Unii membri ai minorităților sexuale nu se simt reprezentați de „revoluția LGBT” – ba chiar o critică
de Cătălin Sturza, Facebook
Nu-i așa că de prea puține ori sau deloc ați auzit că unii membri ai grupurilor LGBTQ / ai minorităților sexuale nu se simt reprezentați de această revoluție sexuală – ba chiar o critică vehement?
Iată, de pildă, o declarație a homosexualilor de la Dolce & Gabanna care apără căsătoria dintre un bărbat și o femeie și susțin că orice copil are dreptul să crească alături de un tată și de o mamă:
Familia nu este o modă. În familie regăsim un sens supranatural al apartenenței”
(Stefano Gabbana)
Nu noi am inventat familia
Procreația ar trebui să fie un act de iubire
(Domenico Dolce)
Noi, un cuplu gay, spunem nu adopțiilor gay. S-a mers prea departe cu copiii chimici și cu uterele de închiriat. Copiii ar trebui să aibă o mamă și un tată
(Stefano și Domenico; link aici)
Evident, declarațiile au stârnit numeroase controverse, iar cei doi au fost aspru criticați de vedete gay precum Elton John – care a cerut un boicot a brandului Dolce & Gabanna.
Un alt exemplu este cel al lui Dean Bailey, un fost gay care și-a „restaurat” identitatea sexuală și care a publicat o carte intitulată „Beyond the Shades of Gray” (link aici). Bailey arată că „activitșii gay insistă, cu vehemență, că această călătorie pe care am întreprins-o [de restaurare a orientării sexuale, n.m.] este periculoasă. Chiar au reușit să treacă legi în California și în New Jersey prin care scot în afara legii consilierea pentru persoanele care caută ajutor pentru a se elibera de comportamentele și dependențele homosexuale.”
Între timp, astfel de legi au fost trecute și în alte state americane Și, conform ideologiei oficiale a acestei revoluții, homosexuali precum Dolce & Gabanna sunt niște eretici care trebuie dați ca exemplu (prin linșaje mediatice); iar foști homosexuali precum Dean Bailey trebuie, pur și simplu, ignorați.
Se întreabă, oare, promotorii revoluției sexuale dacă această abordare nu reprezintă, în fapt, o formă gravă de discriminare față de toți cei care asemenea lui Dean Bailey caută în mod voluntar să se elibereze de comportamente și dependențe care, așa cum afirmă chiar ei, le provoacă suferință?