Omagiul emoționant al unei fetițe adus frățiorului ei ce are Sindrom Down
Ace și ArchieCând soțul meu și cu mine am anunțat familia și prietenii că am decis să înfiem un băiat de 7 ani cu sindromul Down, din Bulgaria, vestea nu a fost primită cu brațele deschise. Știam că vor fi mulți sceptici, ceea ce ne-a făcut să așteptăm de a spune cuiva până când am fost destul de mult înaintați cu procesul de înfiere. Și totuși nu anticipasem respingerea pe care urma să o primim.
Dintr-o dată, toată lumea era expert, și se puneau tot felul de întrebări și temeri în calea noastră. Am încercat din răsputeri să îmi păstrez calmul și să răspund la problemele lor într-o manieră liniștită, când de fapt tot ceea îmi doream să fac era să țip, “Asta este viața noastră, și acesta este fiul nostru! Ori sunteți cu noi, ori nu.”
Este greu pentru oameni să înțeleagă dragostea, dorul și disperarea în a proteja și a apăra un copil pe care nu l-ai văzut niciodată. Dar acestea sunt exact sentimentele pe care le-am avut. Oamenii îl atacau pe fiul meu.
Eram atât de hotărâtă în decizia noastră de a merge și a-l lua pe fiul nostru, încât în cea mai mare măsură eram gata să mă lupt cu criticile. Însă asta nu a schimbat cu nimic durerea enormă pe care am simțit-o; acest lucru a fost inevitabil. “ De ce ar înfia cineva un copil cu sindromul Down? Am fost ‘nebuni’ (de fapt acest lucru nu m-a deranjat deoarece singură îmi spun că sunt nebună). Eram pe punctul de a ne “strica viețile”, eram pe punctul de a ne “destrăma întreaga familie”. Cu toate acestea, cea mai mare grijă și, în același timp, singurul lucru pe care l-am lăsat să mă afecteze a fost că urma să ruinăm viața fetiței noastre de 3 ani. “Și cu Ace cum rămâne?”, au întrebat. “Este posibil să o dați la o parte deoarece nu veți mai avea timp să-i acordați atenție când veți avea un copil cu sindromul Down.” Acest gând, că soțul meu și cu mine am face vreodată ceva care să ne îndepărteze de fiica noastră, m-a înfuriat.
Singura îndoială pe care am lăsat-o ușor să se instaleze în timp ce trecea timpul, a fost repede spulberată în prima noastră excursie în Bulgaria pentru a-l cunoaște pe Archie. El și Ace au simțit o legătură puternică instantanee pe care încă nu pot să o explic, și nici nu reușesc să o înțeleg. Ea a sărit în sus și în jos plină de entuziasm pe parcursul întregii prime zile cât am fost acolo. Când el a văzut-o pentru prima dată, s-a uitat la ea cu o privire confuză “ce are de gând fata asta?”. Apoi, translatorul nostru i-a spus: “Aceasta este sora ta.” Fața lui s-a înseninat imediat și a îmbrățișat-o. Și asta a fost.
Privind-o pe Ace toată ziua în orfelinat, înconjurată de copii care aveau tot felul de nevoi speciale – copii care nu arătau “prea bine” sau “frumoși” după standardele lumii noastre – iubindu-i și purtându-le grijă, am știut că totul este în regulă.
Ace înțelege sindromul Down ca un copil de 5 ani. Vorbim mult în casă despre a-i accepta pe ceilalți necondiționat, de a fi bun cu toată lumea, indiferent de cât de diferiți ar fi alții față de noi. Iar acesta este cel mai important mesaj pe care putem să-l dezvoltăm în copiii noștri. Jewel a dat tot ceea ce avea mai bun când a spus, “în final doar bunătatea contează”. Noi ca părinți suntem atât de prinși în lucruri de o însemnătate atât de mică, rămânem blocați în stresul creșterii copiilor în această lume nebună și competitivă, încât adesea uitam ceea ce contează cu adevărat. A fi buni cu oamenii. A fi drăguți cu toată lumea.
Ace și Archie au fost făcuți unul pentru altul. Așadar, ea este protectorul lui, șeful lui, profesorul lui, apărătorul lui. El este lumea ei. Am fost martoră când ea l-a aparat cu o pasiune intensă în fața prietenilor dacă cumva se gândeau să nu îl includă în vreo activitate. Și am auzit din întâmplare cum i-a luat apărarea în conversații cu copii pe care ea nici măcar nu îi cunoștea. Ea este des întrebată, “Ce are el?” Răspunsul ei este mereu altul, dar preferatul meu a fost alaltăieri la un loc de joacă când un băiețel a întrebat-o “Ce are fratele tău?”. Ea a răspuns: “ Nu este nimic în neregulă cu el, este doar din Bulgaria”.Traducere: Ioana Briciu
Sursa: HuffingtonPost