sfaturi pentru părinţi

Simplitatea în creșterea copiilor: cum să creștem copii sănătoși din punct de vedere emoțional Patru metode de readucere a echilibrului în viața copiilor (Partea a 2-a și ultima)

soap_bubbles_slider
de Eloise Cataudella, MercatorNet.com, 18 febr. 2015

În prima parte a acestei serii de articole, am analizat modul în care o cantitate prea mare de obiecte, activități și informații poate fi problematică pentru copii. Stimularea constantă generează stres și amplifică în timp comportamentele inadecvate ale copiilor.

Citește și: Simplitatea în creșterea copiilor: a venit momentul să ne dezamăgim copiii

În partea a doua, vom analiza metodele lui Kim John Payne de simplificare a vieții copiilor. Payne este consilier familial, formator și autor al bestsellerului Simplicity Parenting. Recomandările sale sunt uimitor de eficiente.

Payne a efectuat un studiu la care au participat copii suferind de tulburarea deficitului de atenție, cărora li s-au aplicat metodele de simplificare a vieții. Într-un interval de patru luni, 68% dintre copii, care inițial prezentau un tablou disfuncțional au devenit normali clinic. [i] Ceea ce este mai surprinzător, este că aceștia au înregistrat și o creștere cu 37% a abilităților școlare și cognitive, rezultat care nu a fost observat în urma administrării de medicamente psihotropice de tipul Ritalin. [ii]

Metodele de simplificare a vieții vin în ajutorul copiilor cu probleme, aceștia putând fi înțeleși și educați și, în primul rând, creează un teren solid pe care copilul se poate dezvolta. Odată ce copilul capătă siguranță emoțională, el are o bază stabilă de la care poate porni în urmărirea visurilor sale.

Payne menționează patru domenii unde părinții ar trebui să aplice metodele de simplificare, recomandând urmărirea semnelor care indică faptul că un copil este suprasolicitat.

Observarea comportamentului copilului

Când copilul suferă de o boală fizică, simptomele sunt evidente – de exemplu, tușește sau are febră. În momentul în care este suprasolicitat sau suferă emoțional, părinților le poate fi mai greu să observe acest lucru. Situația în care ceva nu merge și copilul este în conflict cu lumea este denumită de Payne „febra sufletului”. Copiii mici pot avea izbucniri mai violente de furie sau tiparele de somn se pot schimba. Cauzele pot fi minore – o etichetă de pe tricou care jenează sau o simplă solicitare. Copiii mai mari pot avea dificultăți în desfășurarea de activități care până atunci le captau atenția. Copiii extrovertiți își pot face cunoscută nemulțumirea, dar cei introvertiți se pot retrage în sine. Spre deosebire de suișurile și coborâșurile emoționale obișnuite, „febra sufletului” persistă.[iii]

Payne sfătuiește părinții să se bazeze în primul rând pe instinct pentru a-și da seama când ceva nu este în regulă, deoarece fiecare copil este diferit. Dacă părinții sunt prea ocupați sau au alte priorități, este posibil să nu observe disconfortul copilului.[iv]

Tratamentul pentru „febra sufletului” este foarte asemănător cu cel pentru febra fizică. Copilul are nevoie de o pauză în derularea activităților extrașcolare sau chiar poate avea nevoie să lipsească o zi de la școală.[v] Copilul are nevoie de o perioadă în care să se liniștească și trebuie lăsat să facă ceva care îl face să se simtă bine. În acest sens, este util ca părinții să îi arate copilului atenție sau cel puțin disponibilitate.[vi] Payne menționează că un week-end liniștit poate contribui substanțial la detensionarea unui blocaj emoțional. În momentul în care copilul își revine la normal, părinții trebuie să se gândească dacă pe viitor programul copilului nu ar trebui să fie mai relaxat.

Simplificarea mediului copilului

Oamenii nu au avut niciodată atât de multe lucruri ca acum. Într-un fel, părinții au idee că toată această puzderie de lucruri este apăsătoare, dar mulți nu își dau seama că poate fi dăunătoare pentru copii.

