O lege a consimțământului sexual? Dar tocmai sexul ocazional este problema / SUGESTII PENTRU UN CONSENS TRANSPARTINIC

de Andy Mullins, Mercatornet.com
Traducerea: Redacția Stiripentruviata.ro
Pe un site inițiat de o fostă elevă a unui prestigios liceu de fete din Sydney, mii de foste și actuale eleve australiene și-au postat în ultima lună mărturiile despre atacurile sexuale cărora au căzut pradă – adesea în contextul consumului de alcool sau droguri.
Relatările, presărate cu detalii explicite, sunt tulburătoare și au deschis în această țară dezbaterea cu privire la introducerea educației pentru obținerea consimțământului înaintea relațiilor sexuale. Responsabilii instituțiilor școlare implicate în mărturii au fost primii care au agreat propunerea reglementării obținerii consimțământului în cazul relațiilor sexuale ocazionale.
De altfel, în noiembrie 2020, parlamentul statului australian New South Wales a primit rezultatele unui raport care își propunea să evalueze dacă legile consimțământului sexual aflate în vigoare ar trebuie schimbate.
Demersul a fost inițiat după ce o femeie, Saxon Mullins, o femeie care nu-și oferise în mod explicit consimțământul pentru întreținerea de relații intime, a pierdut un proces prin care îl acuza de viol pe partenerul ei sexual.
Reclamanta a format, împreună cu dr Rachael Burgin, un grup intitulat Rape & Sexual Assault Research & Advocacy (Cercetare și Advocacy în Probleme de Viol și Atac Sexual).
Dr. Rachael Burgin a declarat că, în prezent, „exemplul de bună practică urmat de legea Australiană” este cel al statului australian Tasmania, unde legea prevede „obligația pozitivă ca cineva care vrea să întrețină relații sexuale cu altă persoană … să se asigure, prin acțiuni sau afirmații, că și cealaltă persoană vrea acest lucru”.
O astfel de lege a consimțământului pentru sexul ocazional ar trebui să existe? Nu cumva tocmai sexul ocazional este problema?
Nu e vorba de fete… sau băieți
Loren Bridge, Executive Officer la Alianța Școlilor de Fete din Australia și Insulele Vecine, a afirmat pe drept cuvânt că această problemă, manifestă la o scară atât de largă în regiune, „nu este despre fete”.
Dar nu este nici despre băieți. Când copiii nu se comportă cum ar trebui, problema fundamentală se găsește la părinți și este de datoria societății civile, a parlamentelor și școlilor să facă tot ce pot pentru a o remedia.
În orice caz, aceste situații sunt doar un colțișor dintr-un tablou mult mai amplu. Atacurile sexuale au ajuns la un nivel fără precedent pretutindeni în Occident. Nu există nici un motiv să credem că tendințele manifeste în Australia diferă de cele din Marea Britanie.
Copiii sunt abuzați în familie, la școală, de antrenorii sportivi, de cei care ar trebui să le fie călăuze spirituale, de politicieni, soldați și de profesori. Au loc abuzuri în căminele cu internat și centrele de copii orfani. Nici un domeniu al vieții nu rămâne neatins.
Și nu doar minorii cad pradă abuzului, ci și tinerele care-și încep cariera, după cum a rezultat din campania #MeToo hashtag. Până și bătrânele care suferă de Alzheimer atrag abuzatorii. „Poveștile despre atacurile sexuale sunt tulburător de răspândite și nu se restrâng doar la clasa politică”, după cum observa o jurnalistă.
Când adulții nu mai reușesc să se impună ca lideri și mentori nu ne putem aștepta la altceva de la copii.
Sexualizarea începe de la cultura în care ne mișcăm. Cultura noastră tolerează și chiar promovează comportamente sexuale violente și egoiste ca pe un scop în sine – o dovedesc cele 150 de milioane de exemplare vândute din cartea Fifty Shades of Grey și încasările filmului realizat pe baza ei: 570 de milioane de dolari.
În bibliotecile noastre sunt păstrate benzi desenate pornografice, guvernul impozitează prostituția ca și cum ar fi o afacere ca oricare alta, iar mass media celebrează relațiile sexuale lipsite de orice responsabilitate.
Nu există dragoste fără autocontrol
Cum putem spera să-i învățăm pe copii importanța iubirii și devotamentului marital, care merge mână în mână cu practicarea autocontrolului sexual?
În ultimii 30 de ani i-am bătut la cap pe copii cu mantra relațiilor sexuale protejate și cu obiectivul de a-i feri de HIV și alte boli cu transmitere sexuală, iar acum suntem surprinși să descoperim că am uitat ce mai înseamnă căsătoria?
Jurnalista Miranda Devine scrie:
„Copiii au devenit canarul rătăcit în mina unei culturi îmbibate de sexualitate”.
Studii serioase arată că majoritatea adolescenților de 16 ani accesează în mod regulat pornografie, de ce ne mai mirăm de nivelul de sexualizare al interacțiunilor din lumea lor?
Unul din cinci copii în vârstă de 12 ani din Marea Britanie consideră normală vizualizarea de pornografie.
