Interviu realizat de Teodor Burnar, Mesagerul Sfântului Anton
O întrerupere de sarcină este o întrerupere de viață. Mai mult decât atât, este o intervenție abuzivă a omului într-o uniune sacră: cea dintre mamă și copil. Având ca inspirație vorbele Mântuitorului, „ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”, un grup de tineri frumoși și-a propus să ajute la conștientizarea pericolului avortului și la sprijinirea tinerelor puse în fața unei asemenea decizii cutremurătoare. Am discutat cu lidera lor, Alexandra Nadane, despre familie, credință, lupta pro-viață în România, lipsa de modele, dar și despre reîntoarcerea tinerilor la Hristos.
Teodor Burnar: În primul rând o să te rog să te prezinți.
Alexandra Nadane: Mă numesc Alexandra Nadane, am 20 de ani, sunt studentă în anul II la comunicare la SNSPA, sunt președinta asociației Studenți pentru Viață. Și mi-e drag de oameni!
T.B.: Am citit despre câteva proiecte în care ai fost sau ești implicată, Marșul pentru Viață îmi vine în minte. O să te rog să vorbești pentru cititorii noștri despre proiectele cele mai dragi sufletului tău.
A.N.: Marșul pentru Viață este, într-adevăr, un eveniment foarte important, este cel mai mare eveniment pentru viață din țara noastră. În ultimii ani a fost organizat de mai multe ori și, pe măsură ce trece timpul, se implică din ce în ce mai mulți oameni. Anul acesta au fost implicate peste 28 de localități, a avut și acoperire în mass-media și au participat mulți oameni. Din fericire, este un proiect în care se transmite un mesaj public de sprijin pentru mamă și copil, precum și un îndemn pentru asumarea responsabilității.
T.B.: Există o poveste în care oamenii din România se plâng lui Dumnezeu că i-a abandonat, că i-a lăsat pe mâna unor politicieni corupți, a unor medici imorali sau a unor polițiști răi… Și Îl întreabă de ce nu le dă conducători mai buni? Iar Dumnezeu le răspunde: „V-am dat, dar i-ați avortat”.
A.N.: Este o poveste foarte cutremurătoare, pentru că, într-adevăr, atunci când urmează să se nască un copil, nu știm ce va ajunge el în viață, nu știm ce misiune va avea. Chiar sunt oameni care spun: „Poate omori un sfânt, poate omori un om care va schimba istoria. Nu ai de unde să știi acest lucru”. Mai există o poveste în care o femeie însărcinată merge la un medic și îi spune că vrea să facă avort, iar medicul îi propune să își omoare un alt copil, care e deja în viață. Și a cutremurat-o lucrul acesta. Dar, practic, este același lucru. Efectiv îi tăiem acelui om o șansă la a-și îndeplini o misiune în această lume.
T.B.: Știu că ești o puternică militantă pentru viață. O să te rog să ne povestești despre problematica avortului, nu în ultimul rând în România, și despre experiența ta în combaterea lui. Se spune despre avort că este rana de moarte a iubirii…
A.N.: Într-adevăr, avortul este o rană de moarte a iubirii, pentru că în momentul în care o femeie rămâne însărcinată, între ea și copilul ei se formează o relație de dragoste profundă, o legătură foarte puternică, pe care ea n-o conștientizează. Dar cel mai mult se resimte acest lucru în momentul în care o femeie face avort. Atunci se rupe această legătură de dragoste, ea se închide în sine și se află într-o incapacitate de a mai iubi, atât pe partenerul ei, cât și pe ceilalți, de aceea avortul nu afectează numai femeia, ci întreaga familie și societatea.
T.B.: Știi cum spunea părintele Arsenie Boca vorbind despre relațiile dintre soți: „Nici abuzul, nici refuzul”. Tu cum ai interpreta aceste cuvinte în contextul actual, în lumea modernă? Mai au aplicabilitate, mai e posibilă temperanța sau e prea mare libidoul, chiar presiunea socială, și de aici atâtea drame și vieți ruinate sau, mai rău, pierdute?
A.N.: Paradoxul lumii moderne este lipsa echilibrului, și de aici vin toate problemele, atât în viața personală, cât și în viața socială. Bineînțeles că și în căsătorie este necesar un echilibru. Cei mai în măsură să vorbească sunt cei căsătoriți. Dar ceea ce pot să vă spun este despre necesitatea acestui tip de viață echilibrat, care se obține mai ales prin Taina Spovedaniei. Atunci când omul are o viziune echilibrată asupra vieții, și are și conștiința prezenței lui Dumnezeu, știe cum să-și calibreze lucrurile din toate punctele de vedere.
T.B.: Ești o prezență foarte activă, și offline, și online. De unde ai atâta energie, de unde acest dinamism și această voință de a lucra binele? Pentru că sunt atâtea fete de vârsta ta care își consumă energia în alte feluri, ca să nu fim malițioși.