După cum arată Payne: „Această abundență de produse și de jucării nu este numai un simptom al excesului, putând fi, în același timp, o cauză a fragmentării și suprasolicitării.”[vii]

Cu cât un copil are mai multe jucării, cu atât mai puțină atenție acordă fiecăreia. „În loc să le amplificăm atenția, din cauza dorinței noastră compulsive de a le cumpăra cât mai multe lucruri, atenția copiilor rămâne superficială.”[viii]

Din cauză că sunt înconjurați de prea multe lucruri, copiii nu mai cunosc darul plictiselii, din care se naște creativitatea. Companiile care comercializează jucării le spun părinților că anumite jucării stimulează imaginația copiilor. Payne ne asigură că imaginația apare în mod natural în momentul în care copiii au timpul și libertatea de a explora lumea copilăriei.

El încurajează părinții „să iasă de pe banda rulantă a consumismului”, deoarece astfel se produce o eliberare atât pentru părinți, cât și pentru copil. Payne provoacă părinții să scape de majoritatea jucăriilor copilului, începând cu cele stricate și cu cele urâte. De asemenea, îi sfătuiește să reducă numărul jucăriilor hiperstimulative deoarece efectele psihologice ale hormonilor de stres sunt aceleași, indiferent dacă sunt activate de pericole reale sau de activități de divertisment. [ix] Chiar și numărul cărților și jucăriilor cu caracter educațional trebuie redus.

Copiii ar trebui să aibă doar câteva cărți pe raft și un număr mic de obiecte în coșurile de jucării. Restul jucăriilor trebuie păstrate într-o „bibliotecă de jucării”.[x] Este mai bine să limităm accesul copiilor la jucării, astfel încât aceștia să nu le poată vedea pe toate.

Payne susține că după ce jucăriile au dispărut copiii nu le simt lipsa, dar este mai bine să ne debarasăm de ele atunci când copiii nu sunt de față. Totuși, suntem avertizați că jucăriile cele mai îndrăgite sunt excluse de la curățenia generală.

De asemenea, părinții trebuie să fie atenți la perspectiva asupra lumii pe care o insuflă copilului. Conform unui studiu recent, copiii care primesc mai multe recompense materiale din partea părinților sunt înclinați să continue să își acorde astfel de recompense și ca adulți. Cu alte cuvinte, devin materialiști. Acest lucru prezintă riscuri din perspectiva căsătoriei, a datoriilor și a confortului personal.[xi]

Simplificarea ritmului vieții

Viața de zi cu zi este ca un cântec, dar mulți copii aud sunete haotice. Sunt multe tonuri înalte – lecții, serbări, meciuri și aniversări, dar, pentru echilibru, sunt necesare și tonurile joase. De fapt, chiar aceste tonuri joase trebuie să se repete, astfel încât copilul să se poată baza pe ele. „Cu cât aveți o viață mai ocupată, cu atât mai mult copiii au nevoie de un ritm clar și cu atât mai benefică va fi stabilirea unuia.”[xii]

Simplificarea ritmului vieții constă adesea în stabilirea unui interval de relaxare predictibil pentru copil. Acesta poate fi dedicat unei activități de rutină care se poate desfășura după ce copilul vine de la școală, când, de exemplu, puteți plimba câinele împreună sau poate fi un interval dedicat în fiecare sâmbătă unei activități care îi face plăcere copilului.

Detaliile nu sunt foarte de importante. Ceea ce contează este că astfel se eliberează tensiunea, iar copilul știe că perioada de relaxare nu va întârzia.

Aceste mici evenimente repetate sunt, în același timp, o foarte bună ocazie de aprofundare a relației părinte-copil.