Un raport din 2016 al Societății Naționale pentru Prevenirea Cruzimii față de Copii a descoperit în rândul copiilor britanici procente uriașe ale celor care-și doresc „să testeze ce au văzut în filmele pornografice”. Iar proporția acestora crește odată cu vârsta: 21% dintre cei care au 11-12 ani; 39% din cei de 13-14 ani și 42% dintre adolescenți de 15-16 ani.
Într-o societate în care totul – publicitate, film, modă, muzică – este extrem de sexualizat, nu ne putem aștepta să avem copii care cresc altfel decât cu o mentalitate profund sexualizată. Cercetări importante dezvăluie acest lucru.
Cauza acestei crize nu sunt școlile de fete și școlile de băieți, iar remediul nu va fi oferit de jocurile de rol la școală cu privire la consimțământul informat, nici de lecțiile despre ideologia de gen deghizate în programe educative intitulate Relații Respectuoase, așa cum au propus unii politicieni.
Da, „nu este despre fete”. Dar o directoare din Sydney care le învăța pe fete să nu atragă involuntar interesul sexual al băieților a fost pusă la stâlpul infamilei. Jurnaliști lipsiți de orice dovadă hăituie oamenii și îi lasă fără loc de muncă, subminându-le sănătatea mintală.
Sistemul nostru juridic, bazat pe principiul prezumției de nevinovăție, creează totuși o nouă categorie de victime: cele aflate în imposibilitatea de a-și dovedi nevinovăția.
Suntem în disonanță cognitivă. Și asta pentru că vrem să le avem pe ambele: și cultura sexului neînfrânat, și protejarea copiilor.
Ne aflăm în plină negare ca societate în ceea ce privește atitudinea noastră greșită față de sexualitate, care se perpetuează de prea multă vreme.
Noi ne subminăm neurobiologic copiii, pregătindu-i pentru eșec. Cum să-i călăuzim pe calea unui comportament sexual responsabil, care este rezultatul exersării raționamentului cognitiv, dacă noi legitimăm obiceiul autogratificării impulsive, care ocolește procesarea din zona cogniției?
Nu facem decât să permitem ca simțurile și emoțiile unor copii ușor influențabili să fie modelate de începuturi amare.
Noutatea și experiențele emoționale predispun la învățare… dar sunt învățări bune și învățări rele, comportamente dezirabile și comportamente indezirabile.
Comportamentul nu se învață din cărți
Predarea consimțământului la școală nu pare să dea rezultate.
Asher Learmonth, reprezentanta elevilor de la una din școlile vizate de mărturiile publicate, spune:
„Din nefericire, prelegerile repetate, valoroase și puternice pe care le-am urmărit de-a lungul anilor cu privire la respectul față de celălalt și la necesitatea obținerii consimțământului nu au avut asupra noastră impactul crucial intenționat”.
Nici legislația nu este o soluție. Confucius, cel puțin, așa spune:
„Când guvernezi poporul cu legea și îl controlezi cu pedeapsa, nu va mai avea nici un sentiment personal de rușine. Dar când guvernezi prin virtute și faci din ordinea social un ritual… oamenii vor redobândi sentimentul de rușine și se vor îndrepta singuri.”
De ce?
Deoarece comportamentul uman nu urmează reguli și teorii. Caracterul nostru este suma obiceiurilor noastre. Preferințele și dorințele pe care le-am cultivat de obicei vor sta la baza alegerilor pe care le vom face.
La aceasta se mai adaugă și exemplul prost al anturajului (iar fosta elevă Asher Learmonth oferă exemple din plin în acest sens). Astfel, prostul exemplu al câtorva devine cu ușurință comportament adoptat de mulți.
„Ne vom asemăna celor alături de care stăm”, scria Euripide cu 2500 de ani în urmă. Suntem influențabili din fire, iar acesta este principalul mecanism prin care copiii învață. Dar, când influențele sunt necălăuzite, domnește haosul.
Unde sunt părinții voștri?
Cu câțiva ani în urmă treceam prin districtul cinematografelor din Sydney într-o vineri seară și am oprit la un semafor.
Niște fete care nu aveau mai mult de 14-15 ani, machiate țipător și îmbrăcate la fel, flirtau cu niște băieți în fața unui hotel. Băieții nu aveau nevoie de mai multe încurajări ca să meargă mai departe. În timp ce mă uitam la ei, mă întrebam: „Unde sunt tații voștri? Nu vă iubesc deloc?”
Respectul profund față de celălalt și respectul pentru intimitatea personală se dobândesc în primul rând în familie. Preșcolarii sunt capabili să-și însușească atitudini pozitive față de ceilalți.
Iar autocontrolul părinților predispune și copilul la autocontrol. Dar, dacă autocontrolul nu este însoțit de lecția respectului din primii ani de viață, iar după pubertate este predat doar astfel, principala motivație pentru autocontrolul sexual lipsește. Aproape că e prea târziu.
