Cum să-ți fie atât de milă de niște copii, încât să-ți dorești ca aceștia să nu fi existat?
Scria cineva ca i se rupe sufletul cand vede manutele intinse spre ajutor ale copiilor infometati, abuzati, chinuiti si ca, in acele momente, il napadeste toata frustrarea si furia impotriva celor care sunt „impotriva avortului”.
Cu alte cuvinte, ca sa nu mai simta propria suferinta, domnul respectiv ar fi vrut ca acei copii care intind manutele spre el sa nu fi existat niciodata, sa fi fost avortati. Ar fi avut parte atunci de o lume in care el nu ar fi suferit chiar atat, o lume mai buna, din punctul lui de vedere. Sper ca intelegeti cat de minuscula e lumea acestui domn, abia de il incape pe el insusi.
Dar ce spunea el e simptomatic pentru toti cei care se vaicaresc de „mila” miilor de copii nascuti fara de noroc si carora le-ar fi dorit, in esenta, o chiureta scurta peste mainile care azi le tulbura linistea. E foarte interesant cum mila in noua lume buna e acompaniata de furie, frustrare, adica ura: ura pentru tot ce strica armonia noii lumi bune in care nu incape decat un singur pesonaj: eu.
Si totusi, ca sa nu o mai dam atata de gard: cum sa te uiti cu mila la niste copii chinuiti si in acelasi timp sa fii furios impotriva celor care spun ca avortul e crima? Cum sa iti fie atat de mila de unii incat sa iti doresti sa nu fi existat acestia? Sunt foarte bizari acesti emotivi ai noii lumi.
Sursa: Facebook
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