În cazul familiilor care au un program neregulat, din motive ce țin de serviciul părinților sau din cauze care nu depind de aceștia, Payne recomandă „anticiparea”. Înainte de culcare, părinții pot relata copilului într-o atmosferă calmă cum va decurge ziua următoare – cine îl va lua de la școală și care este planul pentru ziua respectivă. Este bine să se limiteze numărul situațiilor neprevăzute.[xiii]

Simplificarea programului copilului

La începutul anilor ’80, în lucrarea sa devenită clasică, The Hurried Child, David Elkind semnala că li se impune copiilor un ritm de viață din ce în ce mai alert. De atunci, timpul pe care copiii îl petrec cu efectuarea temelor s-a dublat. Timpul dedicat activităților organizate s-a dublat și el. Timpul liber s-a redus aproape la jumătate, iar copiii dorm mai puțin.[xiv] Astfel, mulți copii sunt epuizați.

Un copil care își petrece viața între două activități programate, separate de intervale care abundă în divertisment, vor învăța să se bazeze pe stimularea din exterior, în detrimentul vieții interioare. Momentele de relaxare sunt adesea petrecute la computer sau alte dispozitive electronice de divertisment. În acest mod, copiilor le rămâne puțin timp pentru reflecție sau pentru idei originale. Copilul nu are aproape deloc ocazia să învețe cum să se orienteze singur.

„Un copil care nu se relaxează sau care nu se plictisește, plictiseala fiind chiar mai bună, va căuta întotdeauna stimuli, activități sau divertisment din surse exterioare”, arată Payne.[xv]

El recomandă restrângerea activităților organizate și introducerea de intervale de timp liber în programul copilului. Un studiu recent asupra sportului pentru copii a confirmat faptul că jocul nestructurat reprezintă o necesitate în dezvoltarea copiilor.[xvi] În cazul familiilor cu copii sub 9 ani, programul (inclusiv al părinților) poate fi simplificat în mod optim acordând prioritate jocului liber față de sportul organizat. Cu ajutorul părinților, copiii mai mari pot restrânge numărul activităților organizate la care participă. Reducerea activităților programate ajută copiii să le aștepte cu nerăbdare, ceea ce este un lucru sănătos.

Payne ne avertizează că un copil cu un program supraîncărcat căruia pare să îi placă acest lucru, poate suferi totuși consecințele negative legate de „prea mult” și „prea des”.[xvii] Astfel de consecințe negative sunt epuizarea timpurie, căutarea stimulilor exteriori și dificultățile în crearea propriului drum în viață și a propriei identități.

Simplificarea informațiilor

Copiii nu pot să proceseze informații specifice adulților, astfel că părinții trebuie să le filtreze. Payne ne avertizează cu privire la participarea copiilor la preocupările și discuțiile adulților. Copiii nu trebuie să fie la curent cu temerile și ambițiile părinților. „Prea multe informații nu «pregătesc» copilul pentru o lume complicată, ci îl paralizează”, arată Payne.[xviii]

Probabil sfatul cel mai incitant pe care Payne îl dă părinților este reducerea timpului petrecut de copii în fața ecranelor. El recunoaște că acest lucru poate fi dificil dar, în același timp, este unul dintre aspectele cele mai importante pentru apărarea copilăriei. Echipamentele digitale pot ocupa cu ușurință tot timpul liber pe care părintele îl obține prin simplificare.

Numeroase studii au arătat că efectul privitului la televizor, inclusiv în cazul programelor educaționale, este întârzierea și nu favorizarea dezvoltării limbajului.[xix] În fascinantul său material TED Talk, Dr. Dimitri Christakis arată că în perioadele critice pentru dezvoltarea creierului, succedarea rapidă a imaginilor pe care le vedem pe ecran condiționează mintea în sensul căutării unui nivel ridicat de stimulare, iar mai târziu acest lucru duce la lipsa atenției. Cercetările sale pun în evidență faptul că cu cât copilul se uită mai mult la televizor înainte de vârsta de trei ani, cu atât este mai predispus către probleme de atenție la vârsta școlară.[xx] Academia Americană de Pediatrie recomandă ca sub vârsta de doi ani copiii să nu se uite deloc la televizor, iar peste vârsta de doi ani copiilor să li se limiteze perioadele de privit la televizor.[xxi]

De asemenea, petrecerea timpului în fața unui ecran favorizează pasivitatea și se răsfrânge negativ asupra dezvoltarea relațiilor sociale ale copiilor. După cum arată Payne, „principalul indicator al succesului și fericirii în viață este capacitatea noastră de a ne înțelege cu ceilalți. Ecranele nu sunt de ajutor.”[xxii]

