Mie parcă mi-e un pic frică de situația în care Curtea Constituțională devine supra-legiuitor fără să fi fost aleasă și împuternicită de popor

de Cristina Popescu, Facebook

Mie parcă mi-e un pic frică de situația în care Curtea Constituțională devine play-maker-ul raporturilor de putere politică și supra-legiuitor fără să fi fost aleasă și împuternicită de popor pentru așa ceva și fără să răspundă politic în fața alegătorilor.

Poate era, totuși, pe undeva, mai simplă, mai transparentă și mai sănătoasă formula aceea dinainte de 2006 când toată lumea știa foarte clar că accesul la putere se dobândește prin vot, deci prin câștigarea încrederii cetățenilor și apoi prin proba ridicării aleșilor la nivelul speranțelor și așteptărilor puse în ei și când politicienii nu întrebau niciodată CCR cine are dreptate, ci luptau doar politic și așteptau decontul alegerilor? Măcar atunci răspunderea în fața alegătorilor pentru cum merg lucrurile era mai clară și mai puțin interpretabilă și nu se interpuneau tot felul de instituții-paravan.

Alternanță aveam; când veneau „ai noștri” la putere îi numeau pe „ai noștri” în funcții și-i revocau pe „ai lor” și invers, dar instinctele politice ale opoziției erau mai alerte, iar nu atrofiate de prea multă energie risipită în sesizări la CCR și așteptări puse în diferite petiții și plângeri făcute cu speranța că puterea ar putea fi obținută prin justiție sau prin alte pârghii din stat, iar nu prin alegerea făcută de popor.

E drept, am fi avut un deficit de checks & balances, dar uitându-mă și la excesul de checks and balances din Occident îmi dau seama că acesta riscă să devină în sine un uzurpator de suveranitate și să se transforme într-o oligarhie tehno-judiciară care exercită funcții politice fără mandat politic de la alegători, care devin astfel simpli supuși.

Iar excesul de învestire a aparatului jurisdicțional (de la CCR, la CNCD, CNA, etc) de către actorii politici cu rezolvarea tuturor micilor lor bătălii nu face decât să transfere acestui aparat în mod necuvenit legitimitate și forță politică, prin aceea că politicienii renunță la a lupta ei (cu riscul de a pierde) și preferă să paseze responsabilitatea către Sistem.

(Mențiune 1: cred că distracția a început mai ales odată cu decalarea mandatelor președintelui de cel al parlamentului.

Mențiune 2: în ciuda argumentelor într-o singură direcție, statusul este o simplă întrebare, o temă de reflecție)

Citește mai multe opinii de Cristina Popescu