 |
| Anthony Hopkins în rolul Hanibal Lecter din „Tăcerea mieilor” |
De Krysten Walker Hatten
Mă uitam la „Tăcerea mieilor”. Fac asta de multe ori. Oricum, ai văzut filmul, sunt sigură. Hannibal Lecter o ajută pe Clarice Starling să-l prindă pe criminalul în serie poreclit Buffalo Bill. O îndrumă ținând cont de profilul psihologic al acestuia. El îi spune: „Caută principiul de bază, Clarice. Caută fundamentul. Citește Marcus Aurelius. Întreabă-te despre orice lucru: ce reprezintă el în sine?”
Mă gândeam la avort (fac asta de obicei) și m-am hotărât să aplic aceeași metodă de gândire. M-am întrebat: „Ce este avortul în sine?”. Răspunsul evident a fost: „Ucidere. Crimă. A pune capăt unei vieți omenești”.
Dar apoi vocea dr. Lecter s-a ivit în capul meu, spunând exact ce i-a spus Clarisei în film: „Nu. Asta este are loc, dar nu asta îl determină. Care este primul și principalul aspect al situației…?”
Mi-am răspuns: evitarea responsabilității. Acesta este principalul aspect al situației.
Mama care avortează nu se aseamănă cu criminalul în serie care ucide ca să-și satisfacă un impuls bolnav, de obicei sexual. Nu e nici ca tipul comun de criminal: omul care omoară la mânie, într-o izbucnire pătimașă. Nu e nici măcar precum asasinul care ucide pentru bani, precum mafiotul sau traficantul de droguri care ucide ca să câștige bani sau ca justițiarul care ucide ca să facă dreptate.
Ea nu este ca doctorul care face avortul, ale cărui motive nu îmi sunt clare. Da, în cazul lui este vorba despre bani, dar trebuie să mai fie ceva. Unii dintre ei s-ar putea să fie convinși că ajută. Dar cred că cei mai mulți dintre ei sunt niște degenerați, cu adevărat bolnavi, și suspectez că au un deviație de genul „eu sunt Dumnezeu”.
Mama care avortează este un caz diferit. Ea caută, în primul rând, nu să pună capăt unei vieți, ci să evite o viață.
Ei bine, eu chiar știu totul despre evitarea răspunderii! Am renunțat la colegiu, ăăă… de trei ori. Agenția de recuperare a creditelor din Florida mă sună cam de patru ori pe zi deoarece încă datorez bani pentru o factură medicală. Azi m-am oprit în mijlocul curățatului bucătăriei ca să mă întind pe podea în camera de zi și să cânt cântece ale formației Dresden Dolls, cât mă țineau plămânii, timp de 45 de minute. Dacă ar exista o medalie de aur pentru evitarea responsabilității, aș fi mai medaliat decât Michael Phelps.
Mama care avortează nu este doar nervoasă gândindu-se la responsabilitatea maternității, așa cum mă iau pe mine nervii la gândul curățării căzii de baie. Ea e îngrozită, e speriată de moarte de acest lucru, în felul în care eu sunt de curățatul toaletelor. Foarte serios: ea nu doar că respinge, dar probabil că îi este frică de maternitate. Deseori împinsă sau înfricoșată de un prieten sau o familie constrângătoare, nici chiar promisiunea că există niște părinți adoptivi iubitori pentru copil – nu este destul. Nu e numai copilul; mai sunt sarcina și nașterea. Ea trebuie să le evite.
Problema e durerea. Responsabilitatea este dureroasă. Aici este problema într-o oarecare măsură. Responsabilitatea implică durerea trezitului devreme sau a face într-o sâmbătă numai treburi gospodărești. Dar și scoaterea unei ființe umane din pântecele nostru implică o durere, o suferință.
Unele femei, dacă sunt convinse că este viață în interiorul lor, vor prelua responsabilitatea, suferința, dacă nu a faptului de a fi părinte, dar cel puțin a sarcinii și nașterii copilului. Altele, chiar dacă cred că este o viață, îi vor pune capăt pentru a evita responsabilitatea – fie pentru că nu este destul de vie, și prin urmare nu contează – fie pentru că nu este un preț prea mare pentru ceea ce vor: să nu fie însărcinate.
Pentru cineva ca mine, care încearcă cu disperare să rămână însărcinată, acest lucru este foarte greu de înțeles. Mă mândresc, întotdeauna, că pot să pricep aproape orice. Nu am fost dintotdeauna soția religioasă și cuminte care sunt acum. Chiar și acum, chiar dacă nu accept un lucru, asta nu mă oprește să-l înțeleg. Oricare ar fi, oricât de nebunesc sau rău, s-ar putea să-l găsesc condamnabil, dezgustător, josnic sau înfricoșător, dar sunt șanse să îl pot înțelege. Este o binecuvântare și un blestem, dar un lucru de care am fost întotdeauna mândră.
Totuși am găsit până la urmă un lucru pe care nu îl pot înțelege, și acesta este uciderea copilului tău pentru a nu fi însărcinată.
O prietenă de pe Facebook a postat ieri o fotografie a copilului ei și am fost intrigată deoarece… copilul ei este negru… și ea nu e. Așa că am fost curioasă să aflu mai multe despre povestea adopției. Iubesc povestirile despre adopții. Îmi placea să o ascult pe bunica vorbind despre adopția mamei mele și să mă minunez cât de aproape a fost ea de a sfârși într-un orfelinat din Nebraska. Frații mei și cu mine nu am fi existat niciodată. Și ce s-ar fi întâmplat oare cu mama mea cea deșteaptă, puternică și frumoasă?
În orice caz, priveam absorbită fotografiile copilului adorabil al prietenei mele și mi-am amintit principiile de bază ale lui Marcus Aurelius, săltând de bucurie că o femeie din Louisiana a hotărât să accepte responsabilitatea, pierderea, și suferința, și să-i dea prietenei mele și lumii întregi darul neprețuit care este micuțul Caleb.
„Întreabă-te despre orice lucru: ce reprezintă el în sine?” La pruncul Caleb se vede în mod evident: este lucrul mâinilor lui Dumnezeu. Un suflet nemuritor într-un trup muritor, în chip minunat, perfect. O viață umană.
Prelucrare după LiveActionNews
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.
