Sursă: MercatorNet
„E nevoie de un sat pentru a crește un copil” – așa spune un proverb african. Dar dacă satul, inclusiv școlile, colegii, mass-media și cultura în ansamblu, se îndreptă puternic și flagrant împotriva principiilor tale? Ce poate face un părinte în acest caz? În cartea recent lansată, „Nu lăsați cultura să vă educe copiii”, jurnalista Marcia Segelstein le oferă părinților o imagine foarte aprofundată și profundă asupra culturii actuale.
Ea descrie modul în care aceasta subminează influența părinților și pune la încercare valorile tradiționale ale familiei. Dar cel mai important, oferă soluții, sfaturi și instrumente excelente pentru părinții care se luptă pentru a-și proteja copiii de ideologia de gen, rețele de socializare, dependența de jocuri, educație sexuală în școli, pornografie și consumerism. În acest interviu cu Mary Cooney, Marcia Segelstein împărtășește câteva din constatările și sfaturile ei.
*****
Unii oameni ar putea fi surprinși să afle care este problema numărul unu cu care se confruntă părinții de astăzi. Care este aceasta? De ce apare?
Cea mai mare problemă cu care se confruntă părinții de astăzi este cultura actuală a parentigului. Părinții moderni sunt încurajați să-și susțină copiii, să evite să-i corecteze, să se comporte ca niște prieteni ai lor. Pe scurt, părinții (cu excepții, desigur) au încetat să se comporte ca niște părinți, abdicând din rolul de persoane autoritative. Acest lucru devine o problemă însă, deoarece copiii au nevoie disperată ca părinții lor să fie persoane autoritative. Părinții autoritativi (spre deosebire de părinții autoritari sau permisivi) sunt cei care oferă reguli și stabilesc standarde pentru copiii lor într-o manieră grijulie și receptivă.
Copiii crescuți de părinți autoritativi au cele mai bune rezultate într-o gamă largă de măsurători. Nu este nimic nou în privința copiilor care au nevoie ca părinții lor să fie niște figuri cu autoritate, care să se ocupe de creșterea lor, și să-i îndrume în viață. Dar două lucruri s-au schimbat, ceea ce face ca nevoia de părinți autoritativi să fie și mai mare astăzi: cultura însăși a devenit coruptă (gândiți-vă, de exemplu, la perspectivele culturale actuale asupra sexului) și, prin apariția tehnologiei, cultura aceasta coruptă este ușor accesibilă și foarte răspândită în rândul copiilor.
În cartea dvs., descrieți câteva moduri prin care părinții pot să își mențină și / sau să recâștige influența asupra copiilor lor. Puteți descrie câteva dintre acestea?
De la început, părinții nu trebuie să se teamă să spună „nu” copiilor lor – fie că este vorba de a-l ține pe copil departe de un cuptor încins (acest tip de „nu” vine în mod natural), fie de a opri un copil să-și mușcte fratele – și continuând pe tot parcursul copilăriei.
Părinții ar trebui să se gândească în avans la modul în care își vor disciplina copiii atunci când nu se vor supune. Dacă părinții își dau seama că nu au fost suficient de stricți în acestă direcție, nu este niciodată prea târziu să înceapă. Setați reguli adecvate vârstei și clare, spunându-le mai degrabă copiilor, decât să le cereți acestora să le urmeze.
Atribuiți treburi în casă: nu numai că acest lucru îi învață pe copii ce înseamnă responsabilitatea, ci îi țin conectați la familiile lor. Asigurați-vă că mesele în familie sunt prioritare. Ele aduc un sentiment de coeziune și oferă părinților posibilitatea de a-și împărtăși valorile.
O problemă enormă în ceea ce privește influența, în special pentru copiii mai mari, este tehnologia. Telefoanele mobile, tablete și calculatoarele au făcut comunicare instantanee cu colegii nu numai posibilă, ci și esențială în viața unui copil. Ca rezultat, influența colegilor joacă un rol mult mai important în viața lor și poate diminua influența părinților.
Cultura contemporană a site-urilor Instagram, Snapchat, YouTube și a altor rețele de socializare promovează ceea ce un expert numește „transferul prematur de credință către colegii de aceeași vârstă”. Pentru a-și menține influența – și pentru sănătatea și siguranța copiilor lor – părinții ar trebui să știe ce fac copiii on-line, inclusiv pe site-urile de socializare, și să stabilească limite în ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranului.
În capitolul despre școli, scrieți: „Ideile progresive au dominat instituțiile de învățământ de ani de zile. Dar abia recent, profesorii au început ei înșiși să încerce să sară peste dorințele părinților prin impunerea unor credințe copiilor care sunt în contradicție cu valorile familiei lor.” Puteți să ne dați câteva exemple?
