Convertiri pro-viață: Istoria sentinței ROE vs WADE ce a legalizat avortul în SUA

Cazul, dus în fața Curții Supreme, avea de-a face cu situația numitei Norma McCorvey care era însărcinată cu cea de-a treia fiică. Norma deoarece provenea dintr-o familie cu probleme, nu a putut să termine școala de bază, petrecându-și cea mai mare parte a adolescenței într-o casă de corecție texană; făcea abuz de alcool și droguri, și întreținea relații sexuale dezordonate cu parteneri de ambele sexe. La 16 ani se căsătorește cu un bărbat violent de la care are două fiice pe care le încredințează adopției. Ajunsă la cea de-a treia sarcină, în 1969, Norma, căutând ajutor, intră în contact cu două tinere avocate din Dallas, Sarah Weddington și Linda Coffee, care prezintă cazul său în tribunal ajungând să creeze un precedent ce va deschide calea spre liberalizarea avortului în SUA: pentru a obține câștig de cauză, avocata Weddington nu ezită să susțină că „Jane Roe” (acesta este pseudonimul legal al clientei) a rămas gravidă ca urmare a unui viol în grup.

Pe data de 22 ianuarie 1973 este emisă istorica sentință „Roe vs Wade” (Henry Wade este numele procurorului districtual din Dallas), ce deschide cale celor circa 50 de milioane de avorturi realizate în SUA din acel moment până-n zilele noastre.

Între timp Norma McCorvey dă naștere celei de-a treia fiice, pe care o dă ca să fie înfiată, în timp ce viața sa continuă ca și mai înainte, în alcool, fără un loc de muncă fix și într-o relație cu o lesbiană. În 1989 Norma este găsită de o altă avocată, Gloria Allred, care o readuce în atenția publică, determinând-o să sprijine mișcările pro-avort. Ține un discurs la Capitol Hill în fața a mii de persoane și călătorește în lung și-n lat în SUA pentru a promova drepturile femeilor la sănătate reproductivă.

Norma mai târziu avea să declare: „Rețeaua de televiziune NBC făcuse chiar un mini-serial despre istoria mea. Sarah Weddington a obținut un contract de consultant, însă eu nu am văzut nici măcar un cent ”. Ani și ani de zile McCorvey a trăit cu puțini bani până ce i s-a oferit să lucreze într-o clinică de avorturi „Jane Roe”. „Am acceptat în schimbul a șase dolari pe oră și am devenit secretara ce se ocupa de toate: stabileam vizite, le spuneam clientelor că nu era vorba de un copil, ci doar de o menstruație greșită”.

„Deseori mințeam în ceea ce privește durata sarcinii căci, dacă se depășeau zece săptămâni, pacientele trebuiau să plătească dublu. Se făceau avorturi chiar și în cel de-al doilea trimestru de sarcină. Într-o zi, o tânără a ridicat capul, a văzut piciorușul copilului și s-a pus pe urlat. A trebuit să-i spun că nu văzuse bine; însă în timp ce îmi plătea, m-a fixat cu ochii înroșiți spunându-mi: „Știți destul de bine ce am văzut. Mi-ați spus că nu era un copil”.

„Munca la clinică începuse să mă oprime din ce în ce mai mult psihologic. Când mergeam la lada frigoriferă și vedeam bucățile, picioarele și capetele feților îngrămădiți câte patru sau cinci într-un recipient, mă întorceam acasă și mă îmbătam”.

În 1993 la sărbătorirea celei de-a douăzecea aniversări de la sentința Roe vs Wade, ce s-a ținut la Casa Albă, Norma nici măcar nu a fost invitată. Activiștilor pro-avort le era de ajuns doar un nume, cel de Jane Roe.

În 1994 apare biografia „Eu sunt Roe, viața mea, Roe vs Wade și libertatea de a alege”.

Chiar în timpul unei prezentări a cărții are loc prima întâlnire cu activistul pro-life „Flip” Benham, pastor metodist, care în acea împrejurare a acuzat-o pe Norma McCovery că este „responsabilă de moarte a mai bine de 33 de milioane de copii (cei uciși din momentul pronunțării sentinței până în acel moment) și că profanează sângele lor prin vânzarea cărții”.

Între timp în clinică au început să se întâmple lucruri misterioase. „Colegii mei au început să audă gălăgia copiilor ce alergau de-a lungul holului. Într-o dimineață am auzit râsul unui copil. L-am căutat, dar nu l-am găsit. Mi-am înălțat ochii spre cer și am zis: „Bine, bine, Doamne, nu știu ce faci tu acolo sus, însă sper să se termine. Că nu e deloc de râs”.

„Rugăciunea mea spontană m-a mirat, așa cum mă mirase râsul copilului. Nu vorbisem niciodată cu Dumnezeu. Nu avusem nici un motiv să vorbesc cu El. De fapt îmi era într-un fel dușman. Așadar, de ce-i vorbeam acum?”

„M-am întors acasă și mi-am petrecut restul zilei șezută. Când consoarta mea s-a întors acasă, m-a întrebat: „Te simți bine?”. I-am răspuns: „Sunt bine. Cred că îmi pierd mințile, dar sunt bine”.

