… de la etajul 6 unde lucrez in biroul londonez, se vede inaltata gata, noua cladire de 12 etaje a vestitei companii americane Goldman Sachs… a fost ridicata in doar doi ani chiar sub ochii mei… imi amintesc cum in locul acela era o groapa imensa plina cu resturi de materiale de constructii, un haos total … si acum …o cladire enorma, toata din sticla a acaparat aproape intreaga strada…Acolo vor lucra mii de barbati si femei in costume albastre si negre si se vor cosidera importanti ca isi daruiesc ani si ani din viata lor acestor pereti de sticla… Adesea ma uit de la geamul imens al biroului meu spre geamurile imense ale celeilalte cladiri… maretia progresului si tehnicii…dar si uraciunea arhitecturii capitaliste …se desfasoara in fiecare zi chiar in fata ochilor mei…
Din alt geam la fel de imens se vede Catedrala St Paul’s cu crucea ei domnind deasupra Londrei…viitorul si trecutul din fiecare unghi …il privesc in fiecare zi… pe tocurile de 12 cm… in rochii stricte sau voalate, intr-o pauza de cafea… cu mana oprita adesea pe geam in zilele ploioase… Inaltimea nu ma sperie, nici nu ma impresioneaza… nici maretia… nici a lumii, nici a oamenilor…
… in fiecare an… din varful tocurilor si a cladirilor londoneze, aterizez … in cizme calduroase insosonate, cu basma legata pe gat moldoveneste, intr-un stan de lana, infasurata intr-o geaca groasa, direct in piata de flori de la Chisinau!
Da… eu in fiecare an ma intorc, pe drumurile pline de gropi si glod din Moldova, intr-un sfarsit de Februarie adesea ploios si intunecat, cand nu-i nici prea multa zapada, dar nici prea putina mizerie, si copacii sunt tristi si goi…acasa… Acasa infloresc florile…si eu stiu cum si pentru cine ele infloresc…
8 Martie … eu niciodata nu mi-am dorit flori de 8 Martie..pentru ca eu de o viata am vandut flori de 8 Martie pentru alte femei…
Asa fac florarii dintotdeauna… si eu am fost crescuta de unii dintre ei… poate in viata asta mi-au trecut sute de mii de flori prin maini… poate mai mult de atat… eu niciodata nu le-am numarat… de cand m-am nascut am stiut cum se cresc florile… de la bulb pana la floare… asa cum le cresc olandezii… doar ca in Moldova ele se cresc cu mainile… nu cu tractoarele… unele din ele stiu eu ca au fost aduse in tara asta…dar mai ales inmultite, de ai nostri… acum multi le au… inceputurile insa nimeni nu le mai tine minte… eu da!
… niciodata nu mi-a fost rusine sa muncesc… sa am mainile murdare de glod sau tarana… sa stau pana tarziu in noapte sa tai..sa impachetez.. cu mama, flori… nici macar acum… cand uneori strang mainile oamenilor de afaceri bogati in birouri londoneze…alte ori iau bani si dau rest barbatilor moldoveni care cumpara flori de 8 Martie pentru mame, sotii si iubite…
… am ajuns sa sa impachetez atat de frumos flori, incat adesea vin barbatii cu flori cumparate din alte parti ca sa le fac eu buchete… si ma mai si platesc pentru asta, oricat as insista eu ca nu e nevoie (barbatul moldovean are demnitate :))) )… Mi-a fost dat sa vad lumea din multe colturi si perspective, sa cunosc oameni multi, de diferite categorii si clase sociale… si asta ca sa nu ma pierd in orgolii si mandrii inutile… ca sa tin minte ca eu din tarana m-am nascut …si in tarana ma voi intoarce…si restul sunt nimicuri… cu care se imbata sufletul omului ca sa se ridice deasupra aproapelui sau… si sa cada apoi in adancuri…daca nu reuseste sa se trezeasca la timp din amagirea aceasta a lumii…
(textul continuă mai jos)
…Imi place ziua de 7 Martie, eu numai in ziua asta vand flori… de-a lungul anilor am vazut atatia barbati framantandu-se cate flori sa cumpere pentru femeile din viata lor…
E amuzant sa-i vezi cum numara femeile din viata lor pe degete… unora le ajung degetele de la o mana, altora nici cele de la doua maini… altii nu au degete.. iar unii nu au femei… mama, sotia, iubita, sora, nepoata…cumnata… si tot asa… numara…si calculeaza… si aleg… Oricat de blamata ar fi aceasta sarbatoare, eu nu am vazut vreodata vreun barbat sa se intrebe cine a inventat-o….dar am vazut barbati indragostiti…barbati fericiti… barbati care uneori si-au dat ultimii bani din buzunar pentru o floare….sa o daruiasca mamei sau femeii iubite…
