Bogdan Duca: „Toată tema asta, a familiei, are un rol important: separă apele”

Toată tema asta, a familiei, are un rol important: separă apele.

Ani de-a rândul eram sfătuiți „oportun” să tăcem din gură pe diverse chestiuni: „Nu se poate să fii contra discriminării pozitive a homosexualilor, monșer. Se supără ambasadele. Vrei să zică lumea că suntem oamenii rușilor?” sau „Nu e oportun să vorbim acum despre avort și criza demografică. Ai dreptate, dar….înțelege și tu, vom fi catalogați de extremiști”, sau „Hai să o lăsăm mai moale cu popii și cu rolul Bisericii. Nu dă bine, mă înțelegi?”

Acesta era, și este încă, mecanismul de funcționare al partidelor și „societății civile” zise „de dreapta” din România. Te duceai la sindrofii creștin democrate? Înghițeai cretin-democrație corectă politic. Creștinismul se terminase înainte să înceapă sindrofia…

Oportunismul doctrinar- această boală care a ros „dreapta” românească a dus la situația de acum, în care vedem un președinte „de dreapta”, vorbind ca un activist neomarxist, în care partidele „de dreapta” sunt cele mai puțin capabile să își asume politic o linie fie și vag conservatoare.

Isteria oportunismului doctrinar s-a acutizat după reizbucnirea războiului rece între SUA și Rusia. Brusc, până și gândurile cele mai „subțiri” conservatoare au devenit „inoportune”, sub spectrul fricii că vei fi acuzat imediat că ești „omul rușilor”.

Prima persoană care a atacat inițiativa Coaliției pentru Familie a fost, din fieful Soros-România, doamna Alina Mungiu Pippidi care nu a folosit alt argument decât acela că e….soft-power al Rusiei toată mișcarea.

Acum însă e timpul separării apelor. Nu o mai poți ține langa talanga cu „să nu ne facă ăștia rusofili, dacă…” pentru că deja e o chestiune de obiecție de conștiință.

Și pe bune acum, chiar merită să ne tot temem?

De frica de a nu fi acuzat de „rusofilie” trebuie să accepți „normalitatea” căsătoriilor homosexuale, „normalitatea” eutanasiei, „normalitatea” consumului de droguri, „normalitatea” unei societăți în care libertatea de conștiință e permisă doar anti-creștinilor și musulmanilor, „normalitatea” corectitudinii politice, „normalitatea” pseudo-artei agresiv ideologice, „normalitatea” agresiunilor militare NATO (căci, nu e așa? e o axiomă care spune că doar Rusia e agresor, NATO e pacificator), „normalitatea” unei Uniuni Europene în care consultarea democratică a cetățenilor e deja o opțiune de care ne putem dispensa, „normalitatea” unui totalitarism euro-atlantic….

O perioadă am simțit, recunosc, o jenă când mă acuzau ăștia că sunt „omul rușilor” pentru că sunt un om care ține la niște valori NORMALE și consideră anormală și distructivă pentru umanitate, vraja ideologică pe care o promovează Occidentul.

Această jenă o simțeam mai ales că eu știam care sunt referințele de la care mă revendic:

-Biblia (care nu e, din câte știu eu, parte a literaturii ruse);

-Magisteriul social al Bisericii Catolice din ultimii 200 de ani- pe care am avut ocazia să îl citesc în anii studiilor și ce au urmat după aceea;

-Edmund Burke, Pierre Manent, Alain Besancon, Allen Bloom, Jean Sevilla și atâția alții….

Singurii ruși de i-am găsit în această bibliografie a mea au fost MIhail Bulgakov și Alexandr Soljenițin.

Acum, când cred că e tot mai clar pentru oricine are conștiință, că băieții ăștia vor denunța și democrația, și libertatea de conștiință, și orice urmă de bun simț civic, invocând pericolul rusesc, cred că opțiunea e deja nu doar clară ci și obligatorie pentru oricine simte…. conform cu bunul simț și nu conform cu ce îi spune mimetismul tâmpit al oricărei mode stupide, dar „occidentale”.

Nu mai e loc de întors…. Și nu mai e loc pentru oportuniști cu propria conștiință…