O rugăciune pentru Oksana Șaciko – a crezut că luptă pentru autentic luptând, de fapt, pentru fake
de Cătălin Sturza, Facebook
Un gând de compasiune și o rugăciune pentru Oksana Șaciko, cofondatoarea mișcării femniste radicale FEMEN; Oksana s-a sinucis la Paris, la doar 31 de ani. Rămâne în istorie pentru protestele la bustul gol; pentru că tăia cruci cu toporul; și pentru că viața ei a luat, în ultimii ani, o turnură oarecum mistică, cu o pasiune pentru pictatul de icoane – Fecioare purtând voalul islamic.
Un gând de compasiune și pentru cei care îi elogiază fapta și care văd în ea un mare act de curaj sau o formă supremă de declarație politică. Curajul este atunci când înfrunți viața și o iei în piept, cu sânii goi sau nu, până la sfârșit; curajul este, iarăși, când te lupți cu propriii demoni și cu propriile slăbiciuni până la capăt. Iar dacă această sinucidere e o declarație politică – în ce fel e o declarație politică, și care este mesajul politic?
„Totul este fake”, a scris Oksana în mesajul de adio. Aici am putea găsi o jumătate de adevăr și o declarație; doar că este o declarație filosofică sau metafizică; nu este o declarație politică. Putem vedea în căutările activistei, în revolta contra formelor religioase și a formelor politice, o căutare a autenticului. Numai că autenticul nu-l găsești dacă te limitezi la ritual, la discurs, la meme, la crâmpeie din gândirea altora, la pesudoștiința și pseudospiritualitatea promovate de mass-media. Altfel spus, autenticul nu-l găsești la suprafața lucrurilor. Ca mulți din generațiile mai tinere, Oksana a descoperit destul de rapid acest fapt dar, în loc să sape în adâncime, a încercat să găsească autenticul dând volumul mai tare: proteste și mai zgomotoase, invective și mai virulente, o răzvrătire și mai sfidătoare. Și astfel a „inventat” FEMEN. Dar nici aici nu a găsit autenticul – și în blasfemiile cele mai sfidătoare a dat peste aceeași sterilitate, peste același vid, peste același fake. A mers până la extremele revoltei contra formelor pe care ea le considera fake, și a se pare că a continuat pe aceeași direcție și în căutările ei (aparent) mistice. Și astfel a „inventat” Fecioara cu vălul islamic. Însă ce spune această Fecioară, dincolo de suprapunerea iconoclastă a simbolurilor culturale ale Creștinismului și ale Islamului? Simboluri care definesc, în fapt, polemica nesfârșită din jurul formelor celor două religii, icoana și voalul, afișate în spațiul public? Ce spune Fecioara acoperită despre chipul adevărat al omului, despre chipul care i se refuză și care rămâne mereu ascuns în spatele unui voal negru, impenetrabil privirii și înțelegerii?
„Nu-mi pot găsi liniştea, nu-mi pot afla Chipul, nu pot să-mi îndrept viaţa decât privind spre Pruncul dumnezeiesc din braţele tale, Preacurată”, spune o veche rugăciune mariană. Chipul autentic al omului se găsește nu în propria persoană, luată ca măsură a tuturor lucrurilor, ci în celălalt; se găsește nu în încercarea de a schimba lucrurile, ci în exercițiul de a contempla lucrurile. Altfel spus, chipul autentic al omului se găsește nu în împroșcarea permanentă cu noroi a celuilalt, ci în deschiderea și în aplecarea spre nevoile celuilalt. Se găsește nu în încercarea de a sfărâma, de a dărâma și de a brusca mereu ceva; ci în încercarea de a contempla, măcar cinci minute, ceva. Nu în ultimul rând, chipul autentic al omului se găsește în imitarea Prototipului sau a Creatorului său. Abia când vom descoperi nevoile aproapelui, abia când vom descoperi lucrurile și lumea din jurul nostru așa cum sunt ele și ne vom bucura de ele fără să încercăm în permanență să le întinăm sau să le bruscăm, abia când vom descoperi modelul autentic pe care suntem sfătuiți să-l urmăm – abia atunci vom descoperi și calea spre profunzime, calea care merge dincolo de suprafața lucrurilor. Și doar la capătul acestei căi cei ce vor lupta cea bună vor descoperi chipul autentic, chipul lor adevărat. Abia acolo va putea omul, în plenitudinea sa de om, să depășească clivajul dintre formă și fond și să răspundă la întrebarea – „Cine sunt eu?”
Că Oksana nu a găsit autenticul nici în mișcarea feministă/FEMEN dă mărturie și o carte scrisă de Sara Fernanda Giromin, de la FEMEN Brazilia. Activista s-a retras din mișcarea FEMEN și a descoperit un lucru sau o experiență autentică, după spusele ei, atunci când a născut un copil. Braziliana a povestit cum experiența FEMENistă i-a adâncit rănile și așa destul de profunde lăsate de viață asupra ei:
„Pentru secta feministă, femeile nu sunt o inspirație, ci carne de tun. Sunt obiecte la îndemână utile pentru inflamarea urii anticreștine, a urii față de bărbați, a urii împotriva frumuseții femeii și a echilibrului familiilor. Asta e feminismul, vă garantez că știu ce vorbesc, am fost acolo. Am văzut cum mișcarea feministă le apăra pe PEDOFILE. Am văzut cum mișcarea feministă PERSECUTĂ FEMEILE… Sunt martoră că azi femeile din mișcarea feministă nu prezintă importanță decât în măsura în care alimentează ura pe care secta feministă nu o poate lăsa să se stingă.” (declarațiile sunt preluate de aici)
Un gând de compasiune și o rugăciune pentru Oksana Șaciko. Și pentru toate cele care, asemenea ei sau asemenea Sarei Fernanda Giromin, au crezut că luptă pentru libertate luptând, de fapt, pentru cea mai rea formă de înrobire – cea a urii nestinse față de forme, idei și lucruri mereu bruscate, mereu răstălmăcite și niciodată înțelese; și care au crezut că luptă pentru autentic luptând, de fapt, pentru fake.
Citește mai multe opinii de Cătălin Sturza
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
