Cătălin Sturza: atacurile împotriva referendumului, o conspirație a lașilor
de Cătălin Sturza, Facebook
Spuneam mai demult că toate atacurile sofistice împotriva Referendumului pentru Căsătorie au semănat, foarte tare, cu o mare conspirație a lașilor. Atitudinea acestor oameni față de familie și de tradiția virtuților ei creștine este atitudinea oamenilor care doresc să rănească, dar cărora le e frică să lovească direct. Sau care sunt gata să sape gropi și să pună mine atât timp cât nu trebuie să tragă cu pușca sau să se lupte la câmp deschis.
Ei bine, aș zice că au existat, în această luptă, trei niveluri ale lașității.1. Nivelul Remus Cernea & ateii declarați. Remus Cernea a spus deschis că e ateu, și la fel de deschis a spus că susține parteneriatul civil homosexualist. E adevărat, nu a spus că ar fi creștin-ortodox sau familist; dar nu a spus, din câte știu, nici că ar susține căsătoriile homosexuale sau adopțiile. În plus, de câte ori folosește sintagma „apostolii urii” (o marotă obsesivă în discursul lui Cernea), el își proiectează și își descrie, în realitate, propria ură față de tot ce este „tradițional” și iudeo-creștin. Fapt pe care Cernea nu-l va recunoaște niciodată la modul deschis.
2. Nivelul Ion Bogdan Lefter și alții care s-au declarat „creștini ortodocși și familiști”. În dezbaterea de la Rareș Bogdan, și I.B. Lefter, și Ion M. Ioniță, dacă îmi amintesc bine, ba chiar și Dragoș Bucurenci s-au declarat creștin-ortodocși, și au arătat că se opun căsătoriei între un bărbat și o femeie cumva de pe pozițiile ortodoxiei. Or, cum poți să susții că ești ortodox fără să știi că Iisus Hristos (Care a întemeiat, susține și conduce Biserica – în care ei lovesc iar și iar) a binecuvântat unirea dintre bărbat si femeie, la nunta din Cana Galileii? Sau că Dumnezeu, încă neîntrupat, a creat bărbatul și femeia și a binecuvântat uniunea acestora? În plus, nici I.B. Lefter, nici ceilalți nu au arătat deschis ce își doresc ei, în fapt – în ce cred ei, și de ce se opun Căsătoriei între un bărbat și o femeie?
3. Nivelul Vlad Voiculescu. Fostul Ministru al Sănătății a scris pe Facebook un text ocolitor și șerpuitor în care reia, viclean, unele dintre marotele anti-Referendum: că Referendumul dezbină, că ar fi „al lui Dragnea” și al PSD, că prioritară ar fi construirea de maternități și lupta contra „ciumei roșii”, și nu clarificarea definiției Căsătoriei. Recunosc, prima oară când mi-a căzut privirea pe text nu am înțeles prea bine unde bate. Apoi un prieten mi-a atras atenția asupra limbajului: „lupii îngrozitori” care folosesc tehnica „dezbină și stăpânește” sunt susținătorii (și inițiatorii?) Referendumului. Textul se ascunde după ocolișuri și se folosește, foarte perfid, de puterea unor cuvinte din Evanghelie: „după roadele lor îi veți cunoaște”. Ceea ce face Vlad Voiculescu seamănă, foarte tare, cu versetele din Matei 4, unde diavolul îl ispitește pe Hristos citindu-i din Scriptură, și dând Scripturii interpretarea pe care o vrea el. Acest nivel a mai fost atins, poate, doar de dna Mihaela Miroiu, care încheie un text plin de sofisme cu un citat din Apostolul Pavel, în care face apel la credință, la nădejde și la dragoste – într-un text orientat pe față împotriva credinței, împotriva nădejdii, și da, împotriva dragostei creștinești.
Așadar, toți aceștia nu au curaj să spună, deschis, ceea ce cred ei, în fapt, sau ceea ce urmăresc – care e obiectivul acestei opoziții furibunde și parșive față de ceva catalogat drept „o inutilitate eclatantă” (I.B. Lefter)? Și se ridică împotriva lui Dumnezeu prin acuzarea Bisericii și a creștinilor că apără exact Creația lui Dumnezeu. Dintre ei, îl prefer, de departe, pe Remus Cernea.