familie

„Căsătoria” homosexuală pe repede înainte: Ministrul Victor Negrescu anunță parteneriatul civil

Pentru cei care credeau că referendumul este o falsă temă, că nu schimbă nimic: v-ați înșelat sau ați mințit. A doua zi după „referendumul fără miză” dar căruia i s-au împotrivit toate partidele politice, majoritatea mediei și sute de ong-uri progresiste, iată ce se întâmplă: parteneriatul civil, educația părinților să nu mai cultive imaginea tradițională a familiei, educație sexuală în școli.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat că săptămâna viitoare va fi depus în Parlament un proiect de lege privind parteneriatul civil:

Vreau să vă spun că acest proiect este aici şi este completat, este complet, a fost discutat cu partenerii din societatea civilă, cu actorii sociali, cu formaţiunile politice şi acest proiect urmează să fie depus săptămâna viitoare de colegi parlamentari. În mod special avem aici câţiva deputaţi care sunt implicaţi, aş sublinia pe domnul deputat Florin Manole, dar şi alţi parlamentari din tot spectrul politic care vor împinge înainte acest proiect. Nu pentru a crea noi disensiuni, ci pentru a crea noi soluţii.

Zilele trecute, într-adevăr (…), a fost organizat un referendum care nu are câştigători şi nu are pierzători. Are doar un singur mesaj, un mesaj că, în definitiv, trebuie să găsim acele proiecte, acele soluţii care, indiferent de opţiunile fiecăruia, ne pot împinge înainte. Există o parte din aceste soluţii care pot fi împinse înainte şi pot fi promovate la cel mai înalt nivel. În sensul acesta am remarcat în diferitele intervenţii publice, de ieri sau şi de astăzi, faptul că foarte mulţi actori sociali şi politici subliniau ideea de a găsi un nou cadru legal pentru a reglementa ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi a cuplurilor necăsătorite, subliniind în acest sens ideea parteneriatului civil.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013
Sursa: Agerpres.ro



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button