A.N.: Cred că e necesar să lucrăm binele, fiecare dintre noi. Am conștientizat la un moment dat, că un om care începe să facă bine, începe să se schimbe pe el însuși. Adică, într-un fel, faci bine cu alții și Dumnezeu face bine cu tine. Practic, e o transformare. Și cred că nu e vorba numai de mine. Sunt foarte mulți tineri din ce în ce mai implicați, pentru că se naște o nouă generație pro-life. Tinerii conștientizează că au trecut de perioada comunismului, în care s-au făcut atâtea avorturi, credința era interzisă, iar acum se naște o nouă generație de tineri atât prin prisma credinței, cât și prin prisma activității pentru viață. Sunt mulți tineri care au surori, frați care au fost avortați, și atunci au conștiința asta că trebuie să facă ceva. Sunt mămici care au făcut avort și simt nevoia să se implice, să contribuie la informarea celorlalți.
T.B.: Dar tinerii ăștia frumoși nu prea sunt mediatizați, nu?
A.N.: Cu ocazia discursului rostit la Marșul pentru viață am invitat mass-media la un dialog, la o dezbatere publică despre necesitatea unor programe de sprijin pentru mamă și copil și încercăm să încurajăm astfel de inițiative, pentru că în societate trebuie să fie prezentă și vocea celor care luptă pentru viață. Știința are suficiente dovezi, există studii și argumente, există specialiști care au studiat problema din mai multe unghiuri și e nevoie ca toate acestea să ajungă în atenția opiniei publice și a celor care sunt în măsură să ia atitudine.
T.B.: În acest an, un nou Papă a apărut pe firmamentul Istoriei. Este un Papă atipic, un Papă „nonconformist”, care nu se teme să spună lucrurile verde în față. Papa Francisc a fost declarat, de altfel, Personalitatea Anului 2013 de către revista Time, pentru carisma și appeal-ul său care i-au apropiat cele mai diverse categorii sociale, de la credincioși la necredincioși. Personal, ce părere ai despre el și discursul lui de smerenie, modestie, frugalitate, caritate?
A.N.: Cel mai relevant pentru ceea ce fac eu mi se pare discursul lui pro-viață, pentru care merită toată aprecierea și toată admirația. Pentru că iată, este o personalitate publică și transmite acest mesaj către toată societatea mondială, și datorită acestui fapt, mesajul ajunge la foarte mulți oameni. Și cred că fiecare dintre noi, acolo unde suntem, trebuie să transmitem un mesaj pro-viață, un mesaj de echilibru și de perspectivă corectă asupra vieții.
T.B.: În egală măsură, deși există figuri luminoase, nu este totul perfect în Biserică, fie că vorbim de cea Ortodoxă sau de cea Catolică. Unde crezi tu că ar trebui să se implice mai mult Biserica, în ce probleme și care grupuri sociale au cea mai urgentă nevoie de ajutor?
A.N.: Din fericire în ultimii ani, mai cu seamă, Biserica se implică în problematica pro-life, în sensul că ierarhii Bisericii vorbesc despre această problemă în pastorale, în mesajele pe care le au preoții în biserici, la predici, atunci când stau de vorbă cu credincioșii sau la spovedanie. Cunosc foarte mulți preoți care se implică, vorbesc cu femeile însărcinate, încearcă să le ofere sprijin, ceea ce e un lucru foarte bun. E un lucru pozitiv, care trebuie continuat. Din păcate sunt oameni care nu văd, și spun: „Biserica nu ia atitudine, Biserica nu face nimic”. Dar așa cum sunt foarte multe proiecte prin care Biserica își împlinește misiunea social-filantropică, se implică foarte mult și în domeniul protejării vieții, prin centrele maternale care încep să apară în țară, prin toată această activitate care merită încurajată și susținută în continuare. Dincolo de acest aspect, mai trebuie precizat că Biserica o reprezentăm noi toți, cei care suntem botezați și din acest motiv contează foarte mult ce facem și cum ne implicăm.
T. B.: Ce crezi că le lipsește cel mai mult tinerilor din ziua de azi? O direcție, o concepție de viață în care să se încadreze? E rău că avem atâtea opțiuni? De regulă, când se întâmplă asta, o alegi pe cea mai proastă, sau așa ai impresia.
A. N.: Cunosc foarte mulți tineri care au valori, dar cărora le este teamă să le exprime în viața socială, în familie, la facultate sau în cercul de prieteni. E adevărat că ne lipsesc modelele și curajul de a fi noi înșine, dar trebuie să îndrăznim, în sensul cel bun. Să ne găsim modele și să le urmăm și așa ne vom împlini frumos vocația pe care o avem, fie că este vorba de medicină, avocatură, preoție sau altceva.