A fi părinte nu înseamnă numai să hrănești și să protejezi. Jim Stenson, scriitor american specializat în parenting, spune:
Un copil s-a maturizat nu când poate avea grijă de el însuși, ci „când poate avea grijă de cei din jur și vrea să facă aceasta”.
Mulți își măsoară succesul ca părinți în funcție de cât de multe din valorile lor le-au transmis copiilor și dacă aceștia, deveniți adulți, își găsesc un partener de viață pentru totdeauna.
Consimțământul pentru aventuri de o noapte și „friends with benefits” („prieteni la care poți apela din când în când”) nu vor oferi așa ceva.
Tinerii au dreptul de a fi călăuziți nu doar în legătură cu consimțământul pentru relațiile sexuale, ci în legătură cu însuși scopul vieții și capacitatea de a găsi sens în ea.
Character Matters de Thomas Lickona rămâne o capodoperă și una din cele mai bune cărți în domeniu din acest punct de vedere.
Avem nevoie de bunul obicei de a spune „Nu” plăcerilor care nu ne fac bine (cumpătare), de bunul obicei de a păstra direcția când avem sarcini mai grele de îndeplinit (curaj / tărie, perseverență), astfel încât, având casa emoțională în ordine, să putem gândi limpede (înțelepciune) și să le arătăm respect celorlalți în tot ce facem (dreptate).
Aceste patru bune obiceiuri sunt virtuțile cardinale. Vremea cea mai bună pentru formarea lor este în familie, în primii ani ai copilăriei, iar apoi ele trebuie consolidate în diverse contexte ale vieții.
La opusul lor stau obiceiurile proaste, care se numesc vicii. Odată dobândite, devin greu de schimbat. Dezvățarea de un viciu implică multă muncă pentru depășirea lui. e mult mai ușor să lucrezi pe teren gol, să construiești bine de la început, în familie.
De fiecare dată când familiile au fost copleșite de forțe totalitare, copiii au fost conduși pe căi greșite.
De exemplu: Tineretul Hitlerist din Germania sau Revoluția Culturală Comunistă din China.
Acum vedem din nou familii depășite, anulate, de legile proaste, de presa obsedată de profit și rating și mai ales de lipsa de convingere a părinților. Iar cel din urmă factor poartă și partea cea mai mare din vină, fiindcă este vorba de propriii noștri copii.
Un plan de acțiune
Părinții trebuie să reintre în joc.
O societate care prețuiește cu adevărat copiii nu va tolera autogratificarea sexuală. Iar o societate care nu prețuiește căsătoria, instituția în care se nasc copiii, este o societate care nu prețuiește nici copiii.
Nu poți să fii în ambele bărci.
Legiuitorii au datoria de a crea o societate care protejează copiii și familiile. Binele nu se face prin lege; trebuie create condițiile pentru existența binelui, iar acesta numai în familie se naște și se nutrește.
Iată un plan în zece puncte pentru un consens politic transpartinic în scopul creării unei legislații eficiente care să protejeze copilul oferind sprijin părinților:
- Criza creată de comportamentul de prădători sexuali poate fi folosită pentru a construi un consens transpartinic: toate partidele majore pot conveni să nu mai politizeze problema și să acționeze în acest sens pe baza unei platforme comune;
- Promovarea ideii că este datoria tuturor să protejeze copiii de sexualizare și de abuzurile sexuale. Aceasta înseamnă ca adulții să accepte ca libertățile să le fie restricționate;
- Promovarea unui consens cu privire la faptul că actuala criză a fost generată de relațiile sexuale lipsite de asumarea responsabilității. Este nevoie de o resetare majoră a atitudinii față de contracepție, pornografie și prostituție, și cu privire la acceptabilitatea socială a relațiilor sexuale în afara căsătoriei și a relațiilor homosexuale. Familiile au nevoie de un nou nivel de protecție socială;
- Crearea de campanii de conștientizare a adulților cu privire la sexualizarea copiilor, pe modelul campaniei „Kids absorb your drinking”;
- Coagularea unei voințe colective de a pune în practică legi care protejează societatea și familia de cultura anti-familie, care le creează părinților atâtea dificultăți în a-și crește și educa copiii;
- Extinderea definiției de protecția copilului astfel încât aceasta să cuprindă și protejarea lui de influențele corupătoare de minte și suflet prin intermediul mediilor digitale;
- Elaborarea de legi care să prevină bombardarea copiilor cu imagini sexuale;
- Câștigarea minții și sufletului concetățenilor: grija pentru copii și pentru noua generație trebuie să fie cea mai puternică motivație. Promovarea de practici parentale sănătoase;
- Campanii care să-i ajute pe părinți să-i învețe pe copii de mici respectul și aprecierea pentru intimitatea personală;
- „Să gândim global și să acționăm local”, concentrându-ne pe propriii copii.
Dr. Andy Mullins predă Educație pentru caracter la un program de Master al Universității Notre Dame din Australia. Teza lui de doctorat investighează intersecția dintre neuroștiințe și comportamentul moral. Este autorul cărții „Parenting for Character” (2020). Poate fi contactat la apjm.vic@gmail.com.