În volumul Convorbiri cu Mihai I al României de Mircea Ciobanu găsim un fragment în care Majestatea Sa vorbește despre trei minuni pe care le-a făcut Dumnezeu în viața Sa. Redăm mai jos fragmentul.
Nimic nu este întâmplător în viața unui om. Omul primește mesaje de pretutindeni, semne. Trebuie să înveți să le deslușești. Este ca la învățarea unei limbi. De cele mai multe ori mesajele acestea rămân fără răspuns, nu schimbă nimic în viața omului. De câteva ori, în tinerețe, mi-am dat seama de caracterul necesar al unor întâmplări – și am început să devin atent. Prima oară când am înțeles că tot ce se întâmplă omului seamănă cu o vorbire ascunsă a fost la Florența, când m-am operat de urgență.
Eram în spital, asta am mai povestit, și într-o zi mi s-a adus în cameră un pachețel. Cineva mi-l trimisese din America, o fată sau un băiat de vârsta mea care auzise că sunt bolnav. În micul pachet era o sticluță cu apă sfințită. Așa scria pe bilet. Eu eram proaspăt cusut, dar din cauza bronșitei, de care încă nu mă vindecasem, tușeam și aveam niște dureri teribile din pricina efortului. Într-o noapte, obosit de dureri și de nesomn, am luat sticluța și am băut apa, în credința că apa este într-adevăr vindecătoare. Or, s-a întâmplat ceva extraordinar. La o jumătate de oră după aceea, poate mai puțin, poate mai mult, nu-mi aduc bine aminte, mi-au dispărut durerile cu totul. Când s-a întâmplat asta, faptul nu m-a izbit. Mi se părea firesc să nu mă doară nimic. Dar după aceea mi-am adus aminte de durerile grozave dinainte și parcă nu-mi venea a crede.
Altădată a fost la Sinaia. Eram după o convorbire foarte încordată cu tatăl meu – a fost ceva apăsător, abia am adormit și, când m-am trezit de dimineață, eram trist, cu o greutate mare pe suflet. În fața Foișorului, în spațiul unui vechi teren de tenis, fusese montată o biserică de lemn trimisă de Maramureș. Cum spuneam, în dimineața aceea mă simțeam trist, dezamăgit, moralmente eram complet la pământ – și mi-am spus că înainte de-a pleca la București, căci urma să plec în câteva ore, să intru în biserică. Mi-aduc aminte că am deschis ușa cu o cheie foarte mare și am intrat acolo. Am stat vreo zece minute așa, liniștit, și în momentul când am ieșit din biserică și am încuiat ușa, chiar în momentul acela, mi s-a luat greutatea de pe suflet. Tot răul care simțisem că mă apasă în jos s-a risipit, eram alt om, altul chiar și decât cel care fusesem cu o zi în urmă, înainte de răul ce mi-l provocase discuția cu tatăl meu.
Șaptesprezece ani [aveam]. Era prin 1937… Și celălalt semn că Dumnezeu vorbește omului în felurite chipuri, celălalt mare semn a fost că am scăpat cu viață din mâna comuniștilor. Asta n-a fost o lucrare a oamenilor. Este ceva greu de înțeles, mai presus de toate teoriile. Mulți vorbesc despre Dumnezeu ca despre ceva abstract. Eu mă refer la acel Dumnezeu care se arată în faptele noastre de fiecare zi, în latura concretă a lucrurilor.
Bisericuţa de lemn în care s-a rugat Majestatea Sa în 1937, la Sinaia, se găseşte acum în curtea mănăstirii „Sfânta Maria” din Techirghiol.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