În martie 1995 Reverendul Philip Bentham transferă locația organizației sale anti-avort, denumită „Operation Rescue”, într-o clădire adiacentă clinicii Normei, iar aceasta este frapată de seninătatea și de implicare activiștilor pro-life în promovarea principiilor creștine.

Povestește Norma: „Mărșăluiau în fața ferestrelor mele cu lozinci precum: „Avortul este holocaustul american”, „fiul nu este o alegere a ta”.

S-a întâmplat că Norma să se împrietenească cu Ronda Mackey care lucra pentru „Operation Rescue”; se aflau pe fronturi opuse, însă au devenit prietene. Ronda avea o fiică, Emily, de șapte ani.

„Am invitat-o să se joace în biroul meu, la clinică. Ea mi-a cerut să merg cu ei în biserică”.

Credința copilei îi deschide inima. Odată cu trecerea timpului Norma începe să ia în serios chestiunea avortului, în special când Ronda îi destăinuie că fusese pe cale să o avorteze pe Emily. Ronda fusese tentată să avorteze, în special din cauza presiunilor familiei, însă amintirile emoțiilor traumatice prin care trecuse o prietenă de liceu ce avortase, au determinat-o pe Ronda să o lase în viață pe Emily.

„La puțin timp după aceea, în timp ce mergeam împreună cu Ronda, am văzut că purta o lozincă: „AVORTUL oprește o inimă care bate”, însoțită de desenul unei inimi roșii, plină de viață. Deodată, în acel desen, am văzut inima lui Emily, și mi-am dat seama că „legea mea” ar fi putut să blocheze inima lui Emily”.

„Această experiență m-a schimbat cu totul. Avortul nu mai era un drept abstract. Acum avea un chip, acela al unei copile ce se numea Emily. Și cu o credință de copilă, Emily continua să-mi ceară să merg cu ea în biserică. În sfârșit, am zis ca da, căci simțeam o neașteptată dorință da a-l avea pe Dumnezeu în viața mea”.

„Pastorul Morris Sheats a încheiat omilia sa cu o invitație evanghelică inspirată din versetul lui Ioan 3,16, întrebând: „Este vreunul printre voi care-i obosit să trăiască într-o viață de păcat?”. Cum aș fi putut să spun nu? De ani de zile eram obosită, însă era unica stradă pe care o cunoșteam. Am ridicat mâna. Când am ajuns la Pastorul Sheats, l-am văzut pe Isus în fața ochilor. M-a făcut să mă simt atât de îndurerată pentru toate păcatele mele, în mod special pentru rolul pe care-l jucasem în legalizarea avortului. Continuam să repet: „Doresc doar să anulez tot răul pe care l-am săvârșit în această lume”.

A trebuit să înfrunt crunta realitate. Avortul nu este doar „ceva ce apare în urma conceperii, ci reprezintă uciderea copiilor în sânul mamei”. Nu se poate interveni nici în primul, nici în al doilea ori al treilea trimestru. Avortul – în orice moment – este greșit. A fost dureros de evident”.

Norma McCorvey înțelege că a greșit totul și decide să-și schimbe viața, abandonând viciile și convertind-se la religia creștină printr-o ceremonie baptismală celebrată de același Bentham într-o piscină, în fața camerelor de filmat, pe data de 8 august 1995 (calea Normei spre adevăr va cunoaște, după câțiva ani, o altă întorsătură, prin abandonarea metodismului și intrarea în Biserica Catolică). În 1998 apare o nouă carte scrisă de Norma, „Won by Love” („Cucerită de Iubire”), pe frontispiciul căreia se poate citi: „Această carte este dedicată tuturor copiilor care au fost dezmembrați prin avort. Vă cer scuze pentru că nu mai sunteți aici, ci în Paradis cu Tatăl. Și tuturor femeilor care, din cauza avortului, viața le-a fost schimbată. Harul cel minunat poate vindeca inima voastră, astfel încât și voi să puteți fi cucerite de iubire”.

„Eu sunt 100% a  lui Isus și 100% pro-life. Nicio excepție, niciun compromis”.

Norma McCorvey actualmente are șaizeci de ani și este una dintre cele mai înflăcărate anti-abortiste din SUA. A fost arestată de mai multe ori în cursul manifestațiilor împotriva politicilor abortiste.

În 2004 prin recurs la Roe vs Hill, Norma McCorvey a  reconsiderat sentința Roe vs Wade și a cerut schimbarea acestea pe baza cunoștințelor științifice actuale în ceea ce privește consecințele psihologice și fizice provocate de avort,  prezentând circa o mie de declarații sub jurământ ale femeilor care avortaseră și care au susținut că au suferit deferite daune.

De asemenea, a cerut să se ia în considerare faptul că știința și medicina prenatală au descoperit că copilul dezvoltă sensibilitate la stimulii externi și la durere mult mai înainte decât se credea în 1973.

Recursul a fost respins deoarece s-a motivat că după treizeci de ani procesul nu mai putea fi reluat.

„Trebuie să recunosc – a declarat Norma – că în 1973 am mințit, declarând că am rămas gravidă după ce am fost violată de un grup. Sarah Weddington a construit o bună parte din moțiune știind că americanii vor fi de acord cu întreruperea sarcinii unei femei violate. Însă nu era adevărat. Legea care a ucis milioane de vieți a fost adoptată datorită unei minciuni”.