familie

VIDEO. Mesajul Părintelui Mitropolit Teofan cu privire la Referendumul din 6-7 octombrie 2018

Peste puțin timp vom fi chemați la referendum pentru modificarea unui articol din Constituție. Suntem chemați la vot pentru a schimba cuvintele „căsătoria între soți” cu formularea „căsătoria între un bărbat și o femeie”.

Importanța acestei modificări este mult mai mare decât ceea ce pare la prima vedere. Este vorba despre lumea de mâine, despre societatea în care dorim  să trăim.

Dorim o lume creștină, sau o lume păgână? Dorim să fim membrii unei societăți fundamentată pe valorile Scripturii, ale cuvintelor lui Dumnezeu, Care nu se înșală niciodată?

Sau dorim să facem parte dintr-o societate așezată pe idei, concepții, ideologii care nu au nimic de-a face cu normalitatea așa cum ne-au lăsat-o tatăl, mama și tradițiile noastre bune.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

De aceea, suntem chemați la vot.

Înainte de manifestarea noastră prin participarea la vot, este necesară multă rugăciune, este necesar mult post, pentru ca Dumnezeu să ne vină în ajutor

Suntem chemați așadar la vor noi si cei care au aceea si viziune, aceeași concepție ca și noi.

În manifestarea noastră în această perioadă, suntem chemați să arătăm un duh de pace, de înțelegere, de iertare față de cei care au poate o altă concepție, o altă viziune, neabandonând în același timp mărturisirea integrală a adevărului în care credem.

Dacă vom fi întâmpinați cu injurii sau ofense, să nu răspundem răului cu rău. Să avem în același timp în gând și-n inimă cuvântul Sfântului Apostol Petru, care zice: „Dar de veți și pătimi pentru dreptate, fericiți veți fi” (I Petru 3, 14).

De aceea, nu vă temeți și nu vă tulburați. Sfințiți-L pe Domnul Christos în inima voastră și fiți gata a răspunde oricui vă va cere socoteală pentru nădejdea voastră.

Așadar, Îl rugăm pe Dumnezeu să fie cu noi și rostim cu toții „Amin!”, „Așa să fie!”, „Vino, Doamne, împreună cu noi!”.

VIDEO

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button