Marşul pentru Viaţă

Alexandra Nadane: „Un pas înainte pe același drum” / Marșul pentru viață 2023 de la București

de Redacția Stiripentruviata.ro

Discursul Alexandrei Nadane, președinta Asociației România pentru viață București, la Marșul pentru viață 2023 din Capitală:


Fiecare om care a participat și participă la aceste activități a făcut un pas înainte pe același drum

Suntem 2.500 de oameni astăzi, aici, la Marșul pentru viață 2023 din București, și în foarte multe locuri din România și Republica Moldova sunt zeci, chiar sute de mii de oameni. Mai mult decât atât, în toată această lună martie, Luna pentru viață, în peste 1100 de localități din România și din Republica Moldova s-au organizat activități pro-viață. Oamenii și-au exprimat recunoștința pentru viață prin marșuri, prin conferințe, prin ateliere, prin târguri de mărțișoare, prin vizite la maternități și prin alte activități. Aceste activități vor continua și săptămâna viitoare.

Numărul de peste 1.100 de localități este o premieră. Este numărul cel mai mare atins până acum. Câteva sute de mii de români au participat la activitățile organizate.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Acest număr este covârșitor. Îi apreciem pe cei care au participat la evenimentele pro-viață și le mulțumim. De asemenea, Îi mulțumim lui Dumnezeu că a lucrat în atâtea inimi pentru a înfăptui așa ceva.

Însă cel mai mișcător lucru nu este numărul acesta uriaș.

Cel mai mișcător lucru este că fiecare om, tânăr sau bătrân, băiat sau fată, bărbat sau femeie, care a participat și participă la aceste activități a făcut un pas înainte pe un același drum.

Este vorba despre drumul pe care merg toate manifestările unite sub genericul Marșul pentru viață.
Drumul către prețuirea fiecărei vieți umane. Drumul către asumarea responsabilității de a ocroti și de a sprijini fiecare viață umană. Drumul unui efort tenace, căci fără efort tenace nu se poate sprijini viața.
Pe cât de mari sunt riscurile, pe atât de mare trebuie să fie efortul.

În sfârșit, dacă acest drum are o țintă în lumea aceasta pământească, ea este de a face avortul de negândit.

De a face ca, în conștiința personală și în gândirea celor din jur, un copil să fie îmbrățișat, să fie primit cu dragoste, să fie respectat ca un dar – un dar care, este adevărat, cere responsabilitate!

Experiența ne învață că fiecare dar, fiecare lucru bun din lumea aceasta este însoțit de o chemare la asumarea responsabilității față de el.

Este firesc ca un copil, care este un dar unic și neprețuit, să ne solicite asumarea unei responsabilități majore față de el.

Iar înălțimea la care am fost chemați să trăim ne arată și ne dă putere să o asumăm.

Capătul drumului nu este aici.

Acest drum merge mai presus de sfârșitul pământesc al vieții. Străbătând lumea, el ne duce în Împărăția pentru care a fost creat omul – Împărăția veșnicei iubiri a lui Dumnezeu.

Prin iubirea lucrătoare în fapte bune, pășim pe drumul infinitei Iubirii care astăzi Se face om. Prin sprijinul unei femei și al copilului ei nenăscut, ne așezăm și noi alături de Pruncul zămislit astăzi, Iisus Hristos, și de Mama Sa Preacurată, ne așezăm și noi în gândul Creatorului și Ocrotitorului vieții.

Să ne ajute Dumnezeu ca lumina drumului adevărului și dragostei să lumineze sufletele noastre, să lumineze sufletele cât mai multora dintre noi pentru a fi sensibili la darul vieții și la necesitatea sprijinirii ei, astfel încât cele binecuvântate – femeile însărcinate – să poată să-și împlinească chemarea cu bucurie, cu sprijin și cu respect din partea celorlalți.

Acesta este firescul la care suntem chemați de către Cel ce Se face astăzi om.

Să ne vedem, cu darul lui Dumnezeu, la Marșul pentru viață 2024 și să ne întâlnim în fiecare zi în faptele săvârșite din iubire pentru copiii născuți, din iubire pentru mamele care poartă în pântece, din iubire pentru familiile care i-au zămislit!

Vă mulțumesc!


Anul acesta au fost 1100 de localități din România și Republica Moldova în care s-a organizat un marș pentru viață sau cel puțin o altă activitate în cadrul Lunii pentru viață. Tema Lunii și Marșului pentru viață din acest an: „Viitorul este pro-viață”.


Marșul pentru viață este punctul culminant al Lunii pentru viață, serie de manifestări care au loc în luna martie, celebrează viața copiilor născuți și nenăscuți și propun măsuri de sprijin pentru femei însărcinate, mame și familii.

Mișcarea nu se concentrează pe interdicții, ci promovează schimbări legislative afirmative, care să creeze mediul propice pentru creșterea copiilor și sprijinirea femeilor.


Marșul pentru viață 2023, comunicat post-eveniment: Orice ajutor în criza de sarcină reprezintă un pas înainte spre un viitor mai bun

Teodora Diana Paul: „Ceea ce facem în prezent va duce la rezultate pentru o altă generație” / Marșul pentru viață 2023 de la București



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button