Există multe, din păcate, dar voi enumera trei dintre ele. Fără ca părinții să fie anunțați, elevilor de la Liceul Emmaus din statul american Pennsylvania, li s-a prezentat o serie de videoclipuri pro-LGBT. Părinții nu au primit nici măcar permisiunea să le vadă după ce acest lucru s-a întâmplat, darămite înainte.
O lege din California, adoptată în 2015, prevede că părinții nu au voie să-și învoiască copiii de la primirea de „instructaj, materiale, prezentări sau programe care discută despre gen, identitate de gen, expresie de gen, orientare sexuală, discriminare … relații sau familie”.
Copii de grădiniță de lângă Sacramento au primit o lecție despre transgenderism, care a inclus citirea cărții „I Am Jazz” de către activistul transgender Jazz Jennings. Părinții nu au fost informați despre lecție, iar câțiva au raportat că unii copii în vârstă de cinci ani au rămas traumatizați.
Citirea cărții dvs. mi-a confirmat decizia de a face homeschooling cu copiii mei. Dar ce sfat ați da părinților ai căror copii frecventează școlile publice? Cum pot părinții să se pregătească ei înșiși și pe copiii lor împotriva unor astfel de ideologii care se opun credințelor lor?
Înțelegând că valorile creștine nu vor fi predate în școlile publice, părinții ar trebui să depună eforturi pentru a face acest lucru, vorbind despre credința lor, rugându-se împreună cu copii și stabilind tradiții de credință în casă. Fiți la curent cu ce se întâmplă în sălile de clasă ale copiilor dumneavoastră. Când lecțiile sau manualele sunt contrare învățăturii creștine, folosiți-vă de acestea ca momente de învățătură.
Fiți deschis și sinceri cu profesorii copiilor dumneavoastră în fiecare an cu privire la importanța credinței, a ceea ce credeți și a ceea ce vedeți ca fiind potențiale domenii problematice. Găsiți părinți cu aceleași principii ca și dumneavoastră, astfel încât să vă puteți sprijini reciproc dacă apar controverse. Există o putere în numărul părinților!
Să vorbim despre telefoanele mobile și tablete – marele must-have pentru copii și adolescenți. La gimnaziul din cartierul meu, 80-90% dintre elevi au telefoane mobile. De fapt, profesorii cer elevilor să-și scoată telefoanele mobile și să le folosească în timpul orelor de curs. Majoritatea părinților cu care vorbesc sunt foarte îngrijorați de utilizarea telefonului mobil de către copiii lor, dar presiunea cu care se confruntă pentru a le cumpăra telefoane mobile copiilor este imensă. De ce telefoanele mobile sunt atât de dăunătoare pentru tineri?
Sunt dăunătoare în câteva moduri. Ele permit (și presează) copiii să fie în contact permanent cu ceilalți. Acest lucru determină atât o presiunea crescută din partea colegilor, cât și o influența foarte mare a acestora. De asemenea, cu telefoane mobile mereu la îndemână, este dificil pentru copii să se îndepărteze de lume, este dificil să nu fie distrași, să facă distincția între ceea ce contează cu adevărat și ceea ce nu.
Și, poate, cel mai evident, multe dintre influențele negative pe care lumea le oferă (mă refer aici la pornografie, sexting, online bullying) ajung la copii prin telefoanele mobile. Există dovezi că adolescenții care petrec mult timp în fața ecranelor, au mai multe șanse să fie nefericiți. Psihologul Jean Twenge citează studii care găsesc o corelație între timpul petrecut online și probleme de sănătate mintală, în special depresia.
Așadar, la ce vârstă ați da copilului sau adolescentului un telefon mobil? Ce restricții ați aplica în ceea ce privește folosirea lor?
Nu există o vârstă anume care să funcționeze pentru fiecare copil. Experții cu care am vorbit și a căror cercetare am citit recomandă câteva lucruri. Începeți cu un telefon „simplu” care nu se poate conecta la internet și păstrați-l cu el cât mai mult timp posibil.
Din moment ce părinții sunt cei care plătesc facturile, ei trebui să clarifice faptul că a avea un telefon mobil este un privilegiu, nu un drept. De la început, insistați să cunoașteți parolele și datele de conectare și rezervați-vă dreptul de a monitoriza telefoanele copiilor (și alte dispozitive). Nu permiteți telefoanele mobile la masă și nu le lăsați în dormitoarele copiilor, mai ales noaptea.
