18 octombrie 2013 – Prima adopție homoparentală din Franța
Deși lentă și cu tribunalele suprosolicitate, justiția franceză a reușit ca în două luni, prin Tribunalul Înaltei Curți al orașului Lille, să acorde „soției” unei femei, mamă a doua fetițe, adopția acestora.
Copiii, Laure și Lise, sunt născute ca urmare a inseminării artificiale cu donator necunoscut, procedură totuși ilegală în Franța, de vreme ce aceasta este rezervată cuplurilor căsătorite sau celor aflate în concubinaj, ce conviețuiesc de cel puțin doi ani și la care s-a constatat medical infertilitatea sau o maladie gravă ereditară.
La ora actuală, se pare deci că „soțiile” lesbiene nu pot accede la inseminare artificială în Franta, cu excepția cazului în care, iar astăzi totul pare posibil, fertilitatea intrinsecă a relației homosexuale să poată fi considerată eligibilă pentru tehnologii de reproducere asistată pentru femeile care o cer. Dar, pentru moment, nu s-a ajuns aici și astfel, adoptarea copiilor de către „soț” se sprijină, acum ca și în viitor, ori de câte ori copiii se nasc în urma inseminării cu donator, pe recunoașterea unui drept ce are la bază o practică ilegală.
Nu cred că se mai poate spune de acum înainte că în Franța, maxima juridică „Nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă” este încă de actualitate.
Chiar dacă Laure și Lise pot afla identitatea tatălui lor, toate legăturile – familiale, juridice, de autoritate, de indemnizație alimentară – sunt de acum înainte rupte, iar copii sunt considerați, prin ficțiunea juridică a adopției, ca neavînd alți părinți decât cele „două mame”.
Cine dintre Caroline și Pascale A., cele două femei „căsătorite” în iunie, va fi mama biologică? Cuplul nu a vrut să răspundă acestei întrebări, ele lăsând de altfel publicitatea făcută cazului lor să fie gestionată de asociația homosexualilor si lesbienelor din care fac parte. Aceasta a așteptat decizia Curții Constituționale din 18 octombrie, care a respins cererea la dreptul la obiecția din motive de conștiință, pentru a alerta mass-media.
Cererea de adopție a fost depusă la Tribunalul Districtual din Lille de către cele două două femei „imediat” după „căsătoria” lor din iunie și a primit un răspuns pozitiv într-un timp extrem de scurt – mai puțin de două luni – de la judecătorul pentru Afaceri familiale. Asociațiile de lobby sunt nespus de bucuroase: odată pentru rapiditatea deciziei, dar și pentru că este o premieră, iar apoi pentru că este o decizie cu „un impact enorm”, așa cum arată Doan Luu, responsabil media al APGL (Association des Parents et Futurs Parents Gays et Lesbiens – Asociația Părinților și a Viitorilor Părinți Gay și Lesbiene). LGBT vorbește, de asemenea, de un „mare pas înainte”.
Chiar și așa, asociațiile nu sunt satisfăcute pentru că venirea înaintea judecătorului rămâne obligatorie pentru soț(ie), în vederea adopției.
„APGL regretă că această primă formă de recunoaștere a familiilor de același sex se stabilește printr-o cerere la finalul unei proceduri care a implicat procurorul republicii și în care o anchetă socială poate fi solicitată de către judecător. Copiii noștri nu au nevoie de o hotărâre judecătorească ca să știe cine sunt părinții lor!”
Asociația reclamă, prin urmare, mereu ceea ce nu a obținut de prima dată prin cerințele legii Taubira: extensia „prezumției de paternitate”, care face din soțul legitim căsătorit tatăl legal al tututor copiilor născuți de femeia sa, a cărei maternitate este întotdeauna certă (afară de substituirea de copil, dar să nu mergem în prea multe amănunte, să nu tăiem firul în patru).
Prezumția de paternitate avea ca scop să protejeze familia legitimă și să asigure stabilitatea acesteia în societate, lăsând câțiva copii adulterini să se strecoare și să fie considerați ca și legitimi, deși nu erau.
Dar se știe că drepturile prioritare recunoscute copiilor legitimi au fost demontate succesiv până când au ajuns să nu mai însemne mare lucru.
Chiar și așa, presupunînd că partenera unei femei poate fi „adevărata mamă” a copilului născut de „soția sa”, totuși se impinge un pic mai departe butonul de răstălmăcire a dreptului (să nu mai vorbim de ceea ce poate fi în realitate).
Ce va fi, vom vedea.
În ceea ce privește cuplurile căsătorite de bărbați, așteptăm să vedem ce se inventează.