adopţie

Deputații simplifică legea adopției

03-mother-and-child

AGERPRES, 16 martie 2016 – Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 273/2004 privind adopția, care prevede simplificarea procedurilor, dar și un concediu de maximum un an pentru acomodarea între părinte și copil, a fost adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților.

„Proiectul de lege vine în sprijinul copiilor abandonați și al familiilor care doresc să adopte. (…) Acest proiect dorește să contribuie la creșterea numărului de copii adoptați, pentru a oferi o șansă de a crește în siguranța și dragostea unei familii. În România, de ani de zile, numărul copiilor abandonați în sistem este constant, în jur de 60.000, și peste 1.000 de copii în fiecare an sunt abandonați în spitale, dintre aceștia anul trecut, până la 30 septembrie, doar 3.800 au fost declarați adoptabili și doar 562 au fost adoptați, anul trecut, în România și 11 copii au fost adoptați internațional”, a spus deputatul PNL Florica Cherecheș.

Proiectul prevede acordarea unui concediu de un an de acomodare între părinte și copil, care se aplică la copiii cu vârsta de peste doi ani. Concediul se acordă la cererea părintelui, iar indemnizația are o valoare de 3,4 ISR (indicator social de referință) pe lună, adică 1.700 de lei pe lună.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Pentru copiii sub doi ani se aplică drepturile prevăzute prin indemnizația pentru creșterea copilului.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button