Papa Leon XIV către participanții la Marșul pentru Viață 2026: Împliniți porunca Domnului de a-i sluji pe cei mai mici
„Fie ca Iisus, Care a promis să fie mereu alături de noi, să vă însoțească astăzi în marșul vostru curajos și pașnic în numele copiilor nenăscuți. Prin apărarea lor, să știți că împliniți porunca Domnului de a-i sluji pe cei mai mici dintre frații și surorile noastre”, le-a transmis Papa Leon al XIV-lea participanților la Marșul pentru Viață 2026 de la Washington, DC.
Papa Leon al XIV nu a participat la această ediție a manifestării, dar el a participat în studenție la una din primele ediții din istorie a Marșului pentru Viață, mișcare începută în Statele Unite. Apoi, când a devenit episcop, a participat și la Marșul pentru Viață din Peru, care de obicei strânge numeroși participanți.
Mesajul integral al Papei Leon XIV:
Transmit salutări călduroase celor care participă la Marșul pentru Viață din 2026. De asemenea, vă exprim aprecierea mea sinceră și vă asigur de apropierea mea spirituală în timp ce vă adunați pentru această mărturie publică elocventă, pentru a afirma că protecția dreptului la viață constituie fundamentul indispensabil al tuturor celorlalte drepturi ale omului.
Într-adevăr, o societate este sănătoasă și progresează cu adevărat numai atunci când protejează sanctitatea vieții umane și lucrează activ pentru promovarea acesteia. În acest sens, vă încurajez, în special pe tineri, să continuați să vă străduiți să asigurați respectarea vieții în toate etapele sale, prin eforturi adecvate la toate nivelurile societății, inclusiv prin dialogul cu liderii civili și politici.
Fie ca Iisus, care a promis să fie mereu alături de noi, să vă însoțească astăzi în marșul vostru curajos și pașnic în numele copiilor nenăscuți. Prin apărarea lor, să știți că împliniți porunca Domnului de a-i sluji pe cei mai mici dintre frații și surorile noastre.
Cu aceste sentimente, vă încredințez pe toți, precum și pe cei care vă susțin cu rugăciunile și sacrificiile lor, mijlocirii Fecioarei Maria, Ocrotitoarea Statelor Unite ale Americii, și vă acord cu bucurie Binecuvântarea Apostolică ca garanție a belșugului de daruri cerești.
Vatican, 17 Januarie 2026
LEO PP. XIV






