Dr. Vasile Astătărăstoae: Copiii cu rol terapeutic
de dr. Vasile Astărăstoae, Facebook
Imediat dupa realizarea clonării unei oi, „Dolly“ (februarie 1997), în raportul solicitat comisiei ELSI de către Preşedintele Bill Clinton este menționat și acest scenariu: Părinţii unui copil bolnav în stadiu terminal sunt informaţi că doar un transplant medular osos ar putea salva viaţa copilului lor. Fără un alt donor disponibil, părinţii ar putea încerca să creeze o fiinţă umană din celulele copilului aflat pe moarte. Copilul rezultat va fi un donator perfect pentru transplantul medular osos şi va putea fi folosit ca donator fără riscuri sau disconforturi semnificative.
Astfel, a apărut un nou termen: copiii cu rol terapeutic. Crearea de copii cu rol terapeutic presupune utilizarea a două tehnologii (pe de o parte, tehnologiile de asistare a reproducerii, pe de altă parte, tehnologiile ingineriei genetice, clonării) să se producă un copil al cărui scop este de a putea fi utilizat în tratarea unor rude. Apoi, s-a susținut că, utilizând embrionii excedentari produși în cadrul fertilizării in vitro, se pot obține și organisme umane care pot rezolva problema compatibilității în transplant. Cu o limită: nu este acceptată recoltarea de organe care ar face imposibilă viața donatorului (de exemplu, cord).
Există în literatura științifică (și nu numai) următoarea opinie: oricine se opune creării de copii cu rol terapeutic, se opune progresului și împiedică, de fapt, salvarea unor vieți. Salvarea vieții unui om ne dă nu numai dreptul, dar ne impune obligația de a crea un copil compatibil cu bolnavul, de la care să recoltăm țesuturi și organe care pot fi utilizate de cel aflat în suferință. Astfel, o măsura cel puțin discutabilă este justificată și acceptată din punct de vedere moral.
Susținătorii unei astfel de opinii nu au analizat consecinţele dintre care enumar câteva:
a) „instrumentalizarea” copilului donor – ce este văzut pur şi simplu ca un obiect. Copilul este redus doar la rolul de donor, acest copil își datorează existența doar acestui rol de donor, el este „ceva” necesar tratamentului celui ce îi este frate.
b) iatrogenie juridică – prin începerea urmăriri penale împotriva medicilor pentru că nu au informat un cuplu despre posibilitatea creării artificiale de copii cu scop de a salva viața altui copil bolnav.
c) ce fel de sfat ar da medicul părinților, dacă aceștia ar fi indeciși? Niciun sfat. Vor da o dispoziție. Părinții vor fi obligați să accepte un copil cu rol terapeutic.
d) afectează aceste obligații doar părinții în ceea ce privește propriul lor copil sau ei au obligații și asupra copiilor altor părinți (dacă acest lucru este impus din punct de vedere medical)? Părinții sunt obligați să accepte copii cu rol terapeutic și pentru rudele histocompatibile?
e) care va fi dezvoltarea psihoemoțională a copilului dorit doar pentru a fi donator?
Discuția poate continua. Cu argumente și contraargumente. Cu numeroase incertitudini. La care trebuie să medităm.
În concluzie, practica creării de ființe umane cu rol terapeutic umbrește ideea de demnitate umană. Mai ales în contextul creșterii continue a nevoii de organe pentru transplant – în care rolul anumitor oameni s-ar putea reduce doar la acela de potențiali donatori de organe și nu de persoane.
P.S. Comitetul ELSI (ethical, legal and social implication) a fost înființat în 1988. James Watson (la conferința de presă în care se anunță numirea sa în calitate de director al Proiectului genomului uman) a intervenit brusc și în mod neașteptat a declarat că implicațiile etice și sociale ale genomicii justifică un efort deosebit și necesită un comitet independent de evaluare.