valorile familiei

Aheea, în vârstă de 10 ani, este primul copil care a asistat la ceremonia de învestire a tatălui său ca Președinte al României

La începutul anului, Stiripentruviata.ro scria despre prezența copiilor lui Donald Trump, JD Vance și Elon Musk la Casa Albă, deoarece mediatizarea acestei prezențe a adus sub reflector valorile familiei dincolo de orice considerente politice.

De asemenea, când Familia Regală a Marii Britanii apare în public, adesea cei trei copii ai Prințului William de Wales și ai Prințesei Kate fură show-ul, făcând mutrițe simpatice care apoi apar pe Internet sub formă de videoclipuri sau fotografii.

Luni, 26 mai 2025, a fost rândul României să aducă în prim-plan valorile familiei într-un context oficial, demonstrând că, dincolo de rigiditatea ceremoniilor și de lumea adulților se află mereu copiii, care sunt viitorul.

Aheea, fiica în vârstă de 10 ani a lui Nicușor Dan, a asistat, în Parlamentul României, la ceremonia prin care tatăl ei a fost învestit ca președinte al țării. Camerele foto și video au surprins-o pe fetiță în timp ce își ținea mâinile împreunate în rugăciune, privea atentă, se foia sau căsca.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013
Sursa foto: Playtech

Gesturile ei au adus o notă de căldură și umanitate într-un cadru dominat de sobrietate, costume și fețe serioase. Faptul că Nicușor Dan a ales să își aducă fiica la eveniment este o premieră, pentru că aparițiile copiilor la evenimente oficiale sunt rare, scrie Playtech.

Sursa foto: Playtech

Prezența Aheei la ceremonia din Parlament a fost cu atât mai semnificativă în contextul în care mama ei, Mirabela Grădinaru, a lipsit, fiind nevoită să stea acasă, pentru a-l îngriji pe Antim, fratele în vârstă de trei ani al Aheei, care este bolnav.

Sursa foto: Playtech

Un alt fapt interesant este că tatăl lui Antim a depus jurământul în Parlament chiar în ziua în care băiețelul lui a împlinit trei ani.

Mirabela Grădinaru a vorbit deschis despre emoțiile trăite la nașterea celor doi copii, care au fost prematuri, și a subliniat cât de mult i-au schimbat viața copiii, oferindu-i sentimentul de împlinire.

Noul președinte al României are o relație apropiată cu fiica sa, Aheea. Luni dimineață, înainte de învestire, a condus-o personal la școală, așa cum îi conduce de obicei pe ambii copii.

Sursa foto: Libertatea

Într-o imagine devenită virală săptămâna trecută, președintele se pregătea să traverseze strada de mână cu Aheea, cei doi fiind însoțiți de un agent al Serviciului de Pază și Protecție.

„Asta face, lucrează mult, e absent, dar când are momente libere, le dedică copiilor 100%”, a explicat Mirabela Grădinaru.

Dincolo de orice partizanat politic și de orice alte aspecte referitoare la viața și convingerile noului Președinte și ale Primei Doamne, este important că familia lor este prezentată în mass-media pe un ton pozitiv, ceea ce ne reamintește că valorile familiei ar trebui promovate constant, deoarece toți rezonăm cu ele, indiferent dacă l-am votat sau nu pe noul președinte, dacă avem sau nu copii, dacă suntem sau nu căsătoriți.

Sursa foto: Playtech



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button