Andrada Ilisan, psiholog: „Mama, această zeitate care mă ținea de mânuță”
Copilul caută la mamă o cale să își gestioneze disconfortul interior si dacă identifică in raspunsul parintelui o “oglindire” a trăirii sale atunci el o poate internaliza și poate folosi ca strategie de reglare afectivă. Acest este primul meu model de reprezentare mentală: prin celălalt / ma reprezint pe mine prin celălalt. Mama își consolează copilul funcționînd ca o oglindă, însă numai parțial – această oglindă va reflecta partial trairea intolerabilă a copilului (o recunoaste ca reală, nu o ignoră, nu rîde, nu o persiflează, nu o exagerează, ci o tratează lucid/decent). Preluînd-o la ea, mama face trairea suportabilă / vedem cum diada are rolul de a “contine” haosul/confunzia/intensitatea emoției.
Modelul de sine al copilului depinde de coerența si claritatea procesării materne. Stări sufletești (psihice) echilibrate rezultă din combinatia dintre reprezentarea trairii mele si reprezentarea reacției la părintele meu – astfel ia nastere modelul de lucru intern. Mă înțeleg pe mine din două surse – trăirea mea mea propriu-zisă & felul cum se oglindeste in figura semnificativă de atașament (în mintea figurii semnificative) – așa ajung să imi interpretez și să îmi inteleg stările interne si, cel mai important, așa învăț să mă reglez emotional – prin relație. Funcția reflexivă a parintelui permite organizarea experientei de sine a copilului. Mintea mea ia nastere in interiorul intersubiectivitatii. Vorba poetului: “Mama, această zeitate care mă ținea de mînuță.”
Sursă: Andrada Ilisan/Facebook
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
