Redăm în format video cu subtitrare, însoțit de transcrierea integrală, cuvântul susținut de Ludovine de La Rochère, lidera mișcării pro-familie La Manif Pour Tous din Franța, la Conferința „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale”, care a avut loc joi, 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului din București.
Bună dimineața!
Vă voi vorbi despre experiența [legiferării] „căsătoriei” între persoane de același sex în Franța. În 2013, studiile de teoria genului [„gender”] se dezvoltaseră deja în Franța de 15 ani.
Această teorie consideră că, deși ne naștem de sex feminin sau masculin, nu înseamnă neapărat că suntem femei, respectiv bărbați; că băieții și fetele nu sunt diferiți și că nu ar trebui să le decidem genul la naștere, ci să-i lăsăm pe ei să și-l definească în funcție de propria percepție.
Activiștii gender nu văd bărbatul și femeia ca fiind diferiți, prin urmare nu văd o diferență reală între mamă și tată. În ceea ce privește întemeierea unei familii, ei nu văd nicio diferență între un cuplu format dintr-un bărbat și o femeie și un cuplu format din persoane de același sex. Cu alte cuvinte, este indiferent dacă copilul are tată și mamă sau numai doi tați, respectiv două mame.
Această ideologie a pregătit în Franța terenul pentru legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex. În 2012, președintele François Hollande a legiferat „căsătoria” și adopția pentru cuplurile formate din doi bărbați, respectiv două femei. În ciuda lunilor de proteste aprinse din presă, din Senat și din stradă, nu a renunțat, nu a vrut să asculte. Au avut loc demonstrații uriașe de stradă. În trei săptămâni, aproape un milion de persoane au semnat o petiție în care au arătat că scopul căsătoriei este întemeierea unei familii, ceea ce presupune ca aceasta să fie formată dintr-un bărbat și o femeie.
François Hollande nu a vrut să audă, dorindu-și această lege cu orice preț. Trebuie să spun că a plătit prețul politic, nemaiputând ulterior candida pentru un al doilea mandat prezidențial. De la adoptarea legii, în aprilie 2013, și până în decembrie 2013, au avut loc 6.000 de „căsătorii” între persoane de același sex. În 2014 au fost aproximativ 10.000. În 2015 au fost 8.000. Iar în 2016 și 2017 au fost 7.000. Aceasta înseamnă 3% din numărul total al căsătoriilor.
Consecințele legii au impact asupra întregii societăți. În primul rând, se permite adopția de către cuplurile formate din două femei, respectiv doi bărbați. Adică niște copii orfani de ambii părinți sunt în mod intenționat lipsiți, pentru a doua oară, de unul din părinți – tată sau mamă, după caz. Denumirile de „mamă” și „tată” au fost scoase din toate textele juridice franceze, fiind înlocuite cu „părinte”. În multe școli franceze s-a renunțat la festivitățile de Ziua Mamei sau Ziua Tatălui, fiind înlocuite de „Ziua Părinților”.
Firmele al căror logo reprezenta o familie naturală și l-au modificat pentru a face reprezentarea neutră din punct de vedere al genului. Acum, la Starea Civilă din Paris, nu se mai menționează „mamă” și „tată”, ci „părinte 1” și „părinte 2”. La fel și pe formularele elevilor și studenților: fără „mamă” și „tată”. La fel pentru multe alte documente oficiale.
La școală, copiii învață că există și copii care au două mame sau doi tați. De parcă aceste cupluri i-ar fi putut naște natural. Și de parcă nu ar avea importanță că acelora le lipsește tata sau mama din viață. Astfel, „căsătoria” pentru persoane de același sex este împlinirea teoriei genului și conduce la neutralizarea identității sexuale.
Deoarece copiii adoptabili sunt foarte puțini, asociațiile LGBT cer acum legalizarea procreării asistate medical pentru cuplurile de femei și legalizarea practicii mamelor-surogat pentru cuplurile de bărbați. Această presiune a crescut în prezent. Noul președinte, Emmanuel Macron, a spus că le-ar legifera dacă ar exista un consens larg. Asociațiile LGBT spun că, din moment ce cuplurile formate din bărbat și femeie au acces la tehnici de procreare asistată medical, și cuplurile formate din persoane de același sex ar trebui să aibă acest drept. Este o chestiune de egalitate, spun ei.
Ei argumentează că, deși nu pot avea copii, cuplurile de două femei au „dreptul” să aibă copii și prin urmare statul ar trebui să le dea dreptul de a procrea prin fertilizare in vitro cu donator anonim de spermă. Prima problemă: nici cuplurile formate dintr-un bărbat și o femeie nu au „dreptul” la procreare asistată medical. Au doar acces la aceasta în caz de infertilitate. Condițiile sunt foarte stricte, nu sunt proceduri puse la dispoziția oricui.
A doua problemă este că această metodă a donatorului anonim privează în mod intenționat copilul de tatăl său biologic. Acești copii sunt privați de prezența și iubirea unui tată. Originea paternă a filiației lor și familia din partea tatălui le rămân necunoscute acestor copii.
A treia problemă: sunt puțini donatori de spermă și se vorbește deja despre stimularea lor prin remunerație. Dar aceasta înseamnă comercializarea vieții înseși. Și, dacă procrearea asistată medical le va fi permisă cuplurilor formate din două femei, atunci și practica mamelor-surogat le va fi permisă cuplurilor formate din doi bărbați, precum și bărbaților singuri. Aceasta va conduce la crearea unei piețe extrem de profitabile, iar firmele care furnizează aceste servicii finanțează acest lobby.
Dezbaterea din Franța este foarte încinsă, iar țara foarte divizată. Dacă Emmanuel Macron se decide să legifereze, probabil că vor fi mari demonstrații de stradă împotriva unui astfel de proiect.
După cum puteți vedea, legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex a condus la situații foarte complicate și tensiuni critice în societate. Sper că România se va putea proteja de toate aceste consecințe.
Vă mulțumesc foarte mult.