valorile familiei

Doamnei care se rușinează pentru că e însărcinată a patra oară

de Sylvia Bass

Te-am întâlnit în lift când mă întorceam de la pediatru. Eram doar eu și Wren. Te-ai uitat la ea cu drag în cărucior. Când s-a oprit liftul, ai fost foarte amabilă și ai ținut ușile deschise ca să pot ieși. Dar, fiind neîndemânatica, ți-am trecut cu căruciorul peste picior. „Nu-i nimic”, mi-ai spus în timp ce îmi ceream mii de scuze. „Am și eu trei copii”,” mi-ai mărturisit. Privirea mea s-a coborât pe burta ta cea mare. Am tăcut puțin, neștiind dacă puteam să te întreb dacă ești însărcinată. „Îl aștept pe al patrulea”, ai spus. „Felicitări!”, am zis. „Asta este minunat!”. Am văzut un semn de ușurare pe fața ta. „Mulțumesc!”, mi-ai spus și sunt sigură că erai serioasă. „N-aveți idee cât de mulți oameni mă compătimesc atunci când află că aștept al patrulea copil. Sau mă întreabă dacă am planificat acest lucru”. „Ce nepoliticos din partea lor”, i-am răspuns: „Toți copiii sunt o binecuvântare”.

Când ne-am despărțit, am simțit o durere imensă pentru ceea ce devenise societatea noastră. De când a avea o familie numeroasă înseamnă o tragedie? De ce cred oamenii că atunci când văd o mamă cu mulți copii au dreptul de a face comentarii nepoliticoase cu privire la planificarea familiei ei? Nenumărați necunoscuți întâlniți în magazine alimentare, văzându-mă cu cei trei copii ai mei, m-au întrebat fără jenă câți copii am de gând să mai am. Erau persoane pe care nu le întâlnisem niciodată. Să le răspund: „Ce ziceți, săptămâna viitoare îl aduc pe soțul meu aici și toți trei o să discutăm despre planificarea familiei noastre și o să găsim, cu acordul dumneavoastră, un număr potrivit de copii?” Sau: „Pe care dintre ei să-i elimin, dacă ziceți  că am prea mulți deja?” Dar ca să fiu sinceră, singurul răspuns la această întrebare despre câți copii am de gând să am este: „Atât câți vor fi”.

Și de ce sunt oamenii atât de obsedați dacă o sarcină este „planificată” sau nu? Copilul dintr-o sarcină „planificată” are o valoare mai mare decât copilul care provine dintr-o  sarcină „neplanificată”? În ceea ce privește răspunsul la această altă întrebare fără rușine, răspunsul meu este că da, Dumnezeu a hotărât ca acest copil să se nască cu mult timp înainte și voi face tot ce-mi stă în putință pentru această viață care mi-a fost încredințată mie.

Se pare că există o regulă nescrisă conform căreia poți avea doar doi copii: o fată și un băiat, cu aproximativ 2-5 ani diferență de vârsta între ei. Dacă nu reușești să ai un copil din fiecare sex, ai dreptul la o excepție și poți avea pe al treilea. Cu toate acestea, riști să fii luat peste picior de către ceilalți dacă într-adevăr greșești și de data aceasta și la sfârșit ai (Doamne ferește!), trei copii de același sex. Nu am înțeles niciodată această abordare îngustă a modului de a avea un copil. Dacă căutați diversitate, o să găsiți cu carul și când aveți copii de același sex, credeți-mă. În plus, nu-mi place să subliniez ceea ce este evident, dar, indiferent de ceea ce aveți de gând să aveți, e totul o chestiune de noroc. Oricât de mult ne-am dori, nu putem controla totul. Mai ales atunci când vine vorba de planificarea unui copil. Sunt de acord cu asta mai ales pentru că eu sunt religioasă, dar am părerea mea în ceea ce privește acest argument.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Am trei fete care au fiecare aproximativ un an diferența între ele. Acest lucru, nu se știe de ce ,îi face pe oamenii să se simtă jenați. Încearcă în mod constant să raționalizeze decizia mea necumpătată de a avea așa de mulți copii atât de apropiați de vârstă, cu faptul că: 1) am încercat fără succes să avem un băiat sau 2) vrem să terminăm mai repede cu copiii .Ca să  fiu sinceră, eu nici măcar nu știu ce înseamnă a doua variantă. Vrem să avem copii, nu să avem o  obturație pe canal. Nici nu mai încerc să le mai explic oamenilor că noi suntem bucuroși să avem copii. Pentru ei, pur și simplu nu contează. Cine ar avea trei copii unul după altul FIINDCĂ A VRUT? Pentru că, vreau să spun, nu este greu? Și așa-i că nu se merită? Poate că dacă le-aș spune că sunt o răzvrătită, care înoată împotriva curentului apei, m-ar înțelege mai bine. A fi răzvrătit este întotdeauna la modă, nu?

