adolescenţi

Adolescentă americană: Cum mi s-a schimbat viața după ce am aflat că NU sunt însărcinată

Nu aveam nicio idee ce mă aștepta când părinții m-au adus la cazare în campusul facultății pentru primul meu an de studii. Mă crescuseră cu valori creștine solide. Tata era voluntar onorific la biserică, iar mama coordona femeile care făceau muncă misionară și de caritate. În timpul liceului mă implicasem și eu în activitățile lor, cu toate că mă simțeam cam aiurea să-mi petrec sâmbăta seara la biserică în timp ce prietenii mei erau la petreceri sau își dădeau întâlniri amoroase. Până am ajuns la facultate, nu mi-am dat seama că tânjeam și eu după stilul lor de viață.

S-a întâmplat la scurt timp după începerea anului – o petrecere-monstru, o cameră întunecoasă, prea mult alcool. Nu plănuiam să-mi pierd virginitatea. Așa s-a întâmplat. M-am întors singură acasă și am adormit plângând. Nu-mi venea să cred că avusesem acest tip de relație cu o persoană care-mi era complet străină. Și nu-mi venea să cred cât de oribil și de singură mă simțeam.

După câteva săptămâni, m-am pomenit în aceeași situație – altă petrecere-monstru, altă cameră întunecoasă și din nou mult prea mult alcool. De data aceasta, nu m-am mai simțit nici oribil, nici singură. De fapt, nu mai simțeam nimic. Eram anesteziată.

Iar acest stil de viață a continuat.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

La un moment dat, mi-a întârziat menstruația și eram convinsă că rămăsesem gravidă. Au trecut câteva săptămâni de la acest gând când în campus a poposit Autobuzul Berzei, care oferea gratis test de sarcină și ecografie. M-am programat rapid, nu fără a observa cu amărăciune că autobuzul parcase chiar lângă biserica din apropierea campusului universitar. „Cine ar fi crezut că prima oară când voi merge ca studentă la biserică va fi așa?”

O asistentă medicală și o doamnă psiholog m-au primit și erau pregătite să-mi audă povestea. Dar eram atât de jenată, încât nu puteam rosti nimic. Până la urmă, m-a ajutat atitudinea lor încurajatoare, chiar iubitoare aș putea spune.

Mi-au dat să fac un test de sarcină și am constatat că nu eram însărcinată. Mi-au explicat că, cel mai probabil, întârzierea menstruației se datora stresului și stilului de viață nesănătos. Asistenta mi-a oferit informații foarte utile despre bolile cu transmitere sexuală, dar și despre beneficiile amânării activității sexuale până la căsătorie. Am început să plâng. Mă gândeam că, din moment ce îmi pierdusem virginitatea, nu mai era nimic de făcut.

Dar ea mi-a spus: „Trecutul nu contează. Dumnezeu are cu siguranță un plan foarte bun pentru tine în viitor”. Cred că abia atunci am înțeles cu adevărat cuvântul Evangheliei și faptul că mi se adresa mie direct. Am refăcut legătura cu Dumnezeu și I-am promis și Lui, și mie că nu voi mai avea relații până la căsătorie.

Chiar în seara următoare un tip cu care mai fusesem m-a invitat să petrec noaptea cu el. L-am refuzat, spunându-i că am alt angajament, unul mai înalt. Chiar dacă unii râd de mine când le explic asta, cred că a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Cred că tocmai această alegere mi-a deschis calea spre emancipare.

Mărturia lui Caley a fost oferită prin amabilitatea Centrului de Resurse „Your Choice” din Rocky Mount, North Carolina, SUA
Sursa: Save the Storks


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button