Cosmina Dragomir: Copilăria este perioada când îl porți în tine pe Dumnezeu intact

de Redacția Stiripentruviata.ro

Artistă și inventatoare neobosită de proiecte creative cu și pentru copii, profesoara Cosmina Dragomir de la Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi” din București răspunde câtorva întrebări-fulger adresate de Basilica.ro cu ocazia Zilei Copilului.

Interviul este ilustrat cu lucrări ale copiilor de la Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi” din București și de la Liceul „Sf. Siluan și Sofronie” al românilor din Belgia, pe care profesoara îl vizitează în vacanțe.

Ce este copilăria?

Ce să fie copilăria altceva decât un culcuș în brațele timpului, cu o întindere relativă pentru fiecare, în care Îl porți pe Dumnezeu în tine intact…  Încet-încet El ți se ridică la Cer, pleacă din palpabil în abstract, deși rămâne cu tine.

În copilărie încă-L auzi și miroși. Când nu mai poți adulmeca în vânt niciun fir din parfumul lui Dumnezeu e semn că ți s-a copt copilăria. Și că urmează să te desprinzi, să aterizezi, nițel lovit pe o parte de la impact, în iarba maturității.

Ce este copilul?

Copilul e un fel de grădină. E grădina părintelui său. Dăruită, doar vegheată.

Îți este o grădină de emoții, care îți aduce bucurii amețitoare în fiecare zi, una în care, dacă te apleci până la pământ – poți ghici pe sub frunze urmele tălpilor lui Hristos.

Ce ai învățat de la cei cinci copii ai tăi?

Că nu sunt ai mei. Că doar voi continua să trăiesc alături de părinți, de bunici și de toți strămoșii în vița nouă care ne sunt ei. E maiestuos, aproape înfricoșător de înalt să-ți ghicești bunicii în propriul prunc, să-i contempli în momentele de răgaz și să vezi în ei o variantă candidă și necoruptă a ta, să te uimești de unicitatea și personalitatea lor distinctă exact în acest context al asemănărilor izbitoare…

De la ei am învățat să mă întorc la mine, în versiunea intactă din prima întrebare.

Apoi am învățat că există o infinitate de soluții pentru a răspunde și izbândi într-o încercare. Ei nu sunt proiecțiile noastre și trebuie lăsați și susținuți să facă propriile alegeri. Ei au dezlegat în anii aceștia misterele și provocările rămase nedezlegate de mine. Au găsit chei și le-au dat o formă simplă, care-ți smulge zâmbet uneori, lacrimă, alteori.

Ce ai învățat de la copiii cu care interacționezi la școală?

Prin toți aceștia (și s-au adunat mii între timp) am descoperit puterea iubirii necondiționate, copleșitoare, tocmai pentru că prilejul întâlnirii nu genera nicio așteptare. De aceea darul e uneori atât de miraculos, că nu știi cum să-l apuci și să-l duci cu tine. Se deșartă în urma ta pe cale și se bucură toată obștea de Lumina aceasta.

De la ei am învățat respectul, în toate formele sale irepetabile, în funcție de diversitatea caracterelor copiilor și a spiritului lor. Ceea ce m-a surprins a fost că am devenit ucenicul lor, observându-i cu atenție și notându-le sclipirile de divin, încercând chiar să le consemnez în cărți, să nu se șteargă în timp, să nu le pierdem.

Educația este de fapt un câștig bilateral. Dacă relația maternală presupune un schimb de resurse vitale și o vindecare a mamei prin celule-stem – imaginați-vă relația pedagog-învățăcel în mod asemănător: există celule-stem de cunoaștere, de revelație, pe care copilul ți le oferă spontan și care te zidesc.

Ce are nevoie un copil să învețe în primul rând?

Să-L caute pe Dumnezeu până la sfârșit: să știe că este, nevăzut, însă manifestat în toate cele văzute, într-o anumită formă. Să nu uite asta, să nu piardă din vedere această taină a lumii atunci când va studia această lume obiectiv și calculat, pe teren științific, sau subiectiv, artistic, căutând miezul disciplinelor umaniste.

Să dea oricărei căutări un sens, pentru că sensul e cel care aduce fericirea, nu împlinirea unui obiectiv.

Nimeni nu știe cum va fi întâlnirea cu Dumnezeu sau cum ni se va arăta El, pentru că nu cred că este loc în minte pentru a ni-L imagina decât fragmentar.

Dar, dacă Îl cauți în timpul vieții și al studiilor tale, dacă Îl întrezărești cât de cât în frumusețea ecuațiilor pe care le enunți, în celula pe care o cercetezi la microscop, în armonia strunelor viorii tale, în logica impecabilă a legilor opticii din poezia culorilor, în principiile dreptății și eticii pe care le aprofundezi pentru binele oamenilor, în orice ai cerceta în viața aceasta – cu siguranță Îl vei găsi. Fără emfază, fără prozelitism, fără a-l invoca ostentativ.

Copiii Îl vor găsi, pentru că nu a plecat niciodată din ei, stă numai după un colț de gând. Curios de ce mai pun ei la cale, cum a fost dintotdeauna Dumnezeu.