Incredibil: Doi eticieni australieni susțin „avorturile post-naștere”

articol de Cassy Fiano, Live Action News

Conform declarațiilor a doi eticieni australieni, copilului din fotografie i-ar putea fi luată viața dacă părinții doresc acest lucru. Ei nu consideră că ar fi vorba despre pruncucidere sau crimă, ci de un „avort post-naștere”. După părerea lor, aceasta este doar o altă formă de avort, deoarece nou-născuții nu ar fi încă oameni. Da, sună nebunesc și oribil acest lucru, dar, din păcate, nu este ceva ce am inventat.

Alberto Giubilini, ce lucrează cu Universitatea Monash din Melbourne, și Francesca Minerva, de la Centrul de Filozofie Aplicată și Etică Publică din cadrul Universității Melbourne, afirmă că, în „cazul unor situații ce pot apărea după naștere și care ar justifica avortul, acesta ar trebui să fie permis.”

Cei doi se grăbesc să afirme că preferă termenul de „avort post-naștere”, în locul celui de „infanticid.” De ce? Deoarece „condiția morală a individului ucis este comparabilă cu cea a unui fetus (pe care sunt efectuate „avorturile” în sensul tradițional), mai degrabă decât cu cea a unui copil.”

Circumstanțele, declară cei doi, în care avortul post-nastere ar trebui să fie considerat acceptabil includ cazurile în care nou-născutul ar deveni un risc pentru bunăstarea familiei. Autorii citează Sindromul Down ca un exemplu, precizând că în timp ce calitatea vieții persoanelor cu Down este de multe ori raportată ca fiind fericită, „astfel de copii ar putea fi o povară insuportabilă pentru familie și societate în ansamblu”.

Acest lucru înseamnă că, în cazul în care un nou-născut  ar împovăra sau deteriora din punct de vedere social, economic sau psihologic familia (sau societatea), atunci s-ar putea cere un avort post-naștere.

Ei afirmă că avorturile după naștere nu sunt de preferat celor înainte de naștere, dar ar trebui ca, în funcție de circumstanțele apărute, această opțiune să fie pusă la dispoziție.

Și, ca și când ceea ce au declarat nu ar fi fost suficient de dezgustător, mai vin cu o mică „perlă”:

„Doar faptul de a fi om nu este în sine un motiv pentru a atribui cuiva un drept la viață.”

Haideți să aprofundăm acest lucru:

Deci, dacă un copil se naște cu sindromul Down, sau cu un alt handicap, conform celor doi, un părinte ar trebui să poată pur și simplu să-l omoare. Sau să spunem că mama decide că a fi părinte este prea stresant pentru ea. Ea ar putea, de asemenea, să decidă să-și ucidă copilul. Copilul costă prea mulți bani? Da, trebuie omorât. Toate aceste lucruri sunt perfect acceptabile, deoarece nou-născuții nu sunt încă oameni reali.

Dar nu s-ar putea pune problema unei adopții în cazurile menționate mai sus? Ei bine, asta ar putea provoca stres emoțional mamei:

„Dacă mama ar putea „suferi un stres psihologic” atunci când trebuie să renunțe la copilul ei în favoarea altcuiva – ei afirmă că mamele naturale pot visa cum copilul lor se va întoarce la ele – atunci avortul după naștere ar trebui să fie considerat o alternativă permisă.”

Deci răspunsul și în acest caz ar fi … ucideți copilul! Faptul că ei văd adopția ca pe ceva care ar putea provoca un stres emoțional mamei, însă nu și uciderea propriului copil, arată cât de bolnave sunt aceste două persoane.

Ceea ce este trist este că acest punct de vedere este inevitabil odată ce începe să li se permită oamenilor să definească ceea ce o ființă umană este de fapt. Dacă nu prețuim viața în totalitatea ei, atunci mai are importanță când vom ucide un copil? În acest moment, care este diferența că bebelușul ucis este născut sau nu?

Și în timp ce vi se pare incredibil că așa ceva ar putea fi permis vreodată în afara speculațiilor făcute într-un jurnal de bioetică, nu uitați ororile avorturilor prin naștere parțială. Iar argumentele aduse de acești profesori de etică sunt aceleași cu cele aduse în favoarea avorturilor de către activiștii pro-avort.

Activiștii pro-avort ar sfida cu siguranță acest lucru considerând că nu facem decât să exploatăm sentimentele de frică, dar așfi curios să știu care este răspunsul lor. De ce este acceptabil a ucide un copil cu o zi înainte a se naște, și inacceptabil să fie omoarât a doua zi după ce a fost născut. Când nu reușim să susținem viața, aceasta este concluzia inevitabilă. Dacă dreptul de a alege ține doar de alegerea mamei, cu nici o protecție dată copilului, mai are vreo importanță când își ucide ea copilul?

 Prelucrare după: Live Action News

Notă: 

„Nașterea parțială” (partial-birth-abortion) este una dintre metodele chirurgicale utilizate în trimestrul II de sarcină.

Tehnica acestui tip de avort constă în inducerea nașterii prin provocarea contracțiilor uterine (medicamentos). De ce naștere, și nu avort? Fiindcă fătul este deja viabil! Medicul întoarce copilul în așa fel, încât să se prezinte cu picioarele înainte (ca într-o naștere pelviană); el scoate copilul trăgându-l de un picior, după care, cu ajutorul unei foarfeci, deschide regiunea cervicală și cu un aspirator special aspiră creierul.