T.B.: Există riscul să fie marginalizați…
A.N.: Există, dar nu este firesc. Adică așa cum ceilalți ne cer nouă să fim toleranți, trebuie să manifeste aceeași toleranță și față de ideile și principiile noastre, pentru că sunt firești.
T.B.: Recent ai participat la conferința „Drama tinerilor aflați între abstinență și concubinaj”, organizată printre altele de Episcopia Giurgiului. După cum știi, există un scepticism crescând față de organizațiile religioase, față de religia organizată (poate ca o reflexie a individualismului vremurilor). Cu siguranță cunoști stereotipuri despre Biserica din România și reprezentanții ei. Din experiența ta, care este avantajul religiei organizate, atât pentru individ cât și pentru familie?
A.N.: Asociația Studenți pentru Viață nu este o organizație religioasă, este aconfesională, scopul ei este să sprijine viața, să sprijine tinerele și adolescentele însărcinate. Există, într-adevăr, foarte multe organizații religioase care vin în completarea misiunii pe care o face Biserica. Din păcate există un scepticism care cumva este alimentat și de mass-media, uneori rău voit, pentru că așa cum a fost discuția despre sfintele moaște și pelerinaje, când au fost tot felul de dezbateri, dar argumentele reale și bine punctate nu s-au luat niciodată în calcul, la fel este și cu acest scepticism. Adică din păcate el este cultivat, fără să existe o cercetare, o documentare reală. Așa cum zicea un părinte la un moment dat, în presa românească nu prea sunt jurnaliști care să înțeleagă teologia din interior. Jurnaliștii din sectorul religios au uneori tendința de a analiza viața Bisericii folosind idei și instrumente dinafară, însă Biserica are altă funcționalitate. Are un rol pe care și-l împlinește, dar acesta trebuie înțeles în profunzimea lui. Când cineva înțelege Biserica din interior are mari șanse să-i înțeleagă și misiunea la nivelul culturii, al civilizației și al societății.
L-am întrebat odată pe un preot de ce unii oameni de știință sunt împotriva lui Dumnezeu, iar alții L-au cunoscut pe Dumnezeu și Îl mărturisesc. Și preotul mi-a zis așa: sunt oameni care pleacă în viața lor de cercetare de la ideea că există Dumnezeu. Și atunci tot ceea ce fac ei pe parcursul vieții vine să întărească această mărturisire și ei își îndeplinesc misiunea. Dar sunt și oameni de știință care pleacă de la ideea că Dumnezeu nu există, se străduiesc să demonstreze toată viața acest lucru, și ajung la sfârșitul vieții să-și dea seama că viața lor a trecut în zadar. Își pierd astfel niște daruri mari pe care ar fi putut să le valorifice pentru binele lor și al societății.
T.B.: Tu ai scris de curând: „Uneori, a le spune oamenilor că există dragoste adevărată este ca și cum le-ai zice că există Moș Crăciun”. Glumind puțin, copiii cred în Moș Crăciun. Am văzut acum câteva zile, zeci de copii venind cu învățătoarele la Sfânta Împărtășanie. Înseamnă că dragostea adevărată mai are o șansă, și trebuie cultivată de jos? E chiar ceea ce a spus și Mântuitorul: dacă nu vom fi iar copii, nu vom intra sub nici un chip în Împărăția Cerurilor.
A.N.: Toate valorile și toate lucrurile frumoase trebuie cultivate în educația copiilor încă de mici. Aici părinții au un rol foarte important, pentru că dacă părinții se implică și le oferă copiilor o educație frumoasă, o perspectivă corectă asupra vieții, atunci au șansa să reușească, și în societate și în viața personală. Pentru că, de pildă, din cauza divorțurilor, a procentului mare de probleme în familie, de infidelitate, cresc și problemele tinerilor vizavi de viața emoțională. De ce? Pentru că le lipsește modelul familiei. Dumnezeu a sădit în sufletele oamenilor cele mai frumoase virtuți. Se și spune: „Nu uitați, trupul vostru este templu al Duhului Sfânt”. Și, dinainte de a ne naște noi, aceste lucruri au fost așezate în sufletul nostru. Dar noi le pierdem, mai ales din lipsa unui model al familiei. Poate că uneori intuim Adevărul, dar trebuie să avem puterea de a-l căuta și de a-l găsi.
T.B.: În articolul de care aminteam, tu vorbești despre dimensiunea spirituală a unei relații. Din observații empirice, pregnantă la majoritatea relațiilor de azi e dimensiunea materială. De unde luăm spiritualul?
