Despre viață și libertatea autentică, în pastorala de Înviere a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Redăm câteva fragmente din Pastorala de Paști a ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei:
† TEOFAN
Prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei
Iubiților preoți din parohii, cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iașilor: har, bucurie, iertare și ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
Iubiți frați preoți, Iubiți frați și surori întru Hristos-Domnul,
Cu putere multă și cu bucurie adâncă rostim în aceste zile: „Hristos a înviat!”, „Adevărat a înviat!”. Mai ales în noaptea plină de lumină a Sfintelor Paști răsună, cu glas puternic, această sfântă bunăvestire că Hristos a înviat.
Cu ce putem asemăna această veste bună? Ce ne poate ajuta să înțelegem o firimitură din marea taină a Învierii lui Hristos? Să ne gândim la o ceată de robi care sunt eliberați! Să avem în minte un grup de întemnițați care dobândesc li-bertatea! Ce sentimente îi cuprind în momentul slobozirii? Cum simt ei prima clipă a libertății după care au suspinat ani de-a rândul? Starea pe care o trăiesc poate fi definită ca: viață, bucurie, lumină, nădejde.
Învierea lui Hristos cuprinde starea desăvârșită a vieții depline, a bucuriei autentice, a luminii neapuse și a nădejdii nezdruncinate. De ce aceasta? Pentru că prin Învierea lui Hristos omul este eliberat din cea mai aprigă robie: cea a păcatului și a morții. Prin Învierea lui Hristos, lanțurile sclaviei, în care era omul încătușat, sunt zdrobite. Omul redevine liber și nimic nu este mai de preț decât libertatea.
Iubiți fii duhovnicești,
Dumnezeu l-a creat pe om spre a fi o făptură liberă, așa cum El Însuși este. Omul a folosit însă în mod greșit libertatea cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Consecința a fost pierderea libertății, căderea în robia păcatului și gustarea urmării acestuia, moartea.
(…)
Din cele mărturisite de Domnul Hristos, de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți înțelegem faptul că starea de libertate izvorăște din relația cu Dumnezeu. Din păcate, de-a lungul timpului, oamenii au căutat de multe ori libertatea în afara legăturii cu Dumnezeu. Aceasta deoarece pentru mulți însăși raportarea la Dumnezeu este considerată ca lipsire de libertate.
În contextul lumii de astăzi, ni se spune adesea că libertatea este dreptul omului de a face ceea ce dorește, fără nici o îngrădire. Se vorbește astăzi despre libertatea de a face avort, adică de a ucide prunci nevinovați, libertatea de a săvârși desfrânare, libertatea sau „dreptul” de a forma „familii” din persoane de același sex. Se insistă, de asemenea, asupra libertății de a recurge la eutanasie, de utilizare a drogurilor sau despre libertatea de a blasfemia și de a batjocori simbolurile religioase. Se împlinește, așadar, ceea ce Sfântul Apostol Pavel îndemna să nu se întâmple: „Fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire” [8].
Libertatea de a sluji trupului, adică libertatea de a păcătui în diferite forme, se transformă, în cele din urmă, în cea mai nemiloasă robie. „Libertatea fără limite este omorârea libertății”, spunea un gânditor occidental [9]. Libertatea dispare atunci când omul, dând frâu liber voinței sale de a face orice dorește, săvârșește păcatul.
Din ființă liberă, omul devine rob în tirania patimilor. „Ceea ce te biruiește, spune Sfântul Apostol Petru, aceea te și stăpânește” [10].
Dumnezeu ne-a creat pentru a fi liberi, nerobiți patimilor. Prin moartea și Învierea Sa, Hristos ne-a dăruit puterea de a redobândi libertatea pe care am pierdut-o prin neascultare, necredință și păcat.
Se cuvine, așadar, să considerăm libertatea ca bunul cel mai de preț pe care să nu-l pierdem, să nu-l vindem și pentru care orice sacrificiu de a-l redobândi nu este prea mare. Cea mai bună cale pentru aceasta este, paradoxal, starea de rob al lui Dumnezeu. „Cine se face robul lui Dumnezeu a scăpat de orice robie” [11], mărturisea Părintele Dumitru Stăniloae.
A fi rob al lui Dumnezeu înseamnă a recunoaște că El a creat lumea, că El îi poartă de grijă și că fără de El nu se poate împlini nimic bun, autentic și adânc. A fi rob al lui Dumnezeu înseamnă a lupta împotriva ispitei celei mari din toate timpurile, aceea de a-ți cârmui viața în mod autonom, fără Dumnezeu. A fi rob al lui Dumnezeu înseamnă a înțelege că lumea nu începe și nu se termină cu noi, înseamnă, în cele din urmă, a înțelege cuvântul Domnului Hristos: „Fără Mine nu puteți face nimic” [12].
Puterea de a fi rob al lui Dumnezeu, adică de a fi liber cu adevărat, izvorăște din taina Învierii lui Hristos, garanția propriei noastre învieri și libertăți: „Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți” [13]. Este vorba de învierea cea de obște, dar și de învierea sufletului din moartea păcatului, a necredinței, a falselor credințe.
(…)
Hristos a înviat!
Al vostru frate și părinte întru Hristos,
† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Note bibliografice:
[8] Galateni 5, 13.[9] Honoré de Balzac.
[10] 2 Petru 2, 19.
[11] Nota 81, în Filocalia, vol. 11, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura [5] Episcopiei Romanului și Hușilor, 1990, p. 84.
[12] Ioan 15, 5.
[13] 1 Corinteni 15, 20.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
