A decedat psihiatrul care, în 1973, la presiuni politice, a eliminat homosexualitatea din catalogul bolilor mintale

Dr. Robert Spitzer, psihiatrul care a cedat la presiunile masive ale activiștilor homosexuali și a eliminat orientarea homosexuală de pe lista bolilor mintale, a murit în data de 25 decembrie 2015 la vârsta de 83 de ani.
Spitzer a devenit celebru pentru că a capitulat de două ori de-a lungul carierei sale în fața activiștilor homosexuali, în ambele cazuri, în beneficiul agendei politice homosexuale. Primul și cel mai răsunător moment a fost când a decis, în 1973, să susțină înlăturarea orientării sexuale ca boală mintală din Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale editat de Asociația Psihiatrică Americană (APA) – tratat folosit de psihiatrii din SUA și de mulți alții din întreaga lume pentru a clasifica și diagnostica bolile mintale.
Spitzer s-a întâlnit cu activiștii homosexuali după ce aceștia au întrerupt prin proteste repetate întâlnirile anuale ale APA la începutul anilor 1970 și a acceptat în numele acestei asociații, care reprezenta breasla psihiatrilor americani, să înlăture homosexualitatea de pe lista bolilor mintale, deoarece activiștii se declarau lezați de această clasificare. În loc a fost introdusă o altă tulburare, numită „tulburare de orientare sexuală”. Doar 55% din membrii APA au fost de acord cu acest demers.
În edițiile ulterioare ale manualului, “tulburarea de orientare sexuală” a fost inițial înlocuită cu „homosexualitate ego-distonică” (cu referire la cazurile în care homosexualitatea nu era o stare acceptată de pacient), pentru ca în cele din urmă să dispară cu totul. Eliminarea acestor tulburări de pe lista de diagnostice a constituit temeiul pe baza căruia homosexualilor din întraga lumea li se refuză tratamentul pentru o tulburare care nu mai este recunoascută în mod oficial. Aceasta chiar dacă ei își doresc să își schimbe orientarea sexuală sau să evite comportamentul homosexual.
De atunci, APA a folosit criteriile lui Spitzer pentru a înlătura toate formele nenaturale de comportament sexual de pe lista tulburărilor de comportament, inclusiv pedofilia. Astăzi, tendințele către pedofilie, bestialitate și necrofilie (sex cu cadavre), sunt catalogate ca „parafilii” și sunt privite ca boli numai dacă îi cauzează bolnavului suferință sau îi afectează buna funcționare a organismului, sau – în cazul pedofiliei – dacă sunt încălcate legile abuzului sexual.
Spitzer a capitulat a doua oară în fața activiștilor homosexuali în 2012, când și-a cerut scuze pentru implicarea într-un studiu care indica faptul că terapia de schimbare a orientării sexuale are rezultate semnificative la homosexualii care o urmează în mod voluntar penrtu a renunța la comportamentul homosexual.
Acest studiu, care a fost revizuit și publicat în revista de specialitate Archives of Sexual Behavior în 2003 după ce a fost prezentat celor de la APA în 2001, l-a transformat aproape imediat pe Spitzer în ținta unei campanii dure și plină de injurii din partea activiștilor homosexuali. Spitzer era atacat în mod constant în presă și prin intermediul scrisorilor pline de ură din partea activiștilor furioși.
În 2012, după mai bine de 11 ani de presiune mediatică, Spitzer i-a spus unui reporter homosexual de la publicația American Prospect că criticile aduse acelui studiu sunt în mare măsură corecte și i-a cerut să „publice o dezmințire a studiului său din 2001” – „ca să nu mai fiu nevoit să îmi fac griji pentru asta”. Apoi a i-a scris o scrisoare editorului de la publicația Archives of Sexual Behavior, cerându-și scuze „comunității homosexuale” pentru că – spune el – „a pretins, fără a putea dovedi, eficacitatea terapiei reparative”. Cu toate astea, publicația nu a retras studiul.
„Îmi cer scuze de asemenea oricărei persoane homosexuale care și-a pierdut timpul și energia cu un tip de terapie reparatorie crezând că eu am dovedit că aceasta funcționează la persoanele foarte motivate”, a scris el. Într-un alt interviu, psihiatrul a mai spus că privește orientarea homosexuală ca pe ceva ce „nu poate fi schimbat”, în ciuda confirmărilor sale anterioare că numeroși pacienți care au făcut terapia reparatorie „cu o atitudine de intensă motivație” s-au declarat schimbați.