Bărbații ca victime
Suntem înclinați să acceptăm că femeile ar trebui să fie singurele care au dreptul la opinie și au autoritatea de a alege în favoarea avortului. În cele din urmă, sarcina este experiența lor exclusivă, la fel ca și avortul, cu toate consecințele ulterioare.
Însă apar tot mai multe argumente care sugerează că și bărbații ar putea fi victime colaterale ale avortului.
Dr. Keith Ablow, medic psihiatru, spune că a „ascultat zeci de bărbați care-și exprimau starea de dezolare, uneori intensă, suferința în urma avortului făcut de partenere fără consimțământul lor sau fără ca ei să fi avut curajul de a susține pe față dorința lor ca ele să ducă sarcina la termen și să crească împreună cu ei copilul” [27].
Shawn Carney, directorul campaniei 40 de Zile pentru Viață, a asistat la angoasa unui bărbat coreean care nu și-a putut determina soția să nu avorteze. El a condus-o fără tragere de inimă la o clinică de avort din statul american Texas și a așteptat-o în mașină, împreună cu ceilalți doi copii mici ai lor. Shawn a urmărit bărbatul de dincolo de gardul clinicii. După puțin timp, acesta a ieșit din autovehicul și a făcut către el un apel sfâșietor:
„Striga întruna: «Iubesc copiii! Iubesc copiii! Te rog, du-te și scoate-o de acolo!» M-am apropiat de gard, iar el mi-a explicat că nu voia ca ea să avorteze. «Te rog, du-te și ia-o de acolo! Nu poți face nimic? Mie-mi plac copiii!», striga, arătând disperat spre cei doi copilași din mașină. «Nu vreau să facă avort! Nu poți să te duci acolo și să faci ceva?»”
Shawn nu avea nicio putere – nu putea decât să se roage –, iar, în cele din urmă, bărbatul a trecut de la implorări la plânset deznădăjduit. Aflat în imposibilitatea de a opri moartea propriului său copil, s-a desprins de gard, pe care-l apucase cu ambele mâini, și „s-a lăsat să alunece jos, cu umerii aduși în față, suspinând adânc” [28].
Alt bărbat post-abortiv, Phil McCombs, jurnalist la Washington Post, a scris o confesiune publică, plină de vinovăție și regret, despre avortarea copilului său. „Mă simt ca un criminal”, afirma el, mărturisind că a părăsit orașul în ziua în care partenera lui a făcut avort. „Nu am stat lângă ea să-i ofer sprijinul meu. Am privit în altă parte. Am avut un comportament fricos și imoral din orice unghi ai privi”. Copilul, despre care a ajuns să se convingă cumva că ar fi fost băiat, „m-ar fi încurcat”, scrie el. „Mă distrasem. Iar el nu se încadra în planurile mele… Numele lui, pe care îl am întipărit în inimă, este Thomas. Încă îl mai jelesc pe micul Thomas. Un ocean de jale!” [29]
Prietenul și colegul meu drag, Jeff Bradford, cunoaște în mod direct suferința provocată de avort:
„Am tot alungat gândul că fiica mea cea mare nu e azi în viață din cauza propriei mele lașități, nu din alt motiv. M-am dus la nuntă prefăcându-mă că sunt un tânăr corect și moral, alături de tânăra mea mireasă îmbrăcată în alb din cap până-n picioare. Arăta superb, ne stătea bine împreună. Cel puțin în exterior. Sub această mască, nimeni nu vedea cât de distruși eram pe dinăuntru. Cu doar câteva luni înainte, ne avortasem întâiul-născut.
Timp de 15 ani, mi-a fost prea rușine să-i spun cuiva ce făcusem. Numai cel mai bun prieten al meu știa. Nu vorbeam niciodată cu soția despre asta, nu am ținut doliu și am ascuns totul în cel mai îndepărtat colț al minții. Căsnicia a început să se destrame și, după un proces intens de consiliere maritală, ne-am dat seama că o mare parte din acest conflict se datora deciziei de a curma viața primului nostru copil. Am început să ne confruntăm apoi cu propria rușine și vinovăție. Ne-am dat seama ce profundă fusese trauma mintală și emoțională pe care ne-o produsese. Erau mai multe straturi acolo: resentimente, lipsa iertării, sentimentul de abandon – toate au ieșit la iveală când am decis să ne confruntăm cu realitatea acestei decizii luate cu ani în urmă.
Acum, când, prin harul lui Dumnezeu, am devenit tatăl a patru copii superbi, eu și soția începem să ne vindecăm. Suntem căsătoriți de 20 de ani. Totuși, nu trece nicio zi fără să regret decizia de atunci. Un tată cu adevărat bun s-ar arunca în fața trenului numai ca să-și salveze copilul. Viața primei noastre fiice, Sara, nu ar fi trebuit să cântărească mai puțin”.
NOTE
[27] Dr. Keith Ablow, „Men Should Be Allowed to Veto Abortions”, Foxnews.com, 22 iulie 2011. http://www.foxnews.com/opinion/2011/07/22/menshould-be-allowed-to-veto-abortions/#ixzz2IeIii0fe
[28] David Bereit and Shawn Carney, 40 Days for Life (Nashville: Capella Books, 2013), pp. 106-8.
[29] Phil McCombs, „Remembering Thomas”, Citat în: Washington Post, 3 februarie 1995. Disponibil pe Internet la: http://www.priestsforlife.org/postabortionrememberingthomas.htm
Pe 8 decembrie 2014, ProValori Media a lansat a lansat cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher, fondatorul organizației americane Online For Life, care, de la înființarea ei, în 2007, a salvat de la avort peste 2.000 de copii.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală și provocatoare, pune în discuție tocmai drepturile femeii și ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaților în impunerea și răspândirea practicii avortului în cea mai puternică națiune din lume și apoi în alte țări.
Pe parcursul mai multor săptămâni ne propunem să vă prezentăm fragmente din acest volum.
Cartea „Avortul, ultima exploatare a femeilor” se poate achiziționa de la Librăria bizantină, din rețeaua de librării Supergraph și online de pe site-ul Librăriei Sophia.
De asemenea, cartea este disponibilă și gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
