Marxism cultural

Un occidental care vrea să se mute la Piatra Neamț, despre efectul marxismului cultural în Vest: Doar în Est „valorile lumii europene mai au încă viitor”

14708204__n

Deputatul de Otopeni Daniel Gheorghe a fost de curând martorul conflictului civilizațiilor la umbra unui vechi simbol creștin. El a postat pe pagina sa de Facebook o impresie din călătoria sa la Roma:

Aflat într-o vizită la Colloseum-ul din Roma și prins într-o interesantă discuție despre Vespasian, Titus, Traian și Decebal, alaturi de simpaticul ghid londonez, Anton, am avut surpriza de proporții de a vedea o uriașă rugăciune musulmană de vineri fix sub Arcul de Triumf al lui Constantin cel Mare, încadrat de statuile strămoșilor daci. Anton, originar din Irlanda de Nord și crescut într-un altădată respectabil cartier englez, astăzi în curs de islamizare și care ne-a mărturisit că celebrul călău islamist „jihadi John” locuiește la o sută de metri de casa mamei sale, după ce a exclamat „my country is lost” ne-a spus faptul că în 10 ani de când este ghid nu a văzut o asemenea scenă în Roma și că faptul că gălăgioasa rugăciune musulmană are loc la umbra simbolului primului împărat creștin reprezintă o provocare deschisă. Uluiți de zgomotul creat de cele câteva mii de musulmani, a urmat apoi o discuție amplă despre corectitudine politica, Brexit, dezastrul civilizației occidentale și marxism cultural. Ne-a felicit pe noi esticii pt faptul că nu facem precum ei care sunt îndoctrinați de 40 de ani să-și renege valorile și sa renunțe la propria identitate. Anton, votant al Brexitului, după ce mi-a mărturisit că a părăsit „Londonistan” din cauza atmosferei tot mai jihadiste și a exprimat cu tristețe convingerea că Occidentul nu mai are mai mult de o jumătate de secol de trăit a spus că dorește să se mute în România unde are un prieten la Piatra Neamț și unde simte că valorile lumii europene încă mai au viitor. După ce am concluziat amândoi că UE se autodistruge sub conducerea unui adevărat „politburo” comun lumii sovietice și inadaptat la valorile lumii libere, printre covorașe și sloganuri islamice rastite, s-a bucurat aflând că sunt un „classic liberal” si nu un fals „liberal”, in fapt neo-marxist. Este de datoria noastră, a europenilor indiferent de origine și confesiune, să ne păstrăm libertatea, credința și moștenirea, indiferent cat de grea va fi lupta!

 

14705758_1793873547559960_5598043724921173524_n

 

14657431_1793873530893295_7832736638760121986_n


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button