4 argumente pro-alegere ce amintesc de argumentele pro-sclavie

de Murray Vasser, 2 NOIEMBRIE 2015, LiveActionNews.org

Unele dintre argumentele folosite azi împotriva mișcării pro-viață amintesc de argumentele folosite în secolul 19 împotriva abolirii sclaviei. Iată o listă sumară a doar patru dintre aceste argumente:

Argumentul nr. 1

Astăzi: Activiștii pro-viață sunt obsedați de ideea scoaterii avortului în afara legii, dar nu manifestă niciun fel de grijă față de copii, după ce aceștia vin pe lume.

În secolul 19: Susținătorii abolirii sclaviei sunt obsedați de ideea scoaterii sclaviei în afara legii, dar nu manifestă nici un fel de grijă față de sclavi, după ce aceștia își obțin libertatea.

După ce au amăgit acele docile și credule creaturi cu promisiunile lor satanice și cuvintele bine meșteșugite, i-au abandonat în voia nefericitei lor sorți… Negroteiul este un pervertit, un vagabond și un proscris, constituind în permanență obiectul laudei de sine pentru ipocriți… Oamenii nu îl înțeleg și nu sunt interesați de el. Nu sunt interesați în mod special de persoana lui și nici nu simt milă sau compasiune față de el, în afara situației în care aceste emoții au o determinare pur obiectivă. Oamenii îl tratează numai ca pe o sursă de tulburare „morală”. (T. W. MacMahon, Motiv și Contramotiv: Eseu asupra crizei din America, 67-68)

Reacție: Chiar dacă susținătorilor abolirii sclaviei nu le păsa de soarta sclavilor ieșiți de sub jugul stăpânilor lor, acest fapt nu schimba cu nimic caracterul barbar al sclaviei și faptul că trebuia să fie scoasă în afara legii. În mod analog, chiar dacă activiștilor pro-viață nu le pasă de soarta copiilor născuți, asta nu schimbă cu nimic caracterul barbar al avortului.

Că veni vorba, activiștilor pro-viață le pasă de soarta copiilor născuți. În sprijinul acestei afirmații vine Helen Alvaré, prin intermediul articolului său intitulat „Defăimarea mișcării pro-viață, cu pași mărunți și siguri”. Vă invităm să-l citiți.

Argumentul nr. 2

Astăzi: Susținătorii mișcării pro-viață pretind că acțiunile lor se bazează pe motive umanitare dar, în realitate, baza lor de acțiune o constituie partizanatul politic.

În secolul 19: Susținătorii abolirii sclaviei pretind că acțiunile lor se bazează pe motive umanitare dar, în realitate, acțiunile lor au ca motivație partizanatul politic.

Nu religia, ci politica este sectorul asupra căruia oamenii se apleacă acum cu tot sufletul lor. Iar dușmanul nostru ascuns [Satana] – care se adaptează cu multă măiestrie oricăror schimbări – îmbracă acum haina creștinismului și a filantropiei pentru a păcăli mai ușor mințile pioșilor, însă tot pe fanatismul lor politic se bazează, pentru a-i determina să treacă la fapte. Iată de ce materialele publicate de mine împotriva ereziei mișcării ultra-aboliționiste nu au trezit nici o reacție în dumneavoastră sau în preoții dumneavoastră, până în clipa în care Partidul Democrat nu a considerat oportună utilizarea acestora. Din acel moment, lupii bisericii au început să urle în întreg Vaticanul din Pennsylvania! Și tot în acel moment, sub puternica presiune a directivelor de la nivel politic, temutul fulger al protestului vostru a fost îndreptat, fără nici o întârziere, asupra capului meu plecat! (John Henry Hopkins, O perspectivă biblică, bisericească și istorică asupra sclaviei, 352)

Reacție: Chiar dacă susținătorii abolirii sclaviei ar fi fost însuflețiți de cauze mai puțin nobile decât veritabila grijă și iubire față de oameni, asta nu schimba cu nimic esența barbară a sclaviei și faptul că trebuia să fie scoasă în afara legii. În mod analog, chiar dacă susținătorii mișcării pro-viață sunt însuflețiți de cauze mai puțin nobile decât adevărata grijă și iubire față de oameni, asta nu schimbă cu nimic esența barbară a avortului și faptul că ar trebui să fie scos în afara legii.

