opinii

„Întrebarea neclară” și „referendumul lui Dragnea”, cele două falsuri care au boicotat prima zi de referendum

Cred că mare parte din prezența scăzută la vot de azi se datorează corelării a două hoax-uri: cel cu întrebarea care ar fi „neclară” și cel că „Referendumul ar fi „al lui Dragnea”. Zic asta după ce am vorbit la telefoane cu prieteni care fix de asta mă tot întreabă – de „întrebarea neclară” și de Dragnea; și cu alți prieteni care aud, iar și iar, fix aceleași lucruri de la prietenii și rudele lor.

Întrebarea este cea standard, din legea-cadru a Referendumului, și se referă la Legea referendumului așa cum a fost ea avizată de CCR și votată de Camera Deputaților și de Senat. Lege care, după validare, va mai trece odată pe la CCR. Imaginea alăturată explică foarte lmpede întrebarea și fluturașul de vot. Iar liderul opoziției, Ludovic Orban, a ieșit ieri și a spus foarte clar că Referendumul este al celor trei milioane de semnatari – NU este referendumul „lui Dragnea” și nu este un referendum politic.

Sunt două hoax-uri care, întâmplător sau nu, s-au corelat foarte bine. Însă, încă o dată, miza Referendumului este mult mai mare decât aceste două hoax-uri. Votăm pentru a păstra definiția Căsătoriei așa cum a fost ea lăsată de la Dumnezeu – și votăm, în fond, pentru democrație și pentru libertate. Să le explicăm celor din jurul nostru cu răbdare aceste lucruri, și cei care nu am făcut-o deja să ieșim la vot.

Citește mai multe opinii de Cătălin Sturza

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button