A.N.: Ancorându-ne în credință, în Hristos. Aici este Modelul suprem al vieții, aici găsim sensul lucrurilor. De aceea vă și spuneam mai devreme că din fericire avem de-a face cu o reîntoarcere a tinerilor către această realitate spirituală. Pentru că oricât ai fi de prins în lumea materială, la un moment dat sufletul tău caută altceva. Caută ceva mai înalt de-atât. Și-mi amintesc aici foarte frumoasa pildă a părintelui Seraphim Rose, care trecuse prin protestantism, prin toate căutările tinereții, și totuși căuta ceva mai presus de-atât. Și-a ajuns la Ortodoxie. Cred că drumul pe care părintele Seraphim Rose l-a avut îl au probabil mulți tineri din zilele noastre. Și e o provocare pentru fiecare să caute această spiritualitate. O găsesc la Hristos.
T.B.: Eu am scris undeva că „Fuga de Dumnezeu este în sine o recunoaștere a lui Dumnezeu”. Și asta se observă în faptul că oamenii preferă să vorbească despre greșeli, decât despre păcate, ceea ce sunt de fapt. E o caracteristică a omului modern, fuga de răspundere, apropo și de avort?
A.N.: Într-adevăr, fuga de răspundere are consecințe dramatice, pentru că, în realitate, foarte puține femei își doresc cu adevărat să facă avort. În cele mai multe cazuri bărbatul este cel care refuză să-și asume responsabilitatea și o forțează să aleagă: eu sau copilul. Cunosc o femeie care a ajuns la noi după ce făcuse șase avorturi și mi-a spus că de fiecare dată reacția partenerului a fost următoarea: „Nu știu, nu mă interesează, rezolvă problema!”. Ea și-ar fi dorit copii, dar fiind lipsită de orice sprijin, a cedat foarte ușor. Firesc ar fi ca aceștia să-și asume responsabilitatea actului până la finalitatea lui și nu să spună: „Bine, draga mea, rezolvăm problema imediat, găsim un doctor bun și gata”, deoarece aceasta este o falsă rezolvare, iar avortul nu afectează doar femeia, prin efectele fizice și emoționale, ci și familia, soțul, copiii și chiar societatea.
Studenți pentru Viață a apărut datorită acestei nevoi de sprijin pentru mamă și copil, dar și pentru a crește gradul de responsabilitate a persoanelor implicate, prin informare și pregătire pentru viața de familie. Noi am început să traducem, pe blogul http://vremurivechisinoi.blogspot.com, materiale pe acest subiect, și în timp au apărut tinere care solicitau ajutor. Sarcina la adolescente și tinere este un pic diferită de sarcina la o femeie matură, pentru că sunt situații dificile, când părinții nu vor să accepte o fată care a rămas însărcinată, și atunci o dau afară din casă, n-o sprijină… Fie o forțează să facă avort. A fost un caz în care o fată ne-a povestit cum a fost luată de părinți și a fost obligată să facă avort împotriva voinței ei. Și atunci trebuie să existe un sprijin real pentru ele.
T.B.: Într-o lume tot mai secularizată, creștinii pot să pară niște idealiști, excentrici care se luptă cu morile de vânt. Cu toții avem momentele noastre de cumpănă, de încercare, de reevaluare. Tu ai astfel de momente, și dacă da, cum le depășești?
A.N.: Aici sunt două întrebări, o să răspund mai întâi la prima. Dacă un creștin împlinește credința prin fapte, la nivel de societate, acestea vorbesc de la sine și credința nu mai pare ceva izolat, idealist, ci un aspect care completează viața persoanei respective. Întotdeauna un intelectual, un avocat, un student, un tânăr, care include perspectiva creștină în activitatea lui va fi apreciat pentru onestitatea și moralitatea lui, pentru valorile pe care le are și astfel va aduce un plus de valoare în comunitate. Eu am văzut că oamenii care își manifestă această perspectivă a credinței în public – și nu în mod fanatic – ci în sensul de fapte, sunt lumină pentru ceilalți, și acest lucru înseamnă mult. Legat de a doua parte, într-adevăr sunt momente în care ești tentat să renunți sau ți se pare prea greu de dus, pare că te depășește, dar ajută Dumnezeu, de dragul mamelor și al copiilor care au nevoie de sprijin. El este cel care ne dă mereu puterea de a merge mai departe.
T.B.: Realizăm acest interviu într-o perioadă festivă în care se vorbește prea puțin, sau în orice caz insuficient, de Figura centrală a Crăciunului. De ce crezi că ne fură mai mult luminile, decât Lumina?
A.N.: Luminile ne fură doar dacă nu căutăm Lumina, dar au fost și sunt încă mulți oameni care au cunoscut Lumina, devenind ei înșiși lumini vii. Datorită eforturilor, a străduinței și a jertfei lor, generația noastră începe să regăsească Lumina și nădăjduiesc că va reuși.
T.B.: Un gând de final?
A.N.: „Căutați Adevărul și Adevărul vă va face liberi!” (In 8,32)
Sursă: Mesagerul Sfântului Anton
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
