Simplitatea în creşterea copiilor: cum să creştem copii sănătoşi din punct de vedere emoţional Patru metode de readucere a echilibrului în viaţa copiilor (Partea a 2-a şi ultima)

soap_bubbles_slider
de Eloise Cataudella, MercatorNet.com, 18 febr. 2015

În prima parte a acestei serii de articole, am analizat modul în care o cantitate prea mare de obiecte, activităţi şi informaţii poate fi problematică pentru copii. Stimularea constantă generează stres şi amplifică în timp comportamentele inadecvate ale copiilor.

Citeşte şi: Simplitatea în creşterea copiilor: a venit momentul să ne dezamăgim copiii

În partea a doua, vom analiza metodele lui Kim John Payne de simplificare a vieţii copiilor. Payne este consilier familial, formator şi autor al bestsellerului Simplicity Parenting. Recomandările sale sunt uimitor de eficiente.

Payne a efectuat un studiu la care au participat copii suferind de tulburarea deficitului de atenţie, cărora li s-au aplicat metodele de simplificare a vieţii. Într-un interval de patru luni, 68% dintre copii, care iniţial prezentau un tablou disfuncţional au devenit normali clinic. [i] Ceea ce este mai surprinzător, este că aceştia au înregistrat şi o creştere cu 37% a abilităţilor şcolare şi cognitive, rezultat care nu a fost observat în urma administrării de medicamente psihotropice de tipul Ritalin. [ii]

Metodele de simplificare a vieţii vin în ajutorul copiilor cu probleme, aceştia putând fi înţeleşi şi educaţi şi, în primul rând, creează un teren solid pe care copilul se poate dezvolta. Odată ce copilul capătă siguranţă emoţională, el are o bază stabilă de la care poate porni în urmărirea visurilor sale.

Payne menţionează patru domenii unde părinţii ar trebui să aplice metodele de simplificare, recomandând urmărirea semnelor care indică faptul că un copil este suprasolicitat.

Observarea comportamentului copilului

Când copilul suferă de o boală fizică, simptomele sunt evidente – de exemplu, tuşeşte sau are febră. În momentul în care este suprasolicitat sau suferă emoţional, părinţilor le poate fi mai greu să observe acest lucru. Situaţia în care ceva nu merge şi copilul este în conflict cu lumea este denumită de Payne „febra sufletului”. Copiii mici pot avea izbucniri mai violente de furie sau tiparele de somn se pot schimba. Cauzele pot fi minore – o etichetă de pe tricou care jenează sau o simplă solicitare. Copiii mai mari pot avea dificultăţi în desfăşurarea de activităţi care până atunci le captau atenţia. Copiii extrovertiţi îşi pot face cunoscută nemulţumirea, dar cei introvertiţi se pot retrage în sine. Spre deosebire de suişurile şi coborâşurile emoţionale obişnuite, „febra sufletului” persistă.[iii]

Payne sfătuieşte părinţii să se bazeze în primul rând pe instinct pentru a-şi da seama când ceva nu este în regulă, deoarece fiecare copil este diferit. Dacă părinţii sunt prea ocupaţi sau au alte priorităţi, este posibil să nu observe disconfortul copilului.[iv]

Tratamentul pentru „febra sufletului” este foarte asemănător cu cel pentru febra fizică. Copilul are nevoie de o pauză în derularea activităţilor extraşcolare sau chiar poate avea nevoie să lipsească o zi de la şcoală.[v] Copilul are nevoie de o perioadă în care să se liniştească şi trebuie lăsat să facă ceva care îl face să se simtă bine. În acest sens, este util ca părinţii să îi arate copilului atenţie sau cel puţin disponibilitate.[vi] Payne menţionează că un week-end liniştit poate contribui substanţial la detensionarea unui blocaj emoţional. În momentul în care copilul îşi revine la normal, părinţii trebuie să se gândească dacă pe viitor programul copilului nu ar trebui să fie mai relaxat.

Simplificarea mediului copilului

Oamenii nu au avut niciodată atât de multe lucruri ca acum. Într-un fel, părinţii au idee că toată această puzderie de lucruri este apăsătoare, dar mulţi nu îşi dau seama că poate fi dăunătoare pentru copii.

După cum arată Payne: „Această abundenţă de produse şi de jucării nu este numai un simptom al excesului, putând fi, în acelaşi timp, o cauză a fragmentării şi suprasolicitării.”[vii]

Cu cât un copil are mai multe jucării, cu atât mai puţină atenţie acordă fiecăreia. „În loc să le amplificăm atenţia, din cauza dorinţei noastră compulsive de a le cumpăra cât mai multe lucruri, atenţia copiilor rămâne superficială.”[viii]

Din cauză că sunt înconjuraţi de prea multe lucruri, copiii nu mai cunosc darul plictiselii, din care se naşte creativitatea. Companiile care comercializează jucării le spun părinţilor că anumite jucării stimulează imaginaţia copiilor. Payne ne asigură că imaginaţia apare în mod natural în momentul în care copiii au timpul şi libertatea de a explora lumea copilăriei.

El încurajează părinţii „să iasă de pe banda rulantă a consumismului”, deoarece astfel se produce o eliberare atât pentru părinţi, cât şi pentru copil. Payne provoacă părinţii să scape de majoritatea jucăriilor copilului, începând cu cele stricate şi cu cele urâte. De asemenea, îi sfătuieşte să reducă numărul jucăriilor hiperstimulative deoarece efectele psihologice ale hormonilor de stres sunt aceleaşi, indiferent dacă sunt activate de pericole reale sau de activităţi de divertisment. [ix] Chiar şi numărul cărţilor şi jucăriilor cu caracter educaţional trebuie redus.

Copiii ar trebui să aibă doar câteva cărţi pe raft şi un număr mic de obiecte în coşurile de jucării. Restul jucăriilor trebuie păstrate într-o „bibliotecă de jucării”.[x] Este mai bine să limităm accesul copiilor la jucării, astfel încât aceştia să nu le poată vedea pe toate.

Payne susţine că după ce jucăriile au dispărut copiii nu le simt lipsa, dar este mai bine să ne debarasăm de ele atunci când copiii nu sunt de faţă. Totuşi, suntem avertizaţi că jucăriile cele mai îndrăgite sunt excluse de la curăţenia generală.

De asemenea, părinţii trebuie să fie atenţi la perspectiva asupra lumii pe care o insuflă copilului. Conform unui studiu recent, copiii care primesc mai multe recompense materiale din partea părinţilor sunt înclinaţi să continue să îşi acorde astfel de recompense şi ca adulţi. Cu alte cuvinte, devin materialişti. Acest lucru prezintă riscuri din perspectiva căsătoriei, a datoriilor şi a confortului personal.[xi]

Simplificarea ritmului vieţii

Viaţa de zi cu zi este ca un cântec, dar mulţi copii aud sunete haotice. Sunt multe tonuri înalte – lecţii, serbări, meciuri şi aniversări, dar, pentru echilibru, sunt necesare şi tonurile joase. De fapt, chiar aceste tonuri joase trebuie să se repete, astfel încât copilul să se poată baza pe ele. „Cu cât aveţi o viaţă mai ocupată, cu atât mai mult copiii au nevoie de un ritm clar şi cu atât mai benefică va fi stabilirea unuia.”[xii]

Simplificarea ritmului vieţii constă adesea în stabilirea unui interval de relaxare predictibil pentru copil. Acesta poate fi dedicat unei activităţi de rutină care se poate desfăşura după ce copilul vine de la şcoală, când, de exemplu, puteţi plimba câinele împreună sau poate fi un interval dedicat în fiecare sâmbătă unei activităţi care îi face plăcere copilului.

Detaliile nu sunt foarte de importante. Ceea ce contează este că astfel se eliberează tensiunea, iar copilul ştie că perioada de relaxare nu va întârzia.

Aceste mici evenimente repetate sunt, în acelaşi timp, o foarte bună ocazie de aprofundare a relaţiei părinte-copil.

În cazul familiilor care au un program neregulat, din motive ce ţin de serviciul părinţilor sau din cauze care nu depind de aceştia, Payne recomandă „anticiparea”. Înainte de culcare, părinţii pot relata copilului într-o atmosferă calmă cum va decurge ziua următoare – cine îl va lua de la şcoală şi care este planul pentru ziua respectivă. Este bine să se limiteze numărul situaţiilor neprevăzute.[xiii]

Simplificarea programului copilului

La începutul anilor ’80, în lucrarea sa devenită clasică, The Hurried Child, David Elkind semnala că li se impune copiilor un ritm de viaţă din ce în ce mai alert. De atunci, timpul pe care copiii îl petrec cu efectuarea temelor s-a dublat. Timpul dedicat activităţilor organizate s-a dublat şi el. Timpul liber s-a redus aproape la jumătate, iar copiii dorm mai puţin.[xiv] Astfel, mulţi copii sunt epuizaţi.

Un copil care îşi petrece viaţa între două activităţi programate, separate de intervale care abundă în divertisment, vor învăţa să se bazeze pe stimularea din exterior, în detrimentul vieţii interioare. Momentele de relaxare sunt adesea petrecute la computer sau alte dispozitive electronice de divertisment. În acest mod, copiilor le rămâne puţin timp pentru reflecţie sau pentru idei originale. Copilul nu are aproape deloc ocazia să înveţe cum să se orienteze singur.

„Un copil care nu se relaxează sau care nu se plictiseşte, plictiseala fiind chiar mai bună, va căuta întotdeauna stimuli, activităţi sau divertisment din surse exterioare”, arată Payne.[xv]

El recomandă restrângerea activităţilor organizate şi introducerea de intervale de timp liber în programul copilului. Un studiu recent asupra sportului pentru copii a confirmat faptul că jocul nestructurat reprezintă o necesitate în dezvoltarea copiilor.[xvi] În cazul familiilor cu copii sub 9 ani, programul (inclusiv al părinţilor) poate fi simplificat în mod optim acordând prioritate jocului liber faţă de sportul organizat. Cu ajutorul părinţilor, copiii mai mari pot restrânge numărul activităţilor organizate la care participă. Reducerea activităţilor programate ajută copiii să le aştepte cu nerăbdare, ceea ce este un lucru sănătos.

Payne ne avertizează că un copil cu un program supraîncărcat căruia pare să îi placă acest lucru, poate suferi totuşi consecinţele negative legate de „prea mult” şi „prea des”.[xvii] Astfel de consecinţe negative sunt epuizarea timpurie, căutarea stimulilor exteriori şi dificultăţile în crearea propriului drum în viaţă şi a propriei identităţi.

Simplificarea informaţiilor

Copiii nu pot să proceseze informaţii specifice adulţilor, astfel că părinţii trebuie să le filtreze. Payne ne avertizează cu privire la participarea copiilor la preocupările şi discuţiile adulţilor. Copiii nu trebuie să fie la curent cu temerile şi ambiţiile părinţilor. „Prea multe informaţii nu «pregătesc» copilul pentru o lume complicată, ci îl paralizează”, arată Payne.[xviii]

Probabil sfatul cel mai incitant pe care Payne îl dă părinţilor este reducerea timpului petrecut de copii în faţa ecranelor. El recunoaşte că acest lucru poate fi dificil dar, în acelaşi timp, este unul dintre aspectele cele mai importante pentru apărarea copilăriei. Echipamentele digitale pot ocupa cu uşurinţă tot timpul liber pe care părintele îl obţine prin simplificare.

Numeroase studii au arătat că efectul privitului la televizor, inclusiv în cazul programelor educaţionale, este întârzierea şi nu favorizarea dezvoltării limbajului.[xix] În fascinantul său material TED Talk, Dr. Dimitri Christakis arată că în perioadele critice pentru dezvoltarea creierului, succedarea rapidă a imaginilor pe care le vedem pe ecran condiţionează mintea în sensul căutării unui nivel ridicat de stimulare, iar mai târziu acest lucru duce la lipsa atenţiei. Cercetările sale pun în evidenţă faptul că cu cât copilul se uită mai mult la televizor înainte de vârsta de trei ani, cu atât este mai predispus către probleme de atenţie la vârsta şcolară.[xx] Academia Americană de Pediatrie recomandă ca sub vârsta de doi ani copiii să nu se uite deloc la televizor, iar peste vârsta de doi ani copiilor să li se limiteze perioadele de privit la televizor.[xxi]

De asemenea, petrecerea timpului în faţa unui ecran favorizează pasivitatea şi se răsfrânge negativ asupra dezvoltarea relaţiilor sociale ale copiilor. După cum arată Payne, „principalul indicator al succesului şi fericirii în viaţă este capacitatea noastră de a ne înţelege cu ceilalţi. Ecranele nu sunt de ajutor.”[xxii]

Familia poate lua „pauze” de ecrane timp de o săptămână sau de un week-end. Acest lucru permite familiei să-şi creeze noi obiceiuri de petrecere a timpului liber şi să conştientizeze cât de mult timp petrece în faţa diverselor ecrane.[xxiii] Părinţii trebuie să-şi analizeze propriul mod de utilizare a dispozitivelor şi să verifice dacă sunt capabili să modeleze timpul liber al copiilor. Copiii pot spune dacă se bucură sau nu de atenţie din partea părinţilor.[xxiv]

Învăţare timpurie pentru părinţi

Într-un interviu acordat IMFC, Kim John Payne afirma că este necesară de mai multă atenţie conştientă din partea părinţilor pentru a apăra copilăria propriilor copii.[xxv] Părinţii sunt târâţi într-un torent de „prea mult”, beneficiind de prea puţin sprijin şi îndrumare.

Payne arăta că el ar dori ca învăţarea timpurie să fie un subiect în care să fie antrenaţi mai degrabă părinţii decât copiii.

În prezent, cei mai mulţi dintre noi nu mai beneficiază de sprijin, ajutor şi cunoştinţe din partea familiei extinse. Din punctul meu de vedere, ar fi benefică o lărgire a orizontului părinţilor, prin educarea şi sprijinirea acestora, astfel încât să poată avea încredere în deciziile pe care le iau şi discernământul necesar atunci când hotărăsc, de exemplu, să îşi înscrie sau nu copilul la grădiniţă.[xxvi]

Părinţii sunt motivaţi de intenţii bune; ei doresc tot ceea ce este mai bun pentru copiii lor. Payne crede că instinctele părinţilor şi dorinţa acestora de a-şi proteja copiii îi vor conduce în cele din urmă pe calea simplificării, iar copiii vor avea avantaje enorme de pe urma acestui lucru.

Eloise Cataudella este Director de comunicare la Institutul pentru Căsătorie şi Familie din Canada, site partener al MercatorNet. Articolul original poate fi descărcat în format pdf de pe site-ul IMFC.

NOTE:

[i] Payne, K.J. (2009) Simplicity Parenting. New York: Ballantine Books, p 28.
[ii] Ibid, p 30.
[iii] Ibid, p 42.
[iv] Ibid, p 42.
[v] Ibid, 44.
[vi] Ibid, p 46.
[vii] Ibid, p 56.
[viii] Ibid, p 62.
[ix] Ibid, p 70.
[x] Ibid, p 60.
[xi] University of Missouri-Columbia (2014, Dec. 16). Certain parenting tactics could lead to materialistic attitudes in adulthood. EurekaAlert. Preluare de la http://www.eurekalert.org/pub_releases/2014-12/uom-cpt121614.php
[xii] Payne, K.J. (2009) Simplicity Parenting. New York: Ballantine Books, p 99.
[xiii] Ibid, p 102.
[xiv] Ibid, p 137.
[xv] Ibid, p 151.
[xvi] Bowers, M.T., Green, B.C., Hemme, F, and Chalip, L. (2014) Assessing the relationship between youth sport participation settings and creativity in adulthood. Creativity Research Journal, Vol. 26, Iss. 3, Preluare de la http://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/10400419.2014.929420#.VMkxXGzK6bR
[xvii] Payne, K.J. (2009) Simplicity Parenting. New York: Ballantine Books, p 160.
[xviii] Ibid, p 190.
[xix] Ibid, p 170.
[xx] Christakis, D. (2011). Media and children. TEDxRainer [Video file]. Preluare de la https://www.youtube.com/watch?v=BoT7qH_uVNo
[xxi] Payne, K.J. (2009) Simplicity Parenting. New York: Ballantine Books, p 170.
[xxii] Ibid, p 83.
[xxiii] Ibid, p 175.
[xxiv] Ibid, p 147.
[xxv] Interviu cu Dr. Kim John Payne realizat de Andrea Mrozek, March 14th, 2013.
[xxvi] Ibid.

Traducere: Aurora Conrad

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.