„Ați renunța să faceți copii ca să salvați planeta?”

de Cătălin Sturza, Facebook

„Ați renunța să faceți copii ca să salvați planeta?”, se întreabă The Guardian. Și ne arată câteva modele pozitive, „așa da”: „Iată, vi-i prezentăm pe noii pionieri care se sacrifică și nu mai fac copii ca să salveze planeta”.

Noii pionieri își spun „antinataliști”, iar argumentele lor sunt acestea: (1) e crud să aduci ființe umane pe lume, ființe care vor suferi și care îi vor face pe alții să sufere; (2) să faci copii biologici este unul dintre cele mai egoiste lucruri pe care le poți face – înseamnă să furi (?) resurse de la alții pentru a-ți perpetua propriile gene (!); (3) copiii, în special în Occident, produc gunoi, iar gunoiul distruge planeta; (4) cel mai bun mod de a reduce suferința umană este să crești presiunea socială pentru a nu face copii și să mărești accesul la mijloace contraceptive (incluzând avortul, bineînțeles); (5) planeta s-ar descurca mai bine fără oameni pe ea; (6) iar a crește copii reprezintă o rutină „mizerabilă, ingrată, scumpă, al cărei rost nu-l văd și la care nu vreau să particip.”

Tema, cum altfel, este asociată cu cartea unui filosof – cartea are un titlu cu un iz puternic cioraniano-nihilist, „Ar fi fost mai bine să nu fi existat niciodată: Răul de a te naște”; și este scrisă de un star academic sud-african, David Benetar.

În fapt, acest curent autodistructiv este foarte bine descris în cartea unui om de știință, Konrad Lorenz, intitulată „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”. Unul dintre cele mai mari păcate capitale este acesta: omenirea, privită ca specie biologică, pare să-și fi pierdut firescul instinct de conservare.

Iau cele șase argumente pe rând, în ordine inversă:

(6) Să crești copii reprezintă o rutină „mizerabilă”. E cel mai ușor de demontat argument și reprezintă, după mine, argumentul de fond. Argumentul se numește, simplu, EGOISM. Este adevărat că e greu să crești copii, iar vechile religii ne spun că a crește copii reprezintă, fără îndoială, un act de sacrificiu. Însă este un sacrificiu altruist – te sacrifici pentru ca altcineva să trăiască; sensul ultim, profund al iubirii dintre un bărbat și o femeie este reprezentat, în fapt, de aducerea pe lume a unei noi vieți.

(5) Planeta s-ar descurca mai bine fără oameni pe ea – dar dacă planeta a fost făcută, în fapt, tocmai pentru ca oamenii să trăiască pe ea? E greu să te lupți cu ceața groasă a acestei filosofii evoluționiste, care apucă, mereu, bățul de capătul greșit, și așază mereu carul înaintea boilor.

(4) Cel mai bun mod de a reduce suferința umană este să crești presiunea socială pentru a nu face copii și să mărești accesul la mijloace contraceptive – în fapt, acesta este vechiul argument al EUGENIEI. Doar că acum nu mai este orientat împotriva persoanelor de culoare, a romilor, a catolicilor sau a evreilor (cum era orientat în anii 20 și 30 ai secolului trecut) – acum este orientat împotriva întregii rase umane. Și de ce, cum și în ce fel un copil avortat ar fi un copil (mai) fericit? E ușor să spui că „aș fi fost mai fericit dacă nu m-aș fi născut în această lume” când tu unul te-ai născut și de bucuri de toate bucuriile vieții, inclusiv de faima obținută prin perorarea unor nonsensuri cât lumea de mari?

(3) Copiii, în special în Occident, produc gunoi. Bun, dar există o întreagă industrie de prelucrare a deșeurilor umane, industrie care este foarte profitabilă. Tocmai ieri am văzut un filmuleț în care suedezii testau o tehnologie de a produce energie electrică din deșeuri menajere. Trendul eco ne spune că, departe de a fi un obstacol în dezvoltarea speciei, deșeurile menajere pot fi o oportunitate.

(2) Să faci copii biologici înseamnă să furi resurse de la alții pentru a-ți perpetua propriile gene – nu văd de ce ai „fura” resurse de la alții; de la cine furi resurse – de la africani sau de la oamenii din lumea a treia, care fac în continuare mulți copii? E dreptul lor să-i facă, nu zic; dar de ce ar trebui noi să ne autocastrăm, în special în condițiile în care punctele de mai sus ne arată că nu există motive alarmante care să ne conducă spre autocastrare?

(1) E crud să aduci ființe umane pe lume – ființe care vor suferi și îi vor face pe alții să sufere. Aceasta este, în fapt, poziția clasică a relativismului moral, care disociază suferința de orice sens al suferinței, așază confortul mai presus de căutarea sau acceptarea unui sens ultim al vieții, evitarea durerii mai presus de sacrificiul de sine pentru aproapele, și în final așază moartea mai presus de viață. Nu este o soteriologie alternativă – este negarea explicită a soteriologiei creștine.

Mai există un argument de fond, și anume malthusianismul. E teoria că, dacă omenirea va continua să se înmulțească, ne vom confrunta cu o catastrofă, deoarece resursele de mâncare se vor termina, și toți vom muri de foame. Predicția lui Malthus a fost făcută la 1798, când populația Angliei era de 8 milioane de oameni, iar populația lumii de 700 de milioane. Între timp, populația Angliei este de 65 de milioane de oameni, iar a lumii de 7,6 miliarde de oameni. Mulți merg înainte cu viziunea apocaliptică a lui Malthus, deși, iată, în ultimii 220 de ani populația Angliei a crescut de 8 ori, a lumii de 11 ori, iar predicțiile lui Malthus tot nu s-au adeverit. Unii vor spune că nu s-au adeverit deoarece între timp au avut loc revoluția industrială și revoluția agrară; eu voi spune – și da, și nu. Malthus a greșit nu pentru că nu a anticipat revoluția agrară și industrială, ci pentru că l-a exclus complet din ecuație pe Dumnezeu; chiar și așa, Dumnezeu are (încă) grijă de noi.

Undeva în text există și un argument sănătos – dacă nu poți avea copii, îi poți ajuta pe alții să-și crească copiii. Patristica ne învață că oamenii înțelepți pot fi părinți spirituali multora – dar a perpetua filosofii nihiliste și idei eugenice nu reprezintă vreo formă de înțelepciune.

Citește mai multe opinii de Cătălin Sturza