contraceptie

Durerea ascunsă a unei generații: Danemarca cere iertare femeilor groenlandeze cărora le-a răpit maternitatea

Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, s-a aflat miercuri la Nuuk, în capitala Groenlandei, unde și-a cerut public iertare, în numele țării sale, pentru un capitol dureros din istoria acestui teritoriu care se bucură de un grad înalt de autonomie în cadrul Regatului Danemarcei.

„Știu că nu pot lua durerea de pe umerii voștri și nu pot reda ceea ce ați pierdut. Dar sper ca gestul meu să fie o recunoaștere a faptului că ceea ce ați trăit a fost greșit, că a fost o trădare, și că răspunderea nu mai apasă asupra voastră, ci a noastră”, a spus Mette Frederiksen.

Sterilizare în secret

Premierul s-a referit la perioada de două decenii în care medicii danezi, sub pretextul unor controale medicale, au instalat dispozitive contraceptive unei întregi generații de fete și femei indigene fără informarea și consimțământul acestora.

Multe au aflat ce li se întâmplase abia după ani de zile – în urma apariției unor complicații medicale. Unele paciente aveau doar 12 ani, iar o parte au rămas infertile pentru tot restul vieții.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Raportul de 347 de pagini care atestă aceste practici descrie detaliat 410 cazuri, din care 349 au rezultat în complicații medicale. Unele dintre victime au declarat că, după ce au aflat ce li s-a întâmplat și au cerut îndepărtarea dispozitivelor, medicii au refuzat să o facă, forțându-le să trăiască cu dureri cronice, rușine și izolare. Altele au avut nevoie de operație pentru îndepărtarea uterului în urma complicațiilor date de dispozitive.

Victimele și familiile lor au nevoie și de asistență psihologică

La discursul premierului Mette Frederiksen au asistat și femei groenlandeze de vârsta a treia, care au purtat în tăcere povara acestei traume timp de decenii. Unele și-au șters lacrimile, altele aveau chipul împietrit. O participantă și-a pictat dungi negre pe față și s-a întors cu spatele către premier, în semn de protest.

Guvernul danez a anunțat crearea unui fond de despăgubire pentru victime, însă cuantumul compensațiilor nu a fost încă stabilit.

Naja Lyberth, care avea doar 13 ani când i s-a implantat un dispozitiv intrauterin, a vorbit în numele victimelor. Ea a mulțumit premierului, dar a subliniat că este nevoie de mai mult: „Avem nevoie de răspunsuri. Unde să meargă femeile cu traumele lor? Cine le va ajuta dacă au nevoie de tratament medical? Unde să caute sprijin partenerii sau copiii lor? A fost epuizant pentru noi.”

„Pentru copiii pe care nu i-am avut niciodată”

La finalul ceremoniei, Mette Frederiksen și premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, au trecut prin fața unui șir lung de supraviețuitoare, îmbrățișându-le pe fiecare în parte. Unele au izbucnit în plâns.

Qupanuk Olsen, influencer online și fostă membră a Parlamentului Groenlandez, a afirmat că, dacă medicii danezi nu ar fi intervenit, populația Groenlandei ar fi fost mult mai mare decât cele 57.000 de persoane de astăzi: „Am fi fost 100.000 acum. Aș fi avut mult mai mulți veri. Aș fi fost mult mai bogată în rudenii.”

În fața sălii a fost ridicat un mic memorial cu flori, lumânări și pietre pictate. Pe una dintre ele, decorată cu inimioare roșii, se putea citi mesajul: „Pentru copiii pe care nu i-am avut niciodată”.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button