Familia poate lua „pauze” de ecrane timp de o săptămână sau de un week-end. Acest lucru permite familiei să-și creeze noi obiceiuri de petrecere a timpului liber și să conștientizeze cât de mult timp petrece în fața diverselor ecrane.[xxiii] Părinții trebuie să-și analizeze propriul mod de utilizare a dispozitivelor și să verifice dacă sunt capabili să modeleze timpul liber al copiilor. Copiii pot spune dacă se bucură sau nu de atenție din partea părinților.[xxiv]

Învățare timpurie pentru părinți

Într-un interviu acordat IMFC, Kim John Payne afirma că este necesară de mai multă atenție conștientă din partea părinților pentru a apăra copilăria propriilor copii.[xxv] Părinții sunt târâți într-un torent de „prea mult”, beneficiind de prea puțin sprijin și îndrumare.

Payne arăta că el ar dori ca învățarea timpurie să fie un subiect în care să fie antrenați mai degrabă părinții decât copiii.

În prezent, cei mai mulți dintre noi nu mai beneficiază de sprijin, ajutor și cunoștințe din partea familiei extinse. Din punctul meu de vedere, ar fi benefică o lărgire a orizontului părinților, prin educarea și sprijinirea acestora, astfel încât să poată avea încredere în deciziile pe care le iau și discernământul necesar atunci când hotărăsc, de exemplu, să își înscrie sau nu copilul la grădiniță.[xxvi]

Părinții sunt motivați de intenții bune; ei doresc tot ceea ce este mai bun pentru copiii lor. Payne crede că instinctele părinților și dorința acestora de a-și proteja copiii îi vor conduce în cele din urmă pe calea simplificării, iar copiii vor avea avantaje enorme de pe urma acestui lucru.

Eloise Cataudella este Director de comunicare la Institutul pentru Căsătorie și Familie din Canada, site partener al MercatorNet. Articolul original poate fi descărcat în format pdf de pe site-ul IMFC.

NOTE:

[i] Payne, K.J. (2009) Simplicity Parenting. New York: Ballantine Books, p 28.
[ii] Ibid, p 30.
[iii] Ibid, p 42.
[iv] Ibid, p 42.
[v] Ibid, 44.
[vi] Ibid, p 46.
[vii] Ibid, p 56.
[viii] Ibid, p 62.
[ix] Ibid, p 70.
[x] Ibid, p 60.
[xi] University of Missouri-Columbia (2014, Dec. 16). Certain parenting tactics could lead to materialistic attitudes in adulthood. EurekaAlert. Preluare de la http://www.eurekalert.org/pub_releases/2014-12/uom-cpt121614.php
[xii] Payne, K.J. (2009) Simplicity Parenting. New York: Ballantine Books, p 99.
[xiii] Ibid, p 102.
[xiv] Ibid, p 137.
[xv] Ibid, p 151.
[xvi] Bowers, M.T., Green, B.C., Hemme, F, and Chalip, L. (2014) Assessing the relationship between youth sport participation settings and creativity in adulthood. Creativity Research Journal, Vol. 26, Iss. 3, Preluare de la http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/10400419.2014.929420#.VMkxXGzK6bR
[xvii] Payne, K.J. (2009) Simplicity Parenting. New York: Ballantine Books, p 160.
[xviii] Ibid, p 190.
[xix] Ibid, p 170.
[xx] Christakis, D. (2011). Media and children. TEDxRainer [Video file]. Preluare de la https://www.youtube.com/watch?v=BoT7qH_uVNo
[xxi] Payne, K.J. (2009) Simplicity Parenting. New York: Ballantine Books, p 170.
[xxii] Ibid, p 83.
[xxiii] Ibid, p 175.
[xxiv] Ibid, p 147.
[xxv] Interviu cu Dr. Kim John Payne realizat de Andrea Mrozek, March 14th, 2013.
[xxvi] Ibid.

Traducere: Aurora Conrad

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie și de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteți afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *