familie

Forbes: Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) va investiga agenția norvegiană pentru protecția copilului Barnevernet. Implicații la nivel european

boy-529067_640

de Laurence Wilkinson, ADF International (Strasbourg), Forbes, 27 februarie 2017

Norvegia are o reputație de lider mondial în ceea ce privește serviciile sociale și respectarea drepturilor omului. Cu toate acestea, acuzațiile de „răpire de copii” aduse unei puternice și bine finanțate agenții guvernamentale, Barnevernet, au determinat proteste în întreaga lume. Echipe de jurnaliști din toate țările s-au închesuit să ancheteze acest subiect, în timp ce guvernul norvegian a fost nevoit să se apere spunând că respectă legile internaționale.

Mulți norvegieni simt că această atenție sporită se datorează câtorva cazuri izolate care au fost exagerat prezentate. Cu toate acestea, acuzele au ajuns pe masa Consiliului Europei, principala instituție europeană care se ocupă cu garantarea drepturilor omului, democrație și domnia legii în cele 47 de state membre UE. Sediul Consiliului Europei este și cel al Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), iar o investigație a acestei înalte curți va avea reverberații pe întregul continent.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Acuzațiile că agenția Barnevernet este excesiv de intervenționistă în gestionarea cazurilor de protecția copilului sunt o pată pe renumele acesteia de ani de zile, mai ales în relația cu părinții de origine străină. În 1996, CEDO a găsit Norvegia vinovată de violarea dreptului la viața de familie prin interzicerea accesului unei mame la fiica ei. În 2011 a avut loc o furtună diplomatică, după ce autoritățile au luat doi copii din familia unor rezidenți de origine indiană. Barnevernet a invocat atunci practici care țin de diferențele culturale, cum ar fi hrănirea copiilor cu mâna sau dormitul părinților în același pat cu copiii, despre care a susținut că demonstrau faptul că părinții nu erau capabil să aibă grijă de copiii lor.

Intervenționism excesiv

Cazul cel mai recent este al tânărului cuplu de creștini cărora li s-au luat toți cei cinci copii în 2015. Marius și Ruth Bodnariu trăiau într-un orășel cu cei cinci copii, cu vârste cuprinse între 3 luni și 9 ani. Marius era un expert român în domeniul IT care se mutase în Norvegia cu Ruth, cetățean norvegian, pentru a-și întemeia o familie. Fără nici un avertisement, Barnevernet le-a venit la ușă să-i anunțe că le-au luat pe fetele lor mai mari direct de la școală, printr-o procedură de prelaure a custodiei în regim de urgență și au venit să îi preia și pe băieții cei mari de la ei. A doua zi au revenit, pentru a prelua și sugarul.

Deși inițial au existat acuzații de pedepse corporale, care sunt ilegale în Norvegia, e greu de înțeles reacția extremă a autorităților. Guvernul român a trimis o delegație pentru anchetarea cazului, care a descoperit dovezi că autoritățile locale erau de fapt îngrijorate de „îndoctrinarea” copiilor de către părinți cu credința religioasă a acestora. Presiunea internațională intensă a obligat Barnevernet să închidă cazul și să redea copiii familiei.

Citește și Scrisoarea părinților Bodnariu către Protecția Copilului din Norvegia

Separare continuă de familie

Scandalul public și mediatic produs de cazul Bodnariu a scos la lumină și alte cazuri de excese. Părinții au abordat organizații de apărare a drepturilor omului precum ADF International cu plângeri că Barnevernet le-a reținut copiii fără drept.

Un exemplu grăitor este cel al mamei de origine cehă căreia i-au fost luați cei doi băieți în 2011 după ce tatăl lor a fost acuzat de abuzarea acestora. Poliția nu l-a pus niciodată pe acesta sub acuzare, iar cei doi s-au despărțit între timp. Cu toate acestea, copiii nu sunt returnați mamei și nu li se permite nicio legătură cu aceasta. Cazul ei a provocat o reacție vehementă din partea președintelui Cehiei, care a comparat Barnevenernet cu infamul program nazist Lebensborn, de înmulțire a rasei ariene în Suedia prin intervenția autorităților, care răpeau copiii din familii. Campionul ceh la hochei Dominik Hašek a declarat că-și donează medalia celui care va reuși să scoată copiii compatrioatei sale din sistemul norvegian unde sunt ținuți cu forța.

Investigație la CEDO

CEDO a indicat de-a lungul timpului că anchetează acțiunile Barnevernet în opt cazuri diferite care au trecut prin toate instanțele norvegiene. Mulți avocați care acționează pe dreptul familiei în Norvegia sper că CEDO va sublinia că Agenția Europeană pentru Drepturile Copilului are are ca scop principal furnizarea de sprijin părinților. Statul nu are dreptul să preia un copil din sânul familiei decât pe bază de circumstanțe extraordinare și dovedite, iar Norvegia nu este singura țară care are probleme în această privință.

Din moment ce îndepărtarea copiilor din sânul familiilor devine o practică obișnuită, experiența familiei Bodnariu ridică suspiciuni cu privire la pedpesirea în acest mod a creștinilor pe motiv de „îndoctrinare religioasă” a copiilor. Într-o Europă în care creștinii sunt în mod curent pedepsiți pentru că refuză, de exemplu, să accepte redefinirea căsătoriei, sau să ia parte la servicii de avort din motive de conștiință, mulți creștini urmăresc cu îngrijorare această nouă tendință.

VIDEO. George Alexander, la ProTV:
De ce a ales să-și trimită copiii în România dinainte de a se restabili în țară

 


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button