În capitolul despre sex, scrieți: „Depinde de fiecare în parte să asigure o învățătură corectă despre sex în conformitate cu învățăturile Bisericii. Dar nu este suficient numai atât … copiii noștri vor fi bombardați de mesaje explicite și implicite care transmit exact contrariul. Ei trebuie să cunoască adevărul și să fie pregătiți pentru minciuni.” Care este mai exact adevărul despre sex și care sunt unele dintre minciunile ce sunt transmise copiilor noștri, mai ales prin educația sexuală?
E destul de simplu. Creștinismul ne învață că sexul este un dar de la Dumnezeu, pentru a fi împărtășit în cadrul căsătoriei, căsătoria fiind unirea dintre un bărbat și o femeie. Acesta deservește două scopuri: de a uni un soț și o soție și de a face copii. În cultura la scară largă, sexul este în general văzut ca ceva obișnuit, pur și simplu un act de plăcere, fără semnificație sau consecință, de a fi angajat fără restricții, cu excepția poate a unui prezervativ.
Când vine vorba de educație sexuală, programele variază, dar cele mai multe școli predau o educație sexuală „cuprinzătoare”. Pe scurt, elevilor li se prezintă o listă de opțiuni în ceea ce privește oferirea și primirea de plăceri sexuale, cu accent pe contracepția artificială. Cu alte cuvinte, majoritatea programelor sexuale promovează o perspectivă seculară, amorală asupra sexului.
Trebuie să recunosc că acest capitol a fost atât îngrijorător, cât și răscolitor. Cu toate acestea, la sfârșit, din nou ne oferiți niște antidoturi foarte utile. Ne dați chiar și o fărâmă de speranță atunci când scrieți despre „religiozitatea ridicată” și scufundarea adolescenților în „structuri religioase de plauzibilitate”. Cum ajută religiozitatea ca adolescenții să rămână neîntinați?
Aceasta este o cercetare realizată de Mark Regnerus. El a descoperit că adolescenții care sunt mai implicați în bisericile lor cred și respectă mai mult ceea ce acele biserici (și părinții lor) îi învață despre abstinență până la căsătorie. „Structurile de plauzibilitate religioasă” sunt, în esență, rețele de prieteni cu principii asemănătoare, membri de familie și persoane autoritative care întăresc valorile părintești.
Totul se reduce din nou la problema influenței. Cu cât copiii sunt mai mult influențați în primul rând de părinții lor și de alții care au aceleași principii (spre deosebire de colegi și restul lumii), cu atât este mai probabil ca ei să îmbrățișeze valorile respective.
Citind cartea dvs., am fost șocată să aflu că „cel mai mare grup de consumatori de pornografie care utilizează internetul sunt copii cu vârste între 12 și 17 ani”. În plus, ne informați că: „80% dintre adolescenții cu vârsta între 15 și 17 ani, au avut expuneri multiple la pornografie hardcore. Un studiu canadian din 2014 a constatat că 40% dintre băieții cu vârste între 4 (!!!!) și 11 ani au căutat pornografie online.”. Ce se întâmplă? De ce sunt atât de mulți copii mici și adolescenți care consumă pornografie?
Mulți copii ajung să găsească materiale explicite în timp ce fac căutări pe internet, de altfel nevinovate, făcându-și temele sau pur și simplu prin deschiderea unui e-mail. Un studiu a constatat că 70% dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani au fost expuși neintenționat la pornografia online. Printr-o singură estimare, peste patru milioane de site-uri pornografice sunt în funcțiune. Unii dintre acești operatori de site utilizează intenționat cuvinte și termeni pe care un copil le-ar putea plasa nevinovat într-un motor de căutare pentru a-i atrage pe site-urile lor.
În unele cazuri, faptul că au dat de pornografie poate să-i determine pe copii să înceapă cercetarea. Unii tineri caută pornografie pentru informații sexuale. Aud un cuvânt sau un termen pe care nu-l cunosc și le este rușine să întrebe, așa că îl caută online. Acest lucru îi poate conduce într-o lume a unor demonstrații scandaloase și adesea perverse ale comportamentului sexual pentru care nu au un cadru de referință.
Așadar, ce ar trebui să facă părinții pentru a preveni o astfel de expunere? Și ce ar trebui să facă părinții dacă descoperă că fiul sau fiica lor a fost expus/ă sau a vizionat materiale pornografice?
La o vârstă potrivită sau când copiii au acces la internet, părinții ar trebui să le spună copiii că există lucruri periculoase și inadecvate online. Să le spună clar că în cazul în care și la momentul în care întâlnesc ceva care îi face să se simtă inconfortabil, trebuie să spună acest lucru. Copiilor trebuie să li se spună că s-ar putea să vadă din greșeală sau că prietenii ar putea încerca să le arate materiale inadecvate și că, în orice caz, ar trebui să le spună părinților despre asta. Un terapeut mi-a spus că părinții trebuie să discute despre existența și pericolele pornografiei cu copiii lor, la fel cum o fac și atunci când vine vorba de droguri și alcool.
