Educația copiilor: coșmarurile nocturne

de Tatiana L. Șișova
Probabil că nu există pe lume om care să nu fi visar măcar o dată urât. Dar cel mai frecvent se întâmplă în copilărie. Copiii se simt neajutorați în fața acestei lumi uriașe și plină de pericole; de aceea, ei au mai multe temeri decât adulți. Cu vârsta însă multe acestea rămân în urmă, iar pe altele (cum ar fi frica de război, de moarte, de infractori) oamenii învață să le ocolească. Pe când micuților, până nu învață acest lucru, le vine destul de greu.
Adeseori copiii manifestă neplăcerea de a adormi pe întuneric (și chiar de a dormi), deoarece se tem de coșmaruri. Uneori ei recunosc acest lucru, însă de cele mai multe ori îl ascund. În special băieții, care pricep de timpuriu că este o rușine să le fie frică. Iar părinții, știind că micuțul visează urât, evită discuțiile pe această temă, sperând că astfel va uita mai curând de spaime. Dar în realitate frica este ascunsă în adâncul inimii și poate ajunge la asemenea proporții, încât micuțul să dezvolte o adevărată nevroză.
Evitând discuțiile despre vise, dumneavoastră veți obține, de fapt, rezultatele opuse față de cele dorite. Copilul va crede că visele lui sunt atât de înspăimântătoare, încât îi sperie chiar și pe părinți. Coșmarurile nocturne sunt văzute de copii ca ceva total independent de ei și de aceea sunt înfricoșătoare și atotputernice. În perioada preșcolară și în cea a învățământului primar copiii încă nu-și pot insufla prin somn că dorm și că totul e doar un vis, neputând nici să-și impună să se trezească. De altfel, nici adulții nu reușesc să o facă mereu. Copiii sunt în întregime dominați de visul lor, și, atunci când adulții îi lasă cu amintirile despre coșmarurile nocturne, ei rămân cu o profundă suferință. Pe mulți copiii îi urmăresc chipurile înfricoșătoare văzute în vis ani mulți, uneori până la maturitate.
Cel mai indicat este să nu așteptăm până când teama se va înrădăcina în sufletul copilului, ci să scoatem la lumină cu multă grijă coșmarurile nocturne: să îndemnăm micuțul să ne povestească despre visele sale, să le înfățișeze cu ajutorul creionului, să le transpună în scenete, cu ajutorul teatrului de păpuși.
Pe lângă acestea, este foarte important, pe de o parte să retrăim visul împreună cu micuțul, iar, pe de altă parte, să nu ne fixăm pe teama lui, ci să ne dăm silința de a transforma cât mai curând discuția în joacă, pentru a-l face să zâmbească și să râdă.
Tatiana L. Șișova, Probleme și dificultăți în educarea copiiilor. Îndrumar pentru părinți, Editura Sophia, pg. 25-26