
de Redacția Stiripentruviata.ro
Cu șapte ani în urmă, Manon, o olandeză care suferea de tulburare de stres post-traumatic, a mers să consulte un nou specialist, căutând ajutor pentru îmbunătățirea condiției sale. Chiar de la prima întâlnire, psihiatrul a întrebat-o: „Ce-ați zice de eutanasie?” El i-a adus și argumente: era prea obosită de luptă, trecuse prin multe și făcuse tot ce era omenește posibil. „Vă pot face trimitere. Vă încadrați în criteriile necesare”, a încheiat el.
„Am fost copleșită și supărată”, povestește femeia, citată de publicația zwolle.nieuws.nl. „Nu-mi venea să cred. Venisem să-i cer ajutorul. Îmi pierdusem cu totul încrederea în mine însămi și aveam nevoie să o recâștig. Aveam gânduri de sinucidere, dar căutam sprijin pentru miezul profund al durerii și suferinței mele, pentru a remedia trauma mea, stresul meu post-traumatic – un sprijin pe care nu l-am găsit.”
Cuvintele psihiatrului au făcut-o să se întrebe dacă ea mai merita, într-adevăr, să trăiască. S-a gândit totuși că medicul a renunțat prea ușor la menirea lui de a-și ajuta pacienta. „Eu ceream ajutorul pentru a mă face bine, nu pentru a muri!”, explică femeia.
Episodul s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, când eutanasia nu era încă foarte promovată în lumea medicală. De atunci încoace, în Olanda și Belgia s-a legalizat eutanasia pentru pacienții psihiatrici, iar la listele cu persoane eutanasiate se adaugă oamen care de fapt sunt sănătoși, cu excepția suferinței lor mentale.
„În ultimii 15 ani, am pierdut vreo 40 de apropiați. Fie s-au sinucis, fie au făcut tulburări alimentare, fie au apelat la eutanasie”, spune femeia. „Este o cifră nebunesc de mare.”
Povestea lui Manon este despre incapacitatea sistemului medical olandez de a oferi alternative terapeutice. Pentru că tulburarea ei nu răspundea la tratamentul standard, la trei ani distanță de la episodul relatat, femeia a ajuns să facă și electroșocuri – nu mai puțin de 80 de sesiuni, care presupuneau anestezie. A renunțat din cauza efectelor secundare ale sedărilor dese și pentru că metoda trata doar simptomele, cu rezultate prea puțin vizibile.
A apelat apoi la terapia prin scris, care a ajutat-o timp de peste un an, dar apoi terapeutul s-a mutat din oraș. Acum, femeia (sus, într-o fotografie din arhiva personală) caută cu disperare alternative terapeutice, dar nu găsește decât răspunsul standard că psihiatria nu mai are pentru ea altă soluție decât eutanasia.
„E inuman”, spune Manon. „Eu chiar vreau să trăiesc. Ce lume scrântită!”
Ma voi ruga pentru ea. Daca ar putea veni ,as primi-o in casa mea. Viata e Darul Lui Hristos,merita traita.