…Anul acesta cea mai dorita hartie pentru invelit florile a fost de culoare alba… cu scris fin de ziar…. uneori si cea maro… tot cu scris fin de ziar.. (anul trecut la moda au fost motivele traditionale)…. Dragostea barbatului moldovean tot a fost alba… cele mai multe lalele cumparate… au fost albe… si violet… Cel mai mare buchet pe care l-am facut … a fost din 49 de flori…toate albe si violet pentru o mama bolnava de cancer… nici macar nu erau florile mele…dar baiatul care m-a rugat, m-a urmarit mult cum impachetam …si a venit cu florile lui…sa-i fac buchetul pentru mama…pentru mama sa unica si draga…si bolnava… Si a mai venit si a doua oara…tot cu niste flori albe si violet… pentru un prieten de al lui…
… Cele mai frumoase combinatii…au fost lalele galbene in hartie alba… si desigur celebrul buchet din lalele albe si rosiii…
….si totusi dragostea barbatului moldovean in 2018…a fost alba… Un tanar foarte indragostit… a venit la mine cu 5 trandafiri albi… tot pentru a fi impachetati frumos in coala de hartie alba… din pacate mi se terminase… baiatul a fost atat de dezamagit incat am simtit ca o sa planga… i-am aratat celelalte coli…de alte culori..si i-am propus o alta combinatie… dar el vroia o dragoste perfecta si alba… cu ursuletul alb si trandafiri albi impachetati in hartie alba… asa mi-a si spus… Am zambit spre ochii lui indragostiti gata sa se scalde in lacrimi… of! daca numai in alb te iubeste…ce se va intampla cand va aparea prima pata pe dragostea voastra… Si mai suparat pe cuvintele mele… a plecat tanarul indragostit sa caute hartie alba… pentru dragostea sa alba!
Cineva din cei care ma citesc a venit sa-mi faca o poza.. probabil a crezut ca eu ma voi supara.. sau ca imi va fi rusine… Nuuuu!…faceti poze… eu nu sunt o vedeta, sau cineva important, sunt decat o femeie care munceste… cand cu capul…cand cu mainile… mie niciodata nu mi-a fost rusine sa muncesc… si sa am mainile murdare de glod… sau de tarana.. e la fel de natural pentru mine ca si atunci cand semnez acte… scriu rapoarte… explic proceduri si legi..
De-a lungul vietii am fost martora la atatea povesti cu flori… la atatia feciori care si-au salvat o bursa sau doua ca sa-i ia mamei flori…sau surorii…sau bunicii… Unele femei primesc flori poate doar de 8 Martie…
Freamatul acesta al barbatilor de a-si multumi femeile din viata lor…. e viu… si plin de duiosie… chiar daca unii cumpara flori injurand…altii plangand…sau cu inima plina de dragoste… totusi barbatii moldoveni cumpara flori… pentru femeile lor… uneori si le cumpara femeile singure…macar ei le platesc… 🙂
… sunt rari oamenii pe care banii nu ii schimba… de fapt de multe ori mi se intampla sa mi se fluture in fata borsete cu bani de barbati care prin asta isi imagineaza ca ma vor injosi… doar el e cel care ma plateste, cand eu stau si vand… sau de femei cu unghii lungi si gene false… si sube de blana pompoase, incaltate in cizme cu toc cui, adeseri incomode, care se agata de bratele barbatilor cu borsete cu bani… Omul care munceste cinstit nu poate fi injosit… munca cinstita e demna… se umple din demnitatea celui ce o implineste cinstit… de aceea eu pot sa le zambesc sincer… asa imbrobodita taraneste cum sunt… si sa-i sfatui cu drag care flori sunt mai potrivite…
… ciudati mai suntem noi oamenii… nimic nu ne imbata mai tare decat mirosul puterii.. si al stapanirii peste aproapele nostru… aerele noastre de superioritate… fie ca se nasc din pricina banilor si ce putem cumpara cu ei… fie ca ni se pare ca suntem prea destepti, frumosi, cunoscuti, sau ca avem o functie importanta sau prieteni, rude, frati sus pusi …si asta ne da impresia ca putem sa ne ridicam nasurile si sa ne vedem sus de-asupra celorlati, carora viata nu le-a fost la fel de darnica. Uitam, ca nimic din ce avem nu e al nostru, ci in dar am primit… Daca ne nasteam in alta familie, in alta tara, sub alt acoperis, bolnavi, ologi, saraci, prosti… sau altfel decat ne-am nascut, daca nu ne-ar fi dat Dumnezeu sansele si oportunitatile care le-am avut, nimic n-am fi izbutit singuri… Daca maine ne-am pierde sanatatea, banii, oamenii de langa noi, copii, mintile si tot cu ce ne mandrim … oare cine am fi?
A ramas atat de putina simplitate in noi… atat de putina omenie… de asta mi se face cel mai frica… sa nu uit sa raman om… indiferent de ce imi poate oferi lumea…
Da…ciudati mai suntem noi oamenii… ni se pare ca daca avem o haina mai frumoasa… un chip mai frumos… un sot mai sus pus, sau unuia caruia i se pupa mana…sau titlul nostru este pompos…. ni se pare ca daca ne vede lumea mai bogati, mai credinciosi, mai destepti… mai curati in ochii lor…. noi le suntem superiori… ne imbatam si cu cuvintele lor… si cu aprecierile lor… dar mai intai de toate cu propriile noastre pareri bune despre cine suntem… dar nu suntem decat firicele mici de nisip…printre alte milioane si miliarde de firicele… si nicicum nu putem intelege ca doar legandu-ne unii de altii putem forma un bulgare sau un zid, sau o plaja… si nu urcandu-ne unii peste altii… In Rai nimeni nu este primit de unul singur…
… Cand am plecat de acasa era o zi cu soare… atat de primavara era afara… mama din nou a plans… ”Iar te duci… si mie o sa-mi fie asa de dor”… in mahala copiii iesisera cu trotinetele pe strada… i-am privit cu atata duiosie… ei inca mai au libertatea aceasta… de a se da cu trotineta pe strada…
In cap imi rasunau cuvintele bunicii care mi le spusese mai devreme… ”Tine minte… Nu poti sa-ti pierzi sufletul pentru nimicuri… Intelegi… Nu ai dreptul sa-ti pierzi sufletul pentru nimicurile vietii…”… mi-a spus asta de trei ori in ziua ceea… semn ca trebuie sa-mi ramana cuvintele acelea vii scrise pe suflet…
P.S. Din Moldova mi-am cumparat o rochie… o rochie verde smarald… culoarea mea preferata… De fapt de asta am si luat-o… aceasta culoare o gasesc atat de greu … Azi am imbracat-o la o intalnire importanta… aveam inca mainile boronite.. pe alocuri julite… si unghiile scurte… dar am strans mainile ce mi s-au intins cu toata demnitatea mea de femeie… cineva mi-a facut un compliment …atragand atentie rochiei mele… si eu i-am multumit… m-a intrebat de unde am luat-o …am zambit… si m-am gandit in inima mea… rochia aceasta, ca si mine de fapt, este Made in Moldova.
Citește mai multe articole de Natalia Luchita
O meditaţie despre semnificaţia expresiei „rodul pântecelui”: „Pe oamenii care se iubesc îi recunoşti după câte picioruşe aleargă după ei”
Natalia Luchiţa: #UnMerryChristmas
Natalia Luchiţa: „#GandPentruTata”
Natalia Luchiţa despre feminism: „Aşa-i plăcut când bărbaţii îţi deschid uşa şi portiera de la maşină şi îţi toarnă apă în pahar când e gol fără să-i rogi…”
Natalia Luchita, despre adevărata putere a femeilor. Schimbarea femeilor schimbă lumea: depinde de ele în ce fel
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
