Luna pentru Viață 2018 la Cluj. Expoziția stradală „Obiectiv cu vedere spre Viață”
Adesea se spune că o poză face cât o mie de cuvinte. Dar, oare câte cuvinte face o poză ce surprinde viața ascunsă a primelor 9 luni de viață? Expoziția stradală ,,Obiectiv cu vedere spre viață” aduce în fața clujenilor, în premieră, o enciclopedie fotografică a primelor 9 luni de viață.
Conținutul expoziției constă în 9 fotografii inedite ale omului în cele 9 luni de viață intrauterină, însoțite de informații științifice ce explică fiecare perioadă și un al 10-lea panou interactiv, pe care vizitatorii pot scrie mărturii personale, impresii sau sugestii.
Pozele primelor trei luni de viață au fost realizate de Dr. Steven O’Connor din Houston, Texas, SUA. Prima poză din cadrul acestei colecții surprinde embrionul uman la vârsta de 3-4 săptămâni și având dimensiunea de 0,5 cm. Acesta a ajuns în posesia doctorului în urma intervenției asupra unei sarcini ectopice, adică o sarcină în cadrul căreia embrionul nu s-a implantat în uter ci s-a dezvoltat într-una din trompe.
Pozele expuse ce surprind următoarele trei luni de viață au fost realizate de o echipă de experți din Polonia și anume: Professor Andrzej Skawina, Collegium Medicum Jagiellonian University, Cracovia și Dr. Antoni Marsinek, Spitalul Czerwiakowski de Ginecologie și Obstretică, Cracovia, Polinia. Aceste poze fac parte din albumul de poze „Windows to the Womb” (Fereste către pântec) și au fost prezentate chiar și Papei Ioan Paul al II-lea. Life Issues Institute din Statele Unite ale Americii deține drepturile de distribuire.
Expoziția stradală se desfășoară pe strada Eroilor în perioada 19-29 martie și va fi deschisă tuturor clujenilor. Orice clujean, fără discriminare, va avea șansa să vadă și să cunoască modul în care a fost conceput și s-a dezvoltat în primele luni de viață.