Învățătoarea Claudia-Florentina Ilinca: Elevii mei și cartea „Copilăria. O poveste despre bucurie” mi-au dat o temă de gândire

de Claudia-Florentina Ilinca, învățătoare Şcoala Primară „Little Genius” din București

„Toţi avem un basm în noi, pe care nu ni-l putem citi singuri. Avem nevoie de cineva care, cu mirare şi încântare, să ni-l citească şi să ni-l povestească” spunea Pablo Neruda. Și ce poate fi mai frumos decât să găsești omul potrivit să îți deschidă ochii?

Acest lucru mi s-a întâmplat în perioada 15-16 noiembrie 2019, când a avut loc Trainingul Formare pentru ateliere de povestit „Spune-mi o poveste”, la iniţiativa Asociaţiei România pentru viaţă.  Adriana Ene, realizatorul emisiunii „Bucuria poveştilor”, Veronica Iani, autoarea cărților din colecția „Fiecare viață este un dar” şi Ioana Revnic, profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” ne-au vorbit cu însufleţire despre importanţa poveştilor în viaţa noastră.

„De ce spunem poveşti?”, „Ne oprim la simpla lecturare a unui text?”, „Cum alegem poveştile pe care le spunem copiilor?”, „Cum spunem poveşti?” sunt doar câteva întrebări la care am primit răspuns şi pe care ar trebui să ni le punem de fiecare dată când spunem o poveste copiilor.

Datoria noastră (a părinților, educatorilor și învățătorilor) este să îi determinăm pe cei mici  să iubească  poveștile, să le asculte cu plăcere, apoi să urmeze comportamentele pozitive ale personajelor preferate şi, poate mai târziu, ei înşişi să devină povestitori. Ori, pentru aceasta, un lucru esenţial este ca noi, adulţii, să iubim poveştile, să credem în ele şi să ne asumăm cu responsabilitate rolul de educatori şi modele pentru copiii pe care îi avem în grijă.

Astfel, cu paşi mici şi temători, am început să spun poveşti elevilor mei, care sunt clasa a III-a, şi aşa orele de educaţie civică şi română au devenit mult mai interesante, copiii fiind mult mai receptivi şi, mai mult decât atât, am investit în relaţia mea cu ei, întrucât între  povestitor şi ascultători se creează o relaţie specială, vocea şi implicarea povestitorului punându-şi amprenta asupra celor care ascultă.

Cum Moş Nicolae se apropia cu paşi rapizi, m-am gândit că nu aş putea să le fac un cadou mai frumos elevilor mei decât acela de a le reaminti cât de preţioasă este copilăria în viaţa fiecărui om şi că „într-o lume în care poți fi orice, alege să fii bun”. Şi ce „ajutor” mai bun puteam avea decât cartea „Copilăria. O poveste despre bucurie”, scrisă şi ilustrată de Veronica Iani?

Sub îndrumarea sa, am pornit la drum şi am pregătit un atelier pentru cartea „Copilăria. O poveste despre bucurie”. Nu ascund că am avut emoţii. „Mă voi descurca?”, „Voi reuşi să le captez elevilor mei atenţia?” mă tot întrebam, dar aşteptările mi-au fost depăşite. Fermecătorul agent 007 a devenit pe loc în centrul atenţiei (ba a fost suspectat, la început, ca cel care a furat copilăria), astfel încât am decis să îi oferim un loc în clasa noastră pentru o perioadă.

Cei mici au urmărit cu nerăbdare firul întâmplărilor, s-au amuzat de simpaticii prieteni ai Agentului 007, Yuri şi Gyuri, s-au întristat când au auzit de dorinţa de răzbunare a negurii şi… i-au dat câteva sfaturi, dintre care unul m-a impresionat şi mi-am propus să îl aplic şi eu: „nu contează ce cred ceilalţi despre tine şi, mai mult ca sigur, cineva te place aşa cum eşti”. Ce părere aveţi? Cât de mult contează părerea celorlalţi pentru noi? Avem curajul să fim noi înşine şi să rămânem verticali într-o lume a valorilor inversate? Mi-am propus să susţin o activitate în faţa unor copii, dar aceştia mi-au dat ei mie o lecţie şi… o temă de gândire.