Cătălin Sturza despre cazul Alexandra: „Țările române nu au trimis niciodată copii în sclavie. Până acum…”
de Cătălin Sturza, Facebook
România ca resursă
România este un furnizor de resurse – de fapt, a devenit, ea însăși, o mare resursă.
Este un furnizor de resurse naturale de toate felurile. Materii prime vândute în general foarte ieftin, pentru că, nu-i așa, noi nu avem know-how-ul și specialiștii să le prelucrăm. Deși, în mod paradoxal, petrolul, de exemplu, e prelucrat chiar la noi în țară, cu tehnologia noastră (foarte bună în rafinării chiar la începutul anilor 90) și cu specialiștii noștri (de asemenea, foarte buni).
Este furnizor de lemn, și de păduri. Lemn în general de conifere, deoarece pădurile de câmpie s-au cam terminat. Lemn de o valoare scăzută, și care prin țările mai civilizate nu se taie. Situația pădurilor din multe masive e deja dezastruoasă, dar nimeni nu se grăbește să interzică tăierile de la munte. Și nici măcar mobilă nu facem – zeci de camioane de lemne ies zilnic din țară, pe mai nimic.
Este un furnizor de resursă umană și de mână de lucru ieftină. România are a doua rată a emigrării din lume, după Siria – țară lovită de un deceniu de un sângeros război civil. La noi războiul este psihologic, fără sânge; dar nu este mai puțin devastator. Migranții români pleacă, cei mai mulți, să facă muncile pe care alții le refuză – la căpșuni, la îngrijit bătrâni sau la serele de flori. Muncă care e și grea, și umilitoare în unele cazuri; dar românii strâng din dinți pentru câteva sute de euro. Mii de copii rămân și cresc singuri, cu vreun unchi sau bunic. Orfani de lux, cost nevăzut și ascuns ale mâinii de lucru ieftine din sere și de la căpșuni.
Este furnizor de copii pentru piața adopțiilor. România este cel mai mare furnizor de copii albi din lume, pentru această piață. Unii vor spune că acești copii pot avea vieți fericite în familiie din străinătate care îi adoptă. Eu voi spune că în cele mai multe cazuri nimeni nu-i urmărește pe acești copii după adopție, și nu știm ce fel de vieți au. Și că acești copii sunt tratați ca o simplă marfă, în sistemul românesc de adopții.
Este furnizor de fete pentru videochat. România și Columbia sunt cele mai mari țări furnizoare de fete, pentru industria de videochat. Să nu ne facem iluzii – videochatul este tot o formă de prostituție, și ține de industria mai largă a pornografiei și a prostituției. În ciuda reclamelor agresive care spun că ar fi o cale „respectabilă” să te îmbogățești rapid – dar ce escrocherie, ce industrie imorală nu a încercat în istorie să se prezinte drept „respectabilă”?
România este un furnizor de consumatori – pentru produse proaste și scumpe, de mâna a doua și a treia, pentru lanțurile de supermarketuri „internaționale” ce ne vând plastic și euri. Sau pentru companiile farmaceutice – care ne vând ce vrem și ce nu vrem. E, de asemenea, un furnizor de cobai – pentru tot felul de medicamente „experimentale”, sau pentru rețele 5G la fel de „experimentale”.
Mai nou și tot mai des, este un furnizor de indivizi dependenți. Dependenți de droguri. Rețelele de droguri se extind și în orașele mari, dar și în cele mici de provincie; și în centrul vechi, dar și în cartiere; și în școlile „de elită”, dar și în liceele profesionale. Iar un individ care devine dependent va fi prins în acest cerc vicios și va „cotiza” la rețea poate tot restul vieții, dând tot ce are, până la ultimul ban.
Să nu uităm nici avorturile. Aflată în plină iarnă demografică, România este a doua țară din lume, în ceea ce privește numărul de avorturi la mia de copii născuți vii. Nu știm câte avorturi au loc zilnic, probabil peste 400. Copii pe care nimeni nu-i plânge, de care nimeni nu vrea să știe. Despre care presa nu scrie, pentru care nimeni nu iese să protesteze în stradă. În orice caz, România este un mare furnizor de carne de tun pentru industria avorturilor.
Și, cel mai rău, este furnizor de femei, de fete și de copii pentru rețelele internaționale de trafic de ființe umane, proxenetism și trafic de organe. România este conform Comisiei Europene cel mai mare furnizor de carne vie din UE pentru aceste rețele. Multe dintre femeile și dintre copiii care pleacă în sclavie nu se mai întorc niciodată. Sunt fie ucise la un moment dat, fie mor în urma bătăilor, epuizării, umilințelor, drogurilor.
O legendă urbană spune că, pe vremea turcilor, țările române plătea copii către Poartă, ca parte a tributului. E fals – e genul de legendă urbană cultivată de Sergiu Nicolaescu. Țările române nu au trimis niciodată copii în sclavie. Până acum…
Unele triburi care nu produceau bunuri economice își vindeau oamenii – femeile și copiii. Nu aveau ce să vândă, dar aveau anumite nevoi. Și noi avem nevoi – în special oligarhia care ne conduce (și care nu se rezumă în nici un caz la partide sau politicieni) are nevoie de mașini de lux și de vacanțe exotice. Și după ce a vândut resursele naturale, pădurile, nu mai are ce să vândă. Așa că vinde resursa umană. Și vinde direct oamenii, femeile, copiii.
O periferie semi-dependentă. O țară tot mai goală și mai defrișată. România ca resursă.
Citește mai multe opinii de Cătălin Sturza
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
