Mi-e foarte ușor să vorbesc de mângâierile senzuale, de atingerile dulci dintre doi tineri, pentru că am trecut prin asta. Am fost ispitit de ele și înainte de a intra în Biserică dar și după.
Când eram mai tânăr și-mi făceam o prietenă mergeam repede și-i povesteam celui mai bun prieten al meu, iar el mă întreba: „Ai sărutat-o?”. Dacă ziceam „Nu” se considera că suntem doar la stadiul de „lipeală” și încă mai aveam de muncit. Sărutul reprezintă pecetea unui nou început, era startul relației. De obicei asta se întâmpla la prima sau a doua întâlnire. Ce urma de atunci în colo depindea de experiențele anterioare ale fiecăruia.
Cineva spunea foarte bine că e mai greu până se ajunge la primul sărut, căci din acel punct încolo lucrurile se pot precipita foarte rapid.
Era ușor să se ivească o ocazie să vedem un film împreună, să vina ea la mine sau să mă duc eu la ea, să stăm in pat îmbrățișați, să mergem la o petrecere, sau cine știe ce alte momente când puteam să ne apropiem fizic mai mult. După ce l-am cunoscut pe Dumnezeu, aceste momente de intimitate au devenit o adevărată luptă pentru mine. Știam că nu e bine să o ating pe prietena mea și mai știam că înaintând din ce în ce mai mult în gesturile pasionale, îmi va fi și mai greu să mă opresc. Ispita era prea mare, pielea ei catifelată mă ademenea peste măsură.
Uneori îmi puneam limite în minte, înainte de a ne vedea, zicându-mi: „O ating doar până în acest punct, de aici încolo ma opresc.” Mă mustra conștiința, simțeam că ceea ce fac nu fac bine dar diavolul îmi spunea în gând: „Dacă am atins-o până aici, de acum e tot aia chiar dacă o mai ating și mai încolo, tot același păcat e”. Mă îndreptățeam singur, îmi găseam motive să mă conving, pentru că nu reușeam să rezist, și până la urmă greșeam. După câteva clipe mă năpădeau mustrările de conștiință, mă cuprindea rușinea cu care o să mă duc și să-i povestesc părintelui duhovnic ce am făcut. Nu făcusem dragoste, dar mersesem prea departe cu atingerile.
Venea și ziua când mergeam la spovedanie și-i mărturiseam părintelui ce făcusem, dar fără să-i detaliez, îi spuneam doar: „Am desfrânat părinte” sau „Am atins-o pe prietena mea”. Odată el a crezut chiar că am făcut dragoste și a început să-mi spună canonul pe care trebuie să-l fac pentru a mă îndrepta din acest păcat. Îmi părea rău că am greșit și mereu mărturiseam acest păcat cu gândul ca pe viitor să nu-l mai fac.
Se întâmpla iar să fim împreună și iar cădeam în atingerile necuviincioase, și iar mă mustra conștiința. Astfel plecam acasă foarte supărat și pe drum îmi ceream iertare la Dumnezeu. Mă simțeam murdar și inutil, păcatul pe care-l făcusem parcă mă împiedica să-mi cer și iertare.
Am căzut de multe ori, și de fiecare dată îmi ceream iertare lui Dumnezeu, uneori plângeam singur. Îmi părea rău. Vroiam să nu mai cad dar nu prea reușeam. Diavolul ducea un război foarte abil cu mine, și mai mereu nu rezistam ispitei. N-am făcut dragoste cu ea dar totuși mă simțeam ca și cum aș fi avut acest păcat pe suflet. Mi-aduceam aminte ce spunea Sfântul Apostol Pavel, că desfrânarea e diferită de toate celelalte păcate: „Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va face omul este în afară de trup; dar cel ce se desfrânează, păcătuiește în trupul său. “ (1 Corinteni 6:18).
Aceste căderi și această luptă m-au învățat ce e pocăința, mi-a arătat cât este de răbdător și milostiv Dumnezeu cu slăbiciunile noastre. Erau și zile când Dumnezeu mă pedepsea pentru ce făcusem și n-aveam niciun dubiu că pedeapsa e de la El. Dar în mare parte din momentele când am căzut El m-a iertat. Uneori chiar mă gândeam: „Iar am păcătuit, mâine sau poimâine trebuie să vină și pedeapsa”. Dar nu era mereu așa.
Greșeala mea era că mă aruncam în ispită și încercam să-i rezist, crezând de fiecare dată că la un punct mă voi opri, dar mai mereu eșuam, deși ii ceream ajutorul lui Dumnezeu în această luptă.
Soluția este să fugim de această ispită și să evităm cât mai mult momentele când suntem singuri, să ne plimbăm mai mult, să stăm cu prietenii, să petrecem timp în locuri publice, nu singuri. Intimitatea în doi duce la nevoia de relații intime de aceea trebuie evitată până la căsătorie, nicidecum căutată.
Într-un final am reușit, am început să evităm constant acele momente, făcând altceva. După ceva vreme parcă a ridicat Dumnezeu patima aceasta de pe capul nostru. Stăteam unul cu altul și nu mai eram ispitiți să ne atingem. Ne vorbeam și ne consolam că mai e puțin până ne căsătorim și atunci având binecuvântarea lui Dumnezeu vom putea să ne exprimăm dragostea noastră și într-un alt mod.
A fost o luptă grea din care am învățat că Hristos Domnul nu vrea ca noi să ne aruncăm în ispită și apoi să-i cerem ajutorul ci ne recomandă mereu să-i cerem Tatălui ceresc: „și nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăvește de cel viclean.”
E o ispită mare chiar și pentru tinerii care merg la Biserică și care vor să nu păcătuiască înaintea lui Dumnezeu înainte de căsătorie. Vâltoarea acestei patimi este prea mare și cel ce se dă de bună voie în mâna ei nu se știe dacă mai scapă.
E mai simplu să eviți lupta decât să te arunci in ea chinuindu-te sa o câștigi. Diavolul vrea să ne convingă că această luptă trebuie dată pe tărâmul mângâierilor senzuale când de fapt ea se câștigă prin neparticipare.
Săruturile trebuie să aibe și ele o măsură, oricâte promisiuni de căsătorie ar fi la mijloc, căci tocmai ele aprind trupurile și îndeamnă spre mai mult.
Dulceața mângâierilor senzuale nu va face decât să ia din inocența relației, din frumosul și normalitatea ei, grăbind-o către un punct care deocamdată nu trebuie să ajungă. Toate se fac la timpul lor. Brutarul nu scoate pâinea din cuptor până ce nu s-a rumenit, căci altfel o scoate cu aluatul crud și o aruncă. Abia când e coaptă e bună de mâncat. Tot așa și Dumnezeu ne ține în cuptorul răbdării până ce aluatul iubirii se coace, rumenindu-se în taina căsătoriei, după care tinerii se pot bucura pe săturate unul de altul. Dacă ei se grăbesc și gustă prea devreme din iubirea trupească, se hrănesc de fapt dintr-o pâine crudă, a cărei gust va dezamăgi în final, oricâtă foame de iubire ar fi fost la început.
Fiți răbdători și lăsați iubirea voastră să se coacă sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Autor: Victor Popescu
Mulțumim Asociației Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.
Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
