Cel mai frumos dar de Ziua Mondială a Prematurității: Bebe Gabriel a primit sprijinul de care avea nevoie
de Redacția Stiripentruviata.ro
Cu două zile înainte de Ziua Mondială a Prematurității, Comunitatea ROUA lansa un apel la donații pentru achiziționarea unui lapte special, care să ajute supraviețuirea lui Gabriel, un bebeluș născut prematur.
În aproximativ 48 de ore s-au strâns 15.078 de lei, adică 10.440 lei necesari pentru cele 6 luni de tratament, plus o bani pentru investigațiile și terapiile din următoarele luni.
Vestea bună a venit chiar în ziua în care celebrăm și susținem prematurii!
„Cea mai frumoasă veste de Ziua Mondială a Prematurității: datorită dumneavoastră și a mobilizării extraordinare din ultimele 48 de ore, s-au strâns toți banii necesari pentru achiziționarea celor 60 de cutii de lapte praf Monogen, hrana lui Gabriel pentru cele 6 luni de dietă specială. Vă mulțumim! Părinții lui Gabriel vă sunt foarte recunoscători! Oprim aici campania pentru Gabriel. Datorită faptului că un donator a donat o sumă mai mare de bani, există un surplus de 4.638 RON”, au anunțat reprezentanții Centrelor ROUA pe canalul lor de Telegram.
Ziua Mondială a Prematurității aduce în atenția publicului faptul că unul din zece nou-născuți sunt afectați de această problemă, care necesită dotări speciale în maternități, deoarece copiii născuți prematur nu pot respira singuri și au și alte probleme de sănătate.Îngrijirea Nou-Născuților (EFCNI) și mai multe organizații partenere.
Un studiu publicat în New England Journal of Medicine în 2015 a arătat că 23% dintre copiii născuți la 22 de săptămâni supraviețuiesc, iar atunci când medicii sunt foarte implicați, şansele lor de supraviețuire cresc cu încă 18%.
Din păcate, în unele țări limita de viabilitate recunoscută pentru copil este de minimum 24 de săptămâni. În Anglia, de exemplu, avortul este permis până la 24 de spătămâni de sarcină.