Părinții ar trebui, de asemenea, să folosească filtrele din motoarele de căutare care ajută la blocarea pornografiei. Eu am inclus o listă în cadrul anumitor filtre care sunt foarte apreciate; părinții ar trebui să-l aleagă pe cel care se potrivește cel mai bine nevoilor familiei lor. Din păcate, în unele cazuri, expunerea la pornografie poate duce la consum obișnuit, care poate crea probleme grave pe viitor. Așadar, dacă un copil a fost expus și pare traumatizat, părinții ar trebui să caute ajutor profesionist. Același lucru este valabil și în cazul în care părinții conștientizează preocuparea copiilor în această direcție.
Să vorbim despre consumerism, o altă ciumă a societății noastre moderne. Există o mare presiune asupra părinților – provenită de la copiii lor și de la părinții colegilor – de a le oferi copiilor lor cele mai noi și cele mai interesante lucruri. De exemplu, unii copii vor să poarte doar haine de marcă scumpe. Cum pot părinții să-și învețe copiii că lucrurile și banii nu aduc fericirea?
Pentru capitolul despre consumerism, m-am inspirat mult din cărțile și interviurile făcute de Dr. Thomas Lickona. El are câteva sugestii minunate pe această temă. Discutați cu copiii despre ceea ce ne face cu adevărat fericiți pe termen lung: relațiile, munca grea, de exemplu, bunăvoința și ajutorul oferit. Aduceți-le aminte de jucăriile și gadgeturile costisitoare ce sunt acum de mult uitate. Un tată a constatat că voluntariatul cu fiul său adolescent într-o cantină socială a ajutat la reducerea solicitărilor sale constante pentru „chestii”.
Încurajați recunoștința, luând pe rând rolul de „recunoscători” în timpul mesei, moment în care fiecare numește ceva pentru care se simte recunoscător în acea zi. Faceți o regulă de familie care să nu permită nicio comparație cu ceilalți. Lickona chiar sugerează postarea unui semn pe frigider, pe care să scrie: NU FACEM COMPARAȚII. Învățați copii că atunci când ne comparăm pe noi (sau „lucrurile” noastre) cu ceilalți nu facem decât să ne simțim nefericiți și că va fi întotdeauna cineva care are mai multe decât noi.
Părinții responsabili au astăzi nenumărate bătălii de dus pentru a proteja nevinovăția și integritatea copiilor lor. Mulți trebuie să se confrunte cu școala, să lupte împotriva politicilor sociale, să facă față presiunii din partea altor părinți și, bineînțeles, să facă față cerințelor copiilor lor. Aveți vreun ultim sfat pentru părinții care încearcă să-și educe copiii într-o cultură care le subminează valorile?
Amintiți-vă că nu sunteți singuri, deci nu faceți acest lucru singuri. Căutați părinți cu principii asemănătoare la biserică sau la școala copiilor dvs. În carte povestesc despre o mamă și un tată care, atunci când fiica lor adolescentă a devenit o provocare, au aranjat o întâlnire cu părinții celor mai apropiați cinci prieteni. O întâlnire a dus la întâlniri regulate, acestea devenind, așa cum ei înșiși au descris „un grup de sprijinire a părinților uimitor de eficient”. Grupul a deschis canale de comunicare între familii, ajutând părinții să reziste cererilor nerezonabile din partea fiicelor lor și ajutând fetele să reziste presiunii venite din partea colegilor.
Dacă vrem ca noi să fim modele ale copiilor noștri și nu cultura lumii, avem nevoie ca ei să ne asculte și să aibă încredere în noi, astfel încât valorile noastre să fie cele pe care le îmbrățișează, și vocile noastre cele pe care le ascultă. Ținând cont că ei au nevoie atât de dragoste, cât și de limite, părinții ar trebui să fie autoritativi și încrezători în oferirea ambelor lucruri.
Marcia Segelstein a abordat probleme de familie de peste 25 de ani ca producător pentru CBS News și ca scriitor și cronicar. Este un colaborator regulat al Registrului Național Catolic și este Editor Senior pentru revista Salvo. A scris pentru FoxNews.com, First Things, Touchstone și revista WORLD. Cartea recent publicată de Marcia Segelstein, Nu lăsați cultura să vă educe copiii, este disponibilă pe Our Sunday visitor și Amazon.
Interviul a fost realizat de Mary Cooney, mamă a șase copii care locuiește în Maryland. Cartea ei, Evanghelizarea cu bucurie a copiilor noștri, este publicată de Scepter și este disponibilă pe Amazon sub formă de e-book. O puteți urmări pe blogul ei, Mercy For Marthas.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