Argumentul nr. 3

Astăzi: Susținătorii mișcării pro-viață își pun întreaga energie în slujba încercării de a scoate avortul în afara legii, ignorând în același timp fenomene sociale cu mult mai grave.

În secolul 19: Susținătorii abolirii sclaviei își pun întreaga energie în slujba încercării de a scoate sclavia în afara legii, ignorând în același timp fenomene sociale cu mult mai grave.

Filantropia a fost, sau este, mult prea preocupată de problema negroteilor, pentru a-și mai putea întinde aripa grijulie și asupra albilor nenorociți și flămânzi [muncitori săraci de origine europeană], care au stat, sau încă mai stau la ușa ei, tremurânzi și aproape fără viață în ei. Închizând ochii la sclavia cumplită la care sunt supuși acești oameni, susținătorii abolirii sclaviei nu-și exprimă înțelegerea și mila decât față de negroteii Americii, care, oricum, nu numai că sunt bine hrăniți și îmbrăcați, dar sunt și bine îngrijiți.”. (T. W. MacMahon, Motiv și Contramotiv: Eseu asupra crizei din America, 74-75)

Reacție: Chiar dacă susținătorii abolirii sclaviei erau ipocriți, asta nu schimba cu nimic esența barbară a sclaviei și faptul că trebuia să fie scoasă în afara legii. În mod analog, chiar dacă susținătorii mișcării pro-viață ar fi ipocriți, asta nu schimbă cu nimic esența barbară a avortului și faptul că ar trebui să fie scos în afara legii.

Argumentul nr. 4

Astăzi: Susținătorii mișcării pro-viață prezintă în mod dezgustător de exagerat gradul de cruzime al avortului; procedurile dureroase de întrerupere a sarcinii aflate în stare avansată de dezvoltare sunt foarte rare.

În secolul 19: Susținătorii abolirii sclaviei prezintă în mod dezgustător de exagerat gradul de cruzime al sclaviei; cazurile de maltratare a sclavilor sunt foarte rare.

În general, nu avem nici un motiv să punem la îndoială asigurările pe care ni le oferă biserica Sudistă cu privire la corectitudinea și blândețea cu care sunt tratați sclavii de către stăpânii lor. Ocazional există, desigur, și excepții. (John Henry Hopkins, O perspectivă biblică, bisericească și istorică asupra sclaviei, 350)

Reacție: Asta este o prostie colosală! Sclavia nu a însemnat niciodată aplicarea de tratamente blânde și corecte asupra sclavilor, iar în America au loc, anual, peste 12.000 de avorturi efectuate în luna a șasea de sarcină, sau chiar mai târziu de șase luni. Mai mult decât atât, chiar dacă asemenea atrocități s-ar întâmpla rareori, asta nu înseamnă că, în mod automat, ar trebui să fie și legale! Să nu uităm cuvintele rostite de Harriet Beecher Stowe: Se spune că „Este foarte posibil ca astfel de întâmplări [de violență extremă a stăpânilor față de sclavii lor] să aibă loc din când în când, dar asta nu înseamnă că s-a ajuns la o practică generalizată.” Dacă legile Noii Anglii ar fi în așa fel elaborate încât un meșter să aibă dreptul de a-și tortura, „din când în când”, ucenicii până îi omoară, fără ca acesta să poată fi adus în fața justiției, oare fenomenul de tortură asupra sclavilor ar mai fi privit cu aceeași indulgență? Oare s-ar mai spune că „Aceste cazuri sunt rare și nu constituie dovada unei practici generalizate”? (Coliba unchiului Tom)

Traducere din limba engleză: Diana Orzan