Avortul nu trebuie să fie prețul plătit pentru egalitatea în drepturi a femeilor

de Redacția Stiripentruviata.ro

Cei cărora le pasă de drepturile femeilor ar trebui să lupte pentru „crearea unei societăți în care ele să nu simtă că au nevoie de avort pentru a se bucura de siguranță financiară, de oportunități și de drepturi egale cu bărbații”, scrie editorialista Tish Harrison Warren în publicația New York Times.

Reflecția ei a fost prilejuită de aniversarea a 49 de ani de la legalizarea avortului la cerere în SUA. Prin două decizii date de nouă judecători, toți bărbați, avortul a devenit legal din orice motiv în toate cele 50 de state americane și pe tot parcursul sarcinii, până înainte de naștere.

Din păcate, înțelegerea „realităților sistemice create de legalizarea avortului” scapă atât celor din dreapta, cât și celor din stânga spectrului politic, scrie autoarea, care explică implicarea superficială în sprijinirea femeilor a tuturor decidenților politici.

„Un lucru pe care îl apreciez la stânga politică este că adesea înțelege mai bine decât dreapta modul în care sistemele și cultura influențează alegerile personale. De exemplu, conservatorii tind să vadă sărăcia mai degrabă ca pe un rezultat al alegerilor de viață proaste”, scrie Tish Harrison Warren.

„Nu că alegerile personale nu are conta, dar realitățile sistemice blochează anumite alegeri și fac alte opțiuni mai simple. Stânga în general înțelege că alegerea nu are loc într-un vid și că factorii externi, inclusiv cultura și legea, influențează oamenii, opțiunile pe care le au la dispoziție și ceea ce li se pare moral, practic sau chiar posibil.”

„Cel mai adesea nu se recunoaște că larga disponibilitate a procedurii și încurajarea ei în diverse situații creează o realitate sistemică în care avortul devine opțiunea cea mai simplă”, scrie autoarea – „într-atât încât femeile pot simți că este singura opțiune pe care o au”.

„A da naștere și a crește sau a da copilul spre adopție reprezintă în orice împrejurări un bine moral, spiritual și social care necesită strădanie și poartă un grad semnificativ de dificultate și risc”, subliniază editorialista.

Dar „alegerea de a face un lucru bun, dar greu, ne pare posibilă în funcție de ceea ce valorizează cultura din jurul nostru, în funcție de ceea ce ea celebrează, sprijină și consideră acceptabil”, avertizează ea.

Autoarea își ilustrează afirmația cu exemplul colectării selective a deșeurilor, „un subiect mult mai puțin controversat decât avortul”.

„A fost o vreme când opțiunea de a recicla părea aproape imposibilă. La începutul anilor 1980, în statul meu de origine, Texas, doar niște elite binevoitoare și profund angajate moral față de principiile mișcării ecologiste făceau efortul de a colecta separat gunoiul, de a-l încărca și a-l duce personal la stația de reciclare.”

La câteva decenii distanță, „civilizația noastră a decis că protejarea planetei este un bine social și o obligație morală — poate chiar o datorie sacră —, astfel că am cheltuit bani, efort și energie pentru a crea sisteme care să facă din reciclare o alegere mai ușoară”. Astfel, mult mai mulți americani reciclează acum.

„Dar implicarea personală în acest proces nu a apărut peste noapte”, scrie Tish Harrison Warren. „Pentru ca oamenii să facă această alegere, a fost nevoie atât de încurajare în plan cultural, valorizându-se acțiunea lor ca act moral, și a fost nevoie de introducerea de sisteme care să ușureze povara acestui efort impus.”

„Alegerea personală de a recicla a fost ușurată prin valorizarea ei de către societate și angajamentul la nivel societal în favoarea ei.”

„A duce o sarcină la termen nu va fi niciodată o alegere ușoară (și este, desigur, cu mult mai dificilă decât reciclarea selectivă a deșeurilor). Dar o cultură care ar decide că viața în integralitatea ei — inclusiv viața din pântecele mamelor — este valoroasă și merită să fie protejată ar crea realități sistemice care să deschidă posibilități etice și practice pentru femei”, scrie autoarea.

„Tot astfel, o cultură care îmbrățișează avortul la cerere va ajunge, chiar și neintenționat, să favorizeze și să premieze acea alegere. Aceasta are consecințe pentru femeile puse în situația să decidă dacă păstrează sau nu o sarcină.”

În continuare, editorialista menționează cazuri în care „angajatorii le-au cerut femeilor să aleagă între copil și job”.

