Marşul pentru Viaţă

EXCLUSIV. Ioana Picoș: De ce vin la Marșul pentru viață

În 2018, actrița Ioana Picoș, o veche susținătoare a Marșului pentru Viață, a participat la acest eveniment și din calitate de proaspătă mămică (de gemeni).

Ea a declarat:

Dar copiii mei au fost la Marșul pentru Viață și anul trecut! Erau la mine în burtică. Anul acesta au absentat, dar din pricini binecuvântate, pentru că au, totuși, cinci luni și jumătate! Imnul pentru viață spune: „Să fiu mamă!”. Să spun aceste cuvinte acum este cu totul altceva pentru mine decât în anii trecuți. Când ai copii și ai născut, îți este mult mai clar că în pântece este viață, că este un om, că toți am fost embrioni, că toți ne-am născut urmând același traseu. Mă simt foarte împlinită.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

A fost o surpriză să văd că au venit atâția oameni, deși nu știu dacă sunt două grade afară.

Tinerelor în criză de sarcină cu care am stat de vorbă le-am spus mereu să dea o șansă la viață, să se gândească, să cumpănească, pentru că, odată ce faci avort, este un capăt de drum și nu mai poți să faci nimic din momentul acela. Există centre de sprijin de consiliere ca Centrul «Sfânta Alexandra Împărăteasa», Centrul Diaconia, organizații ca Studenți pentru viață. Acestea pot ghida, ajuta, îndruma în mod absolut gratuit. Sunt multe fete care nu-și permit un psiholog, care sunt abuzate.

Nu sunteți singure, asta vreau să spun.

NU SUNTEȚI SINGURE!



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button