Andra Hiliţanu, o tânără însărcinată, a fost ucisă de iubitul ei care nu îşi mai dorea alţi copii
Andra Hiliţanu, însărcinată în 7 luni, locuia în Londra împreună cu iubitul ei Ioan Câmpeanu.
În noaptea de 31 mai 2018, a ucis-o pe Andra cu o foarfecă, tocmai pentru că era însărcinată, iar bărbatul nu îşi mai dorea alţi copii.
Ioan Câmpeanu, în vârstă de 44 de ani, este judecat pentru crimă la Tribunalul din Londra.
La ultimul termen din proces, Ioan Câmpeanu a declarat că şi-a ucis iubita, Andra Hiliţanu, în vârstă de 28 de ani, pentru că nu îşi mai dorea alţi copii, iar femeia era însărcinată în 7 luni.
Potrivit jurnaliştilor britanici, Câmpeanu era consumator de cocaină.
După oribila crimă, românul a sunat la 999 şi a anunţat că şi-a ucis iubita.
Cei doi locuiau într-un apartament din Neasden, o suburbie din nord-vestul Londrei.
Poliţiştii audiaţi în instanţă au declarat că au fost uimiţi de calmul cu care au fost întâmpinaţi de criminal. Aceştia au precizat că românul i-a întâmpinat la uşa apartamentului şi apoi i-a condus în locul în care a ucis-o pe tânăra mămică însărcinată.
Fiica lui Ioan Câmpeanu a fost, la rândul ei, audiată în instanţă şi a declarat că tatăl ei obişnuia să consume droguri care îl „distrugeau şi îl făceau să fie confuz”.
Mai mult, fiica a precizat că tatăl ei nu îşi mai dorea alţi copii.
În faţa instanţei, românul a pledat nevinovat pentru toate capetele de acuzare.