„Dar presiunea de a avorta este adesea mai subtilă”, precizează ea – pentru că are loc la nivel de sistem social. De exemplu, studentele au acces doar la asigurări de sănătate care „nu acoperă decât procedura de avort, nu și concediul maternal”.

„Mai multe studente au povestit pentru USA Today că, atunci când s-au confruntat cu o sarcină neașteptată, clinicile studențești nu le-au oferit informații pentru situația în care ar fi vrut să păstreze copilul. Iar foarte puține universități oferă facilități de cazare pentru studentele cu copii.”

Autoare mai dă mărturie și despre presiunea medicilor de a avorta atunci când unele analize arată posibile anormalități ale copilului nenăscut – e experiență pe care a trăit-o personal.

„Doctorul ne trimitea de urgență la un specialist în boli genetice, care ne putea face o nouă ecografie. Care-i graba? am întrebat printre lacrimi. Medicul, o femeie, mi-a răspuns că trebuia să aflăm cât mai repede, pentru a putea întrerupe sarcina”, povestește Tish Harrison Warren.

„Dar noi am asigurat-o că, indiferent de rezultatele examinării, nu aveam de gând să o întrerupem. Ne-a repetat de mai multe ori pe un ton pedant: Poate vă răzgândiți. Ne-am simțit presați de medici să avortăm, un lucru devenit foarte obișnuit. ”

Autoarea declară că a consiliat numeroase femei post-abortive care regretau avorturile făcute „și numărau anii pe care fiul sau fiica lor i-ar fi împlinit”.

„Ceea ce mă șochează la poveștile lor de viață este că vorbesc foarte puțin despre propriile dorințe din momentul în care au optat pentru avort. În general vorbesc despre dorința partenerilor de viață, a soților, taților sau mamelor lor care nu le-au sprijinit sau chiar le-au presat să avorteze”, remarcă autoarea.

„Spun că nu-și permiteau să aibă un copil. Spun că le-a fost teamă că nu vor mai putea termina școala, povestesc cum au intrat în panică și cât de rușine le-a fost, cum au rămas singure.”

„Nu povestesc deloc despre cât de puternice și emancipate s-au simțit că ar fi luat decizia ideală. Ceea ce descriu ele este povestea unei ființe încolțite”, subliniază autoarea.

Despre mărturiile femeilor post-abortive care spun că nu regretă avorturile făcute, editorialista remarcă faptul că „aceste povești de viață recunosc tacit că avortul la cerere a creat o cultură în care statutul social al femeilor depinde de o singură alegere atunci când se confruntă cu o sarcină neplanificată”.

„Avortul este prezentat ca prețul plătit pentru egalitatea în drepturi a femeilor. Însă nu trebuie să fie astfel.”

Autoarea oferă exemplul multor țări europene, care au legi mult mai restrictive decât SUA în privința avortului și rate ale avortului mai scăzute, fără ca aceasta să se reflecte într-un grad mai mic de emancipare a femeii.

În acest sens, o citează pe altă editorialistă, Ross Douthat, care a scris în Times: „Chiar trebuie să întemeiem egalitatea în drepturi a unui grup de ființe umane pe legalizarea violenței față de alt grup, cel total lipsit de voce?”

„În loc să construim egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații pe un model organic de bunăstare, cultura noastră întemeiază egalitatea de gen pe o intervenție tehnico-medicală care interzice corpului femeilor să continue un proces firesc”, remarcă Tish Harrison Warren.

O altă autoare, Erika Bachiochi, scria în National Review că „lupta de decenii pentru libertatea neîngrădită de a avorta se înscrie în modelul muncitorului masculin ideal, care nu are nicio obligație în afară de cea față de șeful lui”.

Astfel, companiile și statul nu se mai văd nevoite să investească în capacități de cazare costisitoare, program de lucru flexibil și plată echitabilă pentru lucrul cu normă parțială, observa, autoarea din National Review.

„Femeile simt că trebuie să curme viața din pântecele lor pentru a avea acces la lumea succesului, la promoții și la egalitatea în drepturi cu bărbații”, explică Tish Harrison Warren.

„Avortul este adesea văzut ca o plasă de siguranță împotriva sărăciei, dar aceasta nu remediază cauzele sărăciei, mai ales ale sărăciei femeilor. Nu avem politici publice precum salariul minim de bază sau legi eficiente prin care să se ofere sprijin pentru îngrijirea copilului, ceea ce ar ajuta mamele singure să rămână pe linia de plutire din punct de vedere financiar”, adaugă ea.

Autoarea mai face câteva precizări semnificative în legătură cu vederile pro-avort. Un sondaj Gallup recent arată că majoritatea americanilor (53%) cu venituri modeste și medii sunt pro-viață, iar cel mai mic procent de identificare cu cauza pro-viață se înregistrează în rândul celor mai bogați americani.

„Cu toate acestea, jumătate din femeile care fac avort trăiesc în sărăcie”, observă autoarea.

Într-un articol din Journal of Law, Medicine, and Ethics, Michelle Oberman, profesoară la Facultatea de Drept a Universității din Santa Clara, confirmă: „Ceea ce aflăm când evaluăm motivele pentru care femeile fac avort, este că sărăcia influențează opțiunile disponibile pentru femeile sărace”.

„Până când cultura noastră nu se va dedica binelui de a proteja viețile tuturor, un bine care, în cazul vieții copiilor nenăscuți, presupune strădanie, va fi mereu mai ușor și mai ieftin (în termeni financiari concreți) să lăsăm săracii în colivia avortului în loc să găsim soluții pe termen lung care să scadă nivelul de sărăcie”, scrie Tish Harrison Warren.

„Mișcarea anti-avort este adesea acuzată că este pro-viață numai până la nașterea copilului. Cred că această critică este uneori exagerată”, continuă ea.

„Dar este în mod clar adevărat că Partidul Republican (de dreapta – n. tr.) din America se folosește adesea de avort ca de un instrument politic care aduce voturi, făcând prea puțin pentru a crea politici publice și a favoriza o cultură a sprijinului pentru femei și copii. Se preocupă de protejarea vieții copiilor nenăscuți, dar nu lucrează pentru a ușura situația femeilor confruntate cu o sarcină nedorită și cu creșterea copiilor.”

Astfel, autoarea identifică superficialitatea soluțiilor oferite de dreapta politică, în ciuda faptului că aceasta promovează ideile conservatoare, pro-viață și pro-familie.

Însă nici la stânga lucrurile nu stau perfect.                            

Din moment ce activiștii pro-avort sunt în mod sincer preocupați de ideea libertății de alegere a femeilor, editorialista presupune că „nu vor ca femeile să se simtă forțate să facă avort și nici ca femeile să se simtă abandonate și lipsite de sprijin dacă aleg să continue sarcina”.

„Totuși, aceștia adesea nu recunosc că o societate în care practica avortului este atât de extinsă și procedura atât de disponibilă poate împinge femeile spre această opțiune și poate îngreuna decizia de a păstra copilul”, scrie ea.

Astfel, autoarea identifică o contradicție în ideologia stângii politice: deși aceasta promovează adesea politici publice ca asigurarea medicală accesibilă și concediul parental, „mesajul constant al stângii că femeile au nevoie de avort pentru a-și construi succesul le transmite tinerelor care se confruntă cu o sarcină neplanificată că, dacă fac un copil, nu vor putea termina școala, nu vor putea progresa în carieră și nu vor putea avea o viață împlinită”.

„Nu văd aceeași indignare din partea activiștilor pro-avort atunci când studentele nu au acces la soluții de locuire pentru familii în campusurile universitare. În schimb îi văd foarte indignați că studentele nu au acces la procedura de avort la 18 săptămâni de sarcină”, observă Tish Harrison Warren.

Într-un fel, reprezentanții întreg spectrului politic par să accepte viziunea conform căreia păstrarea sarcinii este o preferință strict individuală.

Însă tocmai aceasta „le permite partenerului de viață intimă al femeii, membrilor familiei ei și comunității să nu-și asume responsabilitatea de a sprijini mama și copilul”, subliniază autoarea.

„Faptul că civilizația noastră nu vede protejarea vieții ca pe o valoare absolută încurajează utilizarea avortului ca soluție de avarie la relele sociale și le oferă angajatorilor și politicienilor din întregul spectru politic scuza de a nu prioritiza politicile publice în favoarea maternității.”

„În ceea ce privește avortul, atât dreapta, cât și stânga se întâlnesc într-o viziune  individualistă și reductivă despre alegere. Aceasta a creat o cultură care le face pe femeile confruntate cu o sarcină neașteptată să se simtă cel mai adesea abandonate”, adaugă editorialista.

„Pentru a avea puterea să facă această alegere grea, femeile care vor să păstreze sarcina au nevoie să simtă că sacrificiul lor este văzut, prețuit, aplaudat și sprijinit în mod practic”, scrie Tish Harrison Warren.

De aceea, este nevoie de activiști „care să contribuie la crearea unei societăți în care ele să nu simtă că au nevoie de avort pentru a se bucura de siguranță financiară, de oportunități și de drepturi egale cu bărbații”, încheie autoarea.