eutanasie

„Permiteți eutanasia copiilor în vârstă de până la 12 ani!”, spun medicii olandezi

 eutanasie

Volkskrant, 7 iulie 2014

Medicii pediatrii olandezi doresc extinderea eutanasiei și pentru copiii în vârstă de până la 12 ani care suferă de boli în stare terminală.

“În astfel de cazuri, doctorii și părinții ar trebui să decidă împreună asupra eutanasiei”, spune Eduard Verhagen, profesor universitar la catedra de pediatrie din cadrul Centrului Medical Universitar Groningen.

Societatea Olandeză de Pediatrie (NVK), din a cărei Comisie de Etică și Drept face parte Verhagen, a pus acest subiect pe agenda de lucru. În luna septembrie, pediatrii vor încerca să ajungă la un consens, în urma unor serii de dezbateri.

Citește și: Raport șocant al medicilor olandezi: suferința părinților – motiv pentru eutanasia bebelușilor aflați pe moarte

Legislația actuală privind eutanasierea prevede că aceasta este permisă numai la cererea pacientului, în cazul unei suferințe insuportabile și fără speranță de vindecare. Pentru a solicita eutanasierea, pacientul trebuie să fie în deplinătatea facultăților mintale. Din această categorie nu pot face parte persoane cu handicap mintal, bătrâni și tineri având diagnosticul de dementă.

Copiii începând cu vârsta de 12 ani sunt evaluați din acest punct de vedere iar până la vârsta de 16 ani este solicitat și consimțământul părinților. De asemenea, eutanasierea este posibilă și la nou născuții în vârstă de până la 1 an. În acest caz, doctorii decid împreună cu părinții dacă intervenția va avea loc, de exemplu în situația bebelușilor cu anomalii congenitale grave.

“Eutanasierea este posibilă pentru copii în vârstă de peste 12 ani și nou născuți. Dar aici există un vid legislativ”, spune Verhagen. “Cazurile se referă la situații excepționale de copii în prag de moarte și ai căror părinți vor ca aceștia să aibă parte de o moarte demnă. Pediatru fiind, este greu de explicat dreptul copiilor de peste 12 ani și al celor nou născuți la o moarte demnă dar nu și al acelora cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani.”

Medicul Wilma Duijst, președintele Societății de Medicină Legală și în același timp, judecător suplinitor în Arnhem, este de părere că propunerea pediatrului merge prea departe. ”Astfel vom avea o problemă și de cealaltă parte a spectrului vieții, de exemplu bătrânii cu demență. Te întrebi: De ce nu ar avea și ei dreptul la eutanasiere? ”

Potrivit declarației lui Duijst, reglementarea legală aflată în vigoare nu este injustă, ci tocmai protectoare, în acest caz, a copilului bolnav. “O cerere de eutanasiere se învârte în jurul suferinței pacientului și nu al unor terți. Există un pericol în a lăsa această decizie la latitudinea părinților. Nu te poți aștepta ca ei să facă diferența într-o astfel de situație între propria durere și suferința propriului copil. ”

Din 2006 până în prezent, comisiei Hubben, care controlează eutanasierea în cazul nou născuților, i-a fost adus la cunoștință un singur caz de bebeluș decedat. Acest lucru arată că medicii nu anunța astfel de cazuri de frica răspunderii juridice. Duijst: “Este de înțeles reacția lor, însă, în același timp, înseamnă și că există eutanasieri care au loc fără un control extern. Așadar, nu este de dorit și nu se recomandă înăsprirea regulilor.”

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *