Polonia intervine pentru un cetățean polonez a cărui eutanasiere a fost dispusă de justiția britanică
de Redacția Stiripentruviata.ro
Spitalul britanic unde se află internat pacientul cu cetățenie poloneză R.S. a reluat hrănirea și hidratarea lui prin perfuzii în data de 28 decembrie, în urma intervenției Ministrului de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau.
Acesta i-a transmis omologului său britanic, Dominic Raab, o scrisoare oficială în care cerea urgent „ajutor și intervenție” pentru a nu-l lăsa pe cetățeanul polonez să moară cu zile fără apă și nutrienții esențiali vieții.
Decizia reluării hrănirii prin perfuzii a pacientului a fost făcută printr-un ordin judecătoresc, dar este valabilă numai până în data de 7 ianuarie, la ora 16:00, când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) va lua în discuție cazul.
Pacientului i se oprise hidratarea și hrănirea prin perfuzii în Ajunul Crăciunului, când o instanță britanică aprobase aceasta la recomandarea spitalului.
În afară de soția lui R.S., familia pacientului nu este de acord cu soluția eutanasierii, dar justiția a interzis până și transferul pacientului la alt spital.
Deși nu este conștient, R.S. respiră fără sprijinul aparatelor. El a rămas cu leziuni pe creier în urma unui infarct de cord.
Situația cazului la CEDO este și ea incertă, deoarece înalta instanță europeană a respins deja de două ori cazul. Familia reclamase la CEDO că statul britanic îi încalcă lui R.S. „dreptul la viață”și ceruse repatrierea lui în Polonia. Actualul recurs la CEDO a fost făcut chiar de Guvernul Poloniei în regim de urgență și urmează ca CEDO să decidă pe 7 ianuarie dacă admite cazul.
Medicii au argumentat în fața instanței britanice că pacientul mai poate trăi fără să fie conștient până la cinci ani și că o astfel de viață nu ar avea sens.
Familia pacientului R.S. – mama și sora lui din Polonia, dar o soră și nepoata lui, care locuiesc în Anglia, au obiectat la această ucidere cu voie de la statul britanic, spunând că omul era catolic convins, mergea la biserică și nu agrea avortul și eutanasia, astfel că aceasta nu și-ar dori să fie eutanasiat.
Sora lui din Polonia a declarat pentru LifeSiteNews că RS a fost „scandalizat”, în urmă cu câțiva ani, de o decizie similară a justiției britanice în cazul băiețelului Alfie Evans, care a fost lăsat să moară într-un spital britanic pe motiv că suferea de o boală incurabilă.
Nici atunci statul britanic nu a permis mutarea pacientului la alt spital, în Italia, unde fusese invitat pentru investigații suplimentare și un posibil tratament alternativ.
Ea a spus că fratele ei „nu a fost de acord cu faptul că medicii și judecătorii pot decide să lase o viață să se stingă. I-a criticat pe judecătorii care l-au condamnat la moarte pe Alfie”, a mai spus femeia.
Este puțin probabil că se va mai putea face ceva în acest caz, dacă nici în cazul lui Alfie nu s-a putut. Dar măcar Polonia a demonstrat că îi pasă de cetățenii săi și că își menține angajamentul de a le proteja dreptul la viață de la concepție (legea poloneză este cea mai protectivă din Europa pentru copiii nenăscuți) și până la moartea naturală.