Benjamin Franklin a fost unul din cei 17 copii. Beethoven a fost unul din cei șapte și JFK a fost unul din nouă! Fiecare copil are un potențial de a face ceva important în viață. Așa că, te rog, oferă mamei acestor copii sprijinul și încurajarea de care are nevoie indiferent dacă acesta este primul sau al nouălea ei copil. Deoarece ultimul tău copil merită aceleași emoții ca și primul.

Și doamnei din lift, de o mie de ori felicitări. Ești cu adevărat binecuvântată.

Traducere: Dacia Velicu
Sursă: Sylcell.com

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


5 Comments

  1. si eu am sapte copii , si soacra mea aproape a t desi ne-a ajutat de doua ori si atunci a complectat integrame , puteu copii sa pateasca orice , aveau intre 2 si 4 ani , apoi am zis nu multumesc. eu muncesc , acum avem sapte copii si Dumnezeu ne ajuta foarte mult si acum sunt la facultate la inv la zi , fara restante si cu o nota de cinci , restul peste sapte, si fac teme cu patru copii acasa…restul nu conteaza si mergem inainte . ne mai ajuta mama cand poate , iar copii cu grija lui Dumnezeu cresc, sunt frumosi , sunt isteti si incercam sa descoperim ceea ce ne place. Da cunoscutii ma judeca si-mi recomanda contraceptie , am ajuns in acele vremuri despre care sfintii parinti spun ca vor veni vremuri cand oamenii nu vor mai face copii. iata ca le-am ajuns omul face contraceptie. Omul crede ca daca ai mai multi copii ai prbleme la cap -psihice . Te lauda in fata sau -repet- iti recomanda contraceptia , omul de astazi nu mai face milostenie , omul de astazi judeca, omul de astazi se mandreste ca a reusit sa ramana la unul sau doi copii…nu ca ala sau aia…Dar cum iti creste sufletul cand vezi ca ei-copii cresc ca niste flori in jurul tau, te admira , te felicita la telefon dar nu te cauta niciodata pentru ca …..sunt prea multi copii !

  2. Minunat! Si eu am doi baieti! Mi as dori si un al treilea copilaș, dar nu pt a fi fetita..doar pentru a fi! Este absolut frumoasa viața cu copii, iar cu doi mi se pare chiar mai usor decât cu unul singur! Multă încredere tuturor mămicilor!

  3. Îţi respect părerea, vin dintr o familie cu 11 copii. Dar cred în acelaşi timp că dacă nu ai condiţii să le oferi o viaţa decentă, gândeşte te bine înainte de a avea un copil. Eu nu fac că nu am ce să le ofer. Si am muncit de mic copil, ca un robot. Păreri împărţite, oamenilor le plac să se judece unii pe alţii. Întrebarea mea e, le oferi tot ce au nevoie, ai timp să petreci cu ei, pt ce îi pregăteşti, să muncească că roboţii sau ce alt scop ai pentru ei? Mult succes în creşterea copiilor tăi. Ai o responsabilitate imensa. Gbu

  4. Felicitari! Si eu am 4 copii,si nu consider ca sunt multi,avand in vedere ca eu sunt al 9-lea din 10. „Avem case mai mari,dar famili mai mici;Cunoastem mai mult,dar avemmai putine limite;Am multiplicat bogatiile,dar ne-am redus valorile;Vorbim mult,iubim putin si uram prea mult;Am ajuns pana la luna si ne-am intors,dar avem probleme pentru a tranversa strada pentru a ne cunoaste vecinul;Traim timpuri cu mai multa libertate,dar cu mai putine bucurii;Sunt zile care avem doua salarii in casa,dar mai multe divorturi,Traim timpuri in case mai luxoase,dar in famili destramate.”

  5. la mine vine al doilea.daca as fii mai tanara as mai face unul.felicitari mamelor care au peste 3 copii.noi suntem 5 